a

E același pesismism ca până acum, doar că e transpus în monolog adresat, care, din câte pot observa, nu este receptat de \"darius\". Și asta se observa și din faptul că ai subintitulat textul \"jurnal\".
E bine, mai ales că ideile au continuitate și că nu sunt răzlețe.

E scrisă pueril și încerci să păstrezi rima, dar nu reușești deloc și asta fiindcă ideile sunt puțin diluate, adică nu au consecvență. Greșești la exprimare, care e, de asemenea, copilărească, iar textul e mai mult proză decât poezie.
Încearcă să scrii spontan și fără rimă, poate că așa vei reuși o poezie adevărată.

O poezie în care e camfulată frustrarea, indignarea față de forța supremă. Zeii capătă aici conotație negativă sau, mai degrabă, derizorie, căci ei par a-și fi uitat supușii. Iar strigătul disperării omului devine descântec.

Seamănă cu o proză scrisă în versuri. Ideile trebuie să fie mai spontane și încărcate mai mult de sentimente. În subsidiar, există și o tautologie („Cânt Cântul Fagului”) – categoric, nu poate fi vorba de licență poetică.

Intr-adevar, mi-a placut, e mai buna decat cea de la atelier. Disolutia e conturata bine, totul se risipeste, de altfel, ca si omul.
E bine, bravo!