Poezie

Dezolare...

1 min lectură·22 ianuarie 2006

Mediu

Auzi vioarele cum gem,

Până și coarda frântă știe,

Să intoneze obsesiv un vechi blestem,

Care încearcă-n mine să învie.

Și uite-n vene cum frenetic fierbe,

Un sânge negru obosit,

De tot cărat a vietii jerbe,

Spre lespezile-i grele, triste, de granit.

Și tulburat, vâscos și rece,

Își târâie pe jos prin praf și printre lespezi,

Eternul, schingiuitul suflet, dornic să-l înece,

Intr-un noian de gânduri negre repezi.

Iar gustul pâinii l-am uitat de veacuri,

Și-al setei stăvilar nu-l mai găsesc.

În mine oasele bătrâne, strâmbe vreascuri,

Alimentează-n van iluzia desartă că trăiesc.

Sub nouri grei îmi caut somnul de pământ,

Odihna mă asteaptă de cand lumea să o port.

A ultimului și al cel dintru-nceput cuvânt,

Ce-ngână-n taină nounăscutul mort.

002.054

1. “Dezolare....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/1-0010230/poezie/161745/dezolare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.