Prima poezie, primul poet
Poezia o felină...
<p> Numele meu complet este Oniciuc Constantin-Emilian. <br></p><p> Data nașterii: 05.05.1971 în municipiul Iași.<br></p><p> Activitatea mea profesională nu are legătură cu literatura. Am fost pompier militar-Subofițer în cadrul Detașamentului Rădăuți al I.S.U. Suceava. În prezent sunt în rezervă, pensionat după 30 de ani de activitate.<br></p><p> Debutul într-o carte tipărită a fost în antologia literară cu mai mulți coautori ,,Vise târzii" -2014, Editura Națiunea unde am semnat sub pseudonimul Emilian Lican. Cu acest pseudonim a apărut și prima mea carte personală de autor: ,,Şoaptele destinului", Editura Națiunea-2014. După publicarea mea în diverse antologii cu mai mulți coautori sub egida Editurii Națiunea în calitate şi de coordonator al antologiei ,,Lyrics et prosa", volumul I, Editura Națiunea, Bucureşti- 2015, am folosit numele real Emilian Oniciuc care mă reprezintă și în prezent. Am continuat coordonarea antologiilor ,,Lyrics et prosa" volumul al II-lea şi ,,Lyrics et prosa" volumul al III-lea cu îndrumarea scriitorului Romeo Tarhon. Această experiență a fost o adevărată școală de creație literară pentru mine avându-i alături pe talentații autori din diversele zone ale României și nu numai...<br></p><p> În anul 2016 vede lumina tiparului următoarea mea carte personală de autor:<br></p><p>,,Amor în cheia sol", carte cu versuri la aceeaşi editură pomenită mai sus.<br></p><p> Din dorința de a aduce la un alt nivel antologiile cu mai mulți coautori, încurajat fiind de regretatul meu prieten, poetul Dan Minoiu și sprijinit de doamnele poete Mariana Petrache și Stela Cheregi am reușit să îmi aduc contribuția în ultima mea carte având sarcina de redactor a antologiei literare ,,Literatura din călimară", vol.1, Editura Scriitorilor, Brăila-2017.</p><p>În prezent sunt membru în SOCIETATEA PENTRU CULTURA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ÎN BUCOVINA unde am fost recrutat de către un minunat om de cultură, domnul profesor Gheorghe Dolinski pe care l-am cunoscut la un eveniment cultural în comuna Frătăuții Vechi unde am participat prezentând antologia de mai sus.</p>

Prima poezie românească este ,,Psaltirea în versuri" de Mitropolitul Dosoftei al Bisericii Ortodoxe în anul 1673
Polemizând pe această temă putem deduce că poezia din România nu are rădăcini franțuzești, cum afirmă diverșii studioși ai literelor, cred eu... Chiar dacă ar fi așa, suntem sau nu mai suntem un popor latin!? Dosoftei este și cel care se ocupă de tipărirea versurilor despre originea românilor scrise de Miron Costin.
Ulterior din specia literară psalmul s-au inspirat marii scriitori români, George Coșbuc, Octavian Goga, și alții, care l-au studiat pe acest prelat al Bisericii Ortodoxe.
Cine este, mă rog, a fost, prima poetă din România? Nu mă refer la diva care ar avea o valoare mai mare... Mă gândesc doar la femeia care are prima recunoaștere în arta poetică. Știu că vă gândiți la Iulia Hasdeu-copilul minune, Veronica Micle-minunata zeiță blondă a lui Eminescu, Carmen Silva-Regina Elisabeta, care s-a dedicat răniților de pe front, dar și pentru cultura românească. Am făcut câteva cercetări, deoarece nu am fost student la litere sau la filologie, și am descoperit că Elena Văcărescu-fosta logodnică a regelui Ferdinand a fost prima dintre grațiile românești primită drept membru de onoare în Academia Română. I se mai spunea și ,,poeta neliniștii divine".
Dacă tot suntem la prima poezie mai amintesc de poezia lui Mihai Eminescu publicată în revista ,,Familia" din Pesta în Ungaria de către Iosif Vulcan:
De-aș avea
De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarba verde,
Ce se leagănă se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sânului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi usor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziulița
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.
Mihai Eminescu-1866
Din acest moment se românizează numele Mihail Eminovici în Mihai Eminescu, așa cum îl mai știm și în ziua de azi drept: ,,Luceafărul poeziei românești".
Cea mai veche poezie din lume este descoperită pe tăblițe de lut: ,,Epopeea lui Ghilgameș". Surprinzător dar autorul, considerat și primul poet din lume, ar fi fost de fapt o femeie pe nume Enheduanna-fiica regelui akkadian Sargon.
După atât de multe răsărituri și apusuri, după atât de multe ploi și ninsori, începând cu data de 21 martie 1999 se sărbătorește ,,Ziua Internațională a poeziei" fiind recunoscută și ziua oamenilor de litere.
