Poezie

Oglinda

1 min lectură·15 ianuarie 2009

Mediu

Stau și mă uit în oglinda cea veche

Și tot ce-i scris în amintiri nu sunt eu.

Privesc doi ochi reci și mă intreb de ce

Toată viața continuă așa de greu.

Parcă nu-i o reflecție, e doar fum și frig,

E-o fantasmă-a unei fantome din trecut.

Dar continui să ma uit și nu pot să mai strig,

Dar urlu-ncet în șoaptăa că nu m-am cunoscut.

Tot vreau să cred că eu sunt tare

Și că-n tot ce fac nu mai e nimeni așa.

Dar ma uit la lume cât e ea de mare

Și nu pot să fiu bună nici chiar dac-aș vrea.

Dar nu-i totul pierdut. Vezi oglinda mare?

Parcă-ncet apare-un chip și-i familiar.

Da, parcă nu mai e fum și ninsoare,

Și nici un chip urât și solitar,

Parcă mă tot uit acolo și-mi pare că mă cunosc

Așa arăt și ce contează care rele sunt mai bune?

Așa cum sunt, cu rele, bune și cum sunt și cum am fost

Așa voi fi de-acum încolo și nu-mi pasă ce s-o spune.

001.140

A V. “Oglinda.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/a-v-0030553/poezie/1818498/oglinda

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.