toamnă crudă și nervoasă,
răcoroasă și cețoasă,
vii din nou cu frunze moarte,
să ne chemi în școli,departe...
de acum o să reînvii
și-o să ții bine mersi,
până când oi obosi,
să omori atâtea
în suflet am amprenta
zilelor frumoase,
aștept venirea iernii
cu mâinile la spate,
căci ea odata ajunsă
cu greu ne va lăsa
și ne va corupe,
chiar dacă n-am vrea...
cu privirea fixă
ne va
Prin ceața deasă,măruntă,
corbul se luptă-n neștire,
simbol al zilelor triste,
simbol al morții morbide
te strigă să ieși din lăcaș,
să te-nspăimânți de timpul de-afară,
corbul cel trist te-a
frunze cad pe așternuturi reci,
și plopii își plâng soarta
toamna a sosit cu pași marunți
să ne distruga șansa,
zile grele vor urma,
dar noi nu-ntoarcem spatele,
căci singuri ne înviorăm,
să
dimineața pe răcoare,
toată lumea in mișcare
eu tresar din somnul dulce,
ca să văd ce glas aduce...
și mă uit și mă gândesc,
când colo doi se pocnesc,
mă apropii eu puțin,
se opresc ca din
sferă limped luminată,
tu esti luna întruchipată,
trimiți raze lungi și triste,
pe pământuri înegrite,
noaptea nu lipsești niciunde,
te arăți în amănunte,
ba jumate,ba întreagă,
tu ești luna
A