Poezie

Scrisori Anonime

1 min lectură·14 ianuarie 2009

Mediu

O scrisoare lucioasă într-un plic șters de vreme

În care-au fost înșirate peste-o sută de poeme.

Peste-o sută de sentimente furate de-un portret

Al unui om ce iubea: al unui om perfect.

Chiar nu vezi că nu-mi pasă cum ai ajuns?

Mai adânc de-o fațada nu ai patruns!

Nu-mi cunoști viața și nici trăirile-ascunse,

Nu-mi știi nici soarta, nici senzațiile induse,

Ǎsta-i un vis mult prea palid de-al meu

Ca sa-l scrii tu în poeme ce nu costă un leu.

Nici nu mai știu cine-ai fost, cine-o fii,

Dar îți spun că nu te vreau cât timp oi trai!

Nu mai e scrisoarea, nici poemul, nici tu.

Din tot ce-a fost odată am invățat să spun NU!

Nu te cunosc și nici nu mai am de gând să o fac,

Și uită-te la cuvintele-astea de pe foaie cum zac.

Anonimă-i scrisoarea, anonim autorul,

Nu mai știu unde-i plicul, anonim e decorul.

Am uitat cum e să mai cunosc ce-i ființa,

Când din tot ce-a fost în noi a rămas doar dorința.

002.630

A V. “Scrisori Anonime.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/a-v-0030553/poezie/1818347/scrisori-anonime

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.