Tendințe în româna actuală

De este prepoziția principală selectată într-un grup prepozițional guvernat de vb. a se minuna; aceasta se asociază preponderent cu substantive nonanimate, deși nu lipsesc nici cazurile în care nominalul respectiv poartă marca [+animat], în speță [+personal]; în exemplele pe care le reproducem mai jos reține atenția inclusiv faptul că o parte dintre enunțurile citate sunt ilustrative pentru experimentarea stării de minunare în aria negativă de semnificații:

„Mulți analiști, comentatori și, în general, intelectuali cu pretenții se minunează măcar o dată pe săptămână de nivelul scăzut al televiziunilor - în special cele de știri - din România”; „The Guardian se minunează de infractorii români”; „Toată lumea se minunează de acest lucru la ea !”; „Isărescu se minunează de scumpirea benzinei”; „De atunci câți oaspeți sau vecini trec pragul casei se minunează de oul cu semnul crucii găsit în cuibari”; „Sunt oameni care se minunează de măiestria ideilor filozofice ale lui Zevedei”; „Să ne uităm la Sfântul Ioan Botezătorul, prietenul Lui Hristos și să ne minunăm de smerenia lui!”; „... și ne minunam de pasărea paradisului”; „Ne minunăm de cea mică în fiecare zi, ne bucură pe zi ce trece” ș.a.

O serie de contexte excerptate din pagini de limba română actuală susțin o anumită tendință de utilizare a prep. la în locul lui de, în interiorul unor grupuri prepoziționale (sintactic, obiecte prepoziționale) regizate de vb. a se minuna. Aspectul era semnalat și în cazul verbului a se mira, însă cu totul izolat, motiv pentru care explicația avansată de noi susținea mai degrabă utilizarea abuzivă și improprie a prep. la în locul lui de. Având în vedere numărul relativ mare de contexte similare în care am consemnat vb. a se minuna, nu excludem posibilitatea ca acest tipar să fie expresia unui calc sintactic efectuat după franceză, deși de această dată grupul prepozițional cu à + substantiv, guvernat de vb. s’émerveiller, nu pare a cunoaște amploarea celui din română . În acest context, extinderea (mai mult sau mai puțin abuzivă a) tiparului cu la este posibil să se fi petrecut chiar în interiorul limbii române, unde modelul a putut fi furnizat de categoria substantivelor abstracte selectate în componența unui grup prepozițional al vb. a se minuna (cf., de ex., a se minuna la ideea…) . Această extindere (specifică, după toate probabilitățile, registrului colocvial) a putut fi favorizată (inclusiv) în condițiile în care experimentul minunării a fost asociat, în procesul enunțiativ, actului de a privi / a se uita (implicit, fiind preluat ca atare și regimul prepozițional al vb. a privi / a se uita). Prin urmare, în cazul grupurilor prepoziționale care includ un substantiv concret, decodarea vb. a se minuna va presupune raportarea la vb. a se uita (cf. a se minuna la cineva / ceva „a se uita la cineva / ceva minunându-se”). Acest tip de raportare nu este posibil în cazul unui substantiv abstract (v. în acest sens, prin comparație, Ne minunăm la câte o pălărie = Ne uităm și ne minunăm / minunându-ne la câte o pălărie vs. Ne minunăm la ideea / gândul / perspectiva etc. de a... # *Ne uităm și ne minunăm la ideea / perspectiva... de a...). În enunțurile pe care le reproducem mai jos, ilustrative cel mai adesea pentru registrul familiar al românei , obiectul prepozițional reprezintă morfologic un pronume și, mai ales, un substantiv, marcate precumpănitor [–animat]:

„Are norocul ăsta că românul e foarte înghesuit și se minunează la el [la un prezentator... negru, n.n.] ca la un exponat”; „Clienții trec pe lângă tarabă, se minunează la câte-o pălărie sau...”; „Ne minunăm pe scurt la câteva plante și continuăm de-a lungul râului”; „Faptul că oamenii se minunează la un deces survenit pe fondul oboselii și al consumului de alcool cu energizant arată cât de retrograzi...”; „Ce om de rând nu se minunează la palatele somptuoase ridicate de celebritățile din întreaga lume...”; „... întreaga lume se minunează la imaginile acestui castel rupt din povești...”; „Călugări francezi și belgieni, precum și maeștrii berari din lumea întreagă se minunează la modul în care au evoluat procesul de producție...”; „Și iar mă minunez la ideea unui caiet făcut de mine ce călătorește așa...”; „În scurtă vreme oamenii aveau să se minuneze la fotografii ce arătau structura osoasă a corpului uman” ș.a.

Prep. la este selectată însă și în alte tipare (cât se poate de firești), mai exact în asociere cu substantive de proveniență verbală (cf. infra, auz, vedere). Pentru astfel de contexte întrebarea care se pune este în ce măsură grupările prepoziționale respective reprezintă sintactic o poziție argumentală sau adjuncțială? În această ordine de idei, un enunț precum Ne-am minunat la auzul veștii că... este decodabil atât prin a) Ne-am minunat când am auzit că..., cât și prin b) Ne-am minunat să auzim că..., enunțul b) conținând fără dubii o subordonată completivă prepozițională. În a), conectorul când este – cel puțin la prima vedere – marcă a unui raport circumstanțial (temporal), însă, având în vedere natura verbului din respectiva subordonată (un verb sentiendi), precum și coreferențialitatea subiectelor (din regentă și subordonata acesteia), nu este exclus ca în exemple de acest gen când să fie doar un... conector atipic pentru o completivă prepozițională. În conformitate cu această valorizare, grupările prepoziționale marcate prin la în enunțurile pe care le cităm mai jos ar putea fi definite sintactic drept obiecte prepoziționale:

„... nimeni nu se mai minuneaza la auzul tastelor de la laptop”; „... toți se minunează la auzul faptelor săvârșite de...”; „... se minunează primarul la auzul prejudiciului cercetat de DNA...”; „... se minunează la vederea unei enormități de statui...”; „În fiecare iarnă, câteva sute de oameni se bucură sau măcar se minunează la vederea statuii” ș.a.