Interviu cu poeta Carmen Secere
„Dacă lumea ar fi condusă de poeți...”
Claudia Minela - absolvent al facultății de Sociologie Psihologie, secția sociologie; redactor șef al Revistei Vocativ, fondatorul Editurii Minela, realizator și moderator de emisiuni culturale la Radio Vocativ; am debutat cu poezie în Revista Singur, am publicat și public proză și poezie, cronici ale evenimentelor culturale la care particip, interviuri cu oameni de cultură în diverse reviste literare: Mantaua lui Gogol(fost redactor pe segmentul poezie și evenimente literare), Naș Holos, Atitudini, Algoritm Literar, Cervantes, Singur, Negru pe alb, Flacăra lui Adrian Păunescu, Cetatea lui Bucur, Subcultura – Kalashnikov de idei, Cenaclul de la Păltiniș; am selectat texte pentru Culegerea de poezie contemporană ,,CarTe Diem", publicată la Editura Vocativ, 2015, București. Promovez tinerii scriitori. Împreună cu poeta Raluca Neagu organizez evenimentul - Serile Literare Carte-Diem, București, singurul cenaclu de tineri din țară. Am în lucru 2 romane și o carte de cronici cu cele mai reușite evenimente culturale bucureștene 2011- 2013. debut literar în proză - ,,Joint, rațiune și putere", roman publicat la Editura Vocativ, martie 2015; ,,spirit hedonic", volum de versuri publicat la Editura Minela, noiembrie 2015.


În perioada 7 - 11 decembrie, în cadrul Complexului Expozițional Romexpo, s-a desfășurat ediţia cu numărul 29 a Târgului de Carte Gaudeamus, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și organizat de Radio România.
La standul Editurii Vinea, a avut loc lansarea volumului de versuri „Jucării cu gheare/ neoficial sunt frumoasă”, semnat de poeta Carmen Secere. Au vorbit despre carte dl. Nicolae Tzone, editor și doamna Raluca Faraon. La finalul evenimentului, Carmen Secere a oferit autografe participanților.

Claudia Minela: Am avut bucuria să particip la lansare noului tău volum de poezii „Jucării cu gheare/ neoficial sunt frumoasă” la care au participat mulți poeți cunoscuți, dar și oameni care-ți iubesc poezia. Titlul mi s-a părut neobișnuit. Ce te-a inspirat să alegi acest titlu?
Carmen Secere: Titlurile vin, ca și poemele, mă caută... și poeziile mă caută. Poezia mă caută, mă roagă s-o scriu, o scriu și pleacă... apoi o dau mai departe.
CM: Este un act intim poezia?
CS: Da, este un act intim, este modul meu de a fi îndrăgostită, îndrăgostită de orice. În momentul în care nu voi mai fi îndrăgostită, dragostea va muri.
CM: Cum ți s-a părut ediția Gaudeamus de anul acesta?
CS: Mai bogată. Mult mai mulți oameni, oameni senini.
CM: Ce ne poți spune despre activitatea ta literară viitoare?
CS: Nu am planuri de viitor. Las să curgă, să mă surprindă viața.
CM: Ce urmează, ce ți-ar plăcea să scrii... tot poezie sau proză?
CS: Da, tot poezie. De fapt nu știu, ce-mi vine, însă cu siguranță poezia este prioritară. Este modul meu de a respira și atunci nu o pot trăda.
CM: Tu nu ești de mult timp în lumea literară. Sunt în asentimentul doamnei Raluca Faraon care a afirmat la eveniment că este evidentă evoluția ta în acești ani. De când scrii, cum a fost începutul?
CS: Scriu de mult timp, însă am publicat prima carte în 2018.
CM: Crezi că mai este importantă cartea în zilele noastre?
CS: Foarte importantă! Baudelaire spunea că „orice om sănătos poate rezista două zile fără mâncare, dar fără poezie, nu”. Cartea ne crește... ne face mari. Totul începe în copilărie.
CM: Te rog să transmiți cititorilor tăi un mesaj!
CS: Pace... să fim veseli, să citim și să ne întâlnim mai des. Mi-au lipsit enorm întâlnirile cu voi.
CM: Pentru tine ce-ți dorești în noul an?
CS: Tot pace. Îmi doresc să ne întâlnim mai des, nu doar la astfel de evenimente. Hai să facem noi evenimente în viața noastră! Să ne întâlnim la o terasă, pe stradă, oriunde, să ne întâlnim să cântăm, să recităm... să fim împreună.
CM: În încheiere, la final de an, te rog să transmiți un gând bun oamenilor iubitori de frumos!
CM: Dacă lumea ar fi condusă de poeți, n-ar mai fi războaie, câtă pace și iubire ar fi! Hai să conducem noi lumea și să visăm la mai bine! N-am încetat o clipă să visez. Și acum trăiesc un vis.
Pace și iubire!

Cum sa citezi
Claudia Minela Petre. “Interviu cu poeta Carmen Secere .” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2023/01/interviu-cu-poeta-carmen-secereComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