Indiferent că ești pasionat de versul clasic sau cel modern pentru fiecare este un loc în această sărbătoare recunoscătoare de frumos artistic, poezia, care progresează o dată cu trecerea timpului...
Emilian Lican-19.02.2024
Foto: ,,Poezia o felină", Emilian Oniciuc
Cum sa citezi
Emilian Lican. “Prima poezie, primul poet.” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2024/02/prima-poezie-primul-poetComentarii (15)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Nu prea îmi place că ați pus între ghilimele ,,academia de creație"...
Știți dumneavoastră alta în România?
Vă mai aștept! :)
Și dacă tot suntem între simpatici, după ce vă terminați berica, poate scrieți și numele simpaticului de Coșbuc așa cum trebuie. Că nu-i cum se pronunță pe la unii e cum scrie pe cărțile dânsului. Măcar atât.
Nici dumneavoastră nu v-ar face plăcere să vi se scrie numele de șcenă Pelican (spre exemplu) în loc de Lican.
S-aveți poftă!
În prezent nu și-a trăir nici prima viață...
Nu-mi permit să fac circ cu dumneata sub textul domnului Dume (din respect pentru dumnealui), dar toate comenariile pe care le-ai lăsat acolo mi se par de un prost gust care atinge grotescul. De asta am și revenit.
Iar ce credeți despre poezie, vă spun sincer - e irelevant. Pentru că tot ceea ce manifestați legat de poezie e în cel mai bun caz o bâlbâială. De la ceea ce scrieți la ceea ce comentați.
Faptul că aruncați cu steluțe în dreapta și-n stânga nu înseamnă nimic. Sau poate că înseamnă și aici deja e o problemă generală.
Așa că lăsați-mă cu cele șapte vieți ale pisicii și cu academia. N-am vrut să vă jignesc înainte, nu vreau nici acum. Dar consider că săriți calul cu tot cu hipodrom.
Și o să opresc aici această interacțiune fiindcă altfel o să o dăm în altele.
Citiți mai mult și vedeți-vă de scris. Dacă vreți.
Și o întrebare:
”De ne intoxici, aici, cu frustrarile tale!?”
Trebuia să scriu cu ,,b" mare sau poate cu ,,c" la BUCOVINA!?
Treaba dumitale!
Gata! De acum după ce am băut trei beri nu mai comentez nimic...
Pe cuvântul meu de fost pioner făcut în seria a III-a! :)
Nu știu cum apare textul chiar în chenarul destinat articolului de fond. Cred că este o eroare pe site-ul vechi, fiindcă pe varianta nouă nu se întâmplă acest lucru. Culmea, textul nu e nici în pagina autorului. E a doua oară când se întâmplă asta, după textul acela cu lupul.
Nu cred că e o glumă a editorilor, fiindcă această eroare face deservicii site-ului.
Eu vă sppun doar că această compunere nu este încă vericată dar posica se uită cu plăcere și la George Pașa... :)
Corectați aici: "tema literară psalmul. Corect este "specia literară psalmul".
Acum corectez.

Articolul l-am citit dintr-o suflare. Mint, între două suflări. Nu că m-a impresionat, dar m-a impresionat. Aerul său tineresc. Proaspăt ca primii tulei ai viitoarei bărbi a înțelepciunii. Tineresc. Proaspăt, strălucitor ca boldul cu care s-ar fi prins de cartonul oricăreia dintre gazetele de perete ale patriei. Tineresc. Mai mult decât tineresc. Pueril. Da, ăsta era cuvântul pe care îl căutam. Plin nu doar de patos, dar și de patos. Polemizând fără a polemiza cu netrebnicii de studioși ai literelor care găsesc rădăcinile poeziei române prin pădurile franceze ale cuvintelor. Și care rămân nenumiți fiindcă desigur că merită nenumirea, oricine ar fi ei. Dacă sunt. Plus că noi suntem și latini și nu ne pierdem timpul cu nimicuri. Ori suntem, ori nu mai suntem!
Remarc cu emoție: ”Ulterior din tema literară psalmul s-au inspirat marii scriitori români, George Cojbuc, Ocavian Goga, și alții…” Și alții, se sțiu ei care sunt și se inspiră din tema literară plasmul. Psalmul, scuze. Pe lângă Cojbuc.
Cu aceeași emoție remarc și obligatoriul ”Luceafărul poeziei românești”. Eminescu, nu Eminovici, să fim înțeleși. Plus ”De-aș avea”, Epopeea lui Ghilgameș, poetesele, fata lui Sargon akkadianul, iar finalul, finalul ca o încununare, o încununare, da.
Frumos, frumos… un stil demn de o ”academie de creație”, domnule.
Retrag tot ce n-am spus despre dumneavoastră.
Ecxcelsior!