Chestii serioase, nu talent
la Violeta Ion
Anticanonice (critica literara,Tritonic,2009), Tandru si rece (roman, Cartea romaneasca, 2007);Homo imprudens (eseuri de literatura comparata, Editura Muzeului Literaturii Romane, Bucuresti, 2006), Eroismul eminescian (Istorie si critica literara,Editura Perpessicius, Bucuresti, 2003) Colaborari cu poezie,proza, eseu si cronica literara in Adevarul literar si artistic, Arca, Caiete critice, Cuvantul, Feed-Back, Literatorul, Luceafarul de dimineata, Observator cultural, Oglinda literara, Poezia, Steaua,Tomis,Ziarul de duminica, Ziua literara. Membru USR Anticanonics (literary criticism, Tritonic, 2009)Tender and Cool (novel, Cartea romaneasca, 2007), Homo imprudens ( essays on comparative literature, Romanian Literature Museum Publishing House, Bucharest, 2006),"Listening to the Skies" (poetry, Arca Publishing House, Arad, 1995), "Conquering the Laughter" (poetry, Mirador Publishing House, Arad, 1996), "The Inventions Saloon" (poetry, Multimedia Publishing House, Arad, 2002); Eminescu's Heroism (literary criticism, Perpessicius Publishing House, Bucuresti, 2003); Collaborations with poetry, essay and literary reviews at magazines like: Arca, Caiete critice, Cuvantul, Feed-Back, Literatorul, Luceafarul, Observator cultural, Oglinda literara, Poezia,Steaua,Tomis, Ziua literara. hamsun10@yahoo.com http://felixnicolau.blogspot.com/

Călușarii e un amalgam de scurt-metraje, fără o linie epică bine precizată, însă deloc obositor. Proza este alertă, cu unghiuri ascuțite. Accentul cade pe înregistrările disparate ale realității prin simțuri. O fărâmă de behaviorism, o fărâmă de basm, alta de mizerabilism și una de ludic, adesea cinic. Economie de mijloace și bună stăpânire a tehnicii.
Un punct de plecare există, totuși: „Mă întrebam mereu ce era cu sintagma asta <>?” După care se derulează minipovestirile. În Călătoria cu personalul sunt trecuți în revistă țăranii aristocrați și inundațiile din 2005-2006. Intrăm apoi Într-o cârciumă, la masa de biliard, într-un sat, unde atenția naratoarei este furată de peisajul câmpenesc văzut...la televizorul suspendat într-un colț. Perspectiva este mereu aceea a unui intelectual „cu camera în mână ca un lăutar pornit să cutreiere cârciumile cu acordeonul”. Camera nu este doar aparat de surprins imagini. Pe lângă reglarea luminozității și focalizare, ea permite și înregistrarea vocilor și a zgomotelor de fond. Însă și asta e doar o fentă. Ce contează este aranjarea scenelor la montaj și, mai ales, verbele și adjectivele percutante sau învechite. „In cârciuma așezată ca un punct luminos se sleiesc pe scaune și aruncă zarurile pe tabla de joc”. Am impresia că asist la un reportaj „holbat” despre o Românie aparent hidoasă, în realitate pitorească: „știu că am sprâncenele și genele pârlite de nesomn, cu atenția încontinuu trează să nu pierd niciun amănunt”. Urmează filmarea fabricilor și a câinilor comunitari aruncați „în lagăr”, totul dres cu o înduioșare à la Jack London: „Acolo, în adâncul pădurii am să fug și eu și poate am să găsesc alinare lipind obrazul de un bot cald. Îi voi simți mustățile lungi și dinții umezi de la răsuflarea caldă pe gât”.
Sunt și izbucniri mizerabiliste, dar nu ele dau tonul cărții. Þin mai mult de un fel de reglare a conturilor cu moda. Nu că autoarea ar fi o ipocrită pudibondă! Dar nu pricep cum face de reușește să filmeze în România fără să se împiedece prea mult de vulgaritate și prostie. Asta nu înseamnă că ochiul ei ar fi unul salonard. Nici pomeneală! Iată un exemplu de învârtoșare în linia lui Jordaens: „mâini grase cu palma lată învârtindu-se în jurul vreunui capăt de salam, degete răsfirând cordoanele de cârnați, bucăți de brânză alunecând de pe tejghea în pungi mici, albe, de plastic”.
Și totuși, de la un tic nu se poate abține prozatoarea. Anume citatele din autori faimoși, venind ca un comentariu din off, deci nu din gura vreunui personaj. Dar de ce am vorbi despre personaje, când ele propriu-zis nu există? Violeta Ion, care scrie și teatru, nu a fost deloc tentată să construiască un roman standard. Diferența între ea și colegii de anturaj scriitoricesc – ca să nu aduc în discuție alunecosul concept de generație – este că, deși mulți dintre ei scriu proză, iar nu roman cu intrigă și personaje, ea nu adoptă un ton cinico-genialoid, nu mixează ieremiadele cu caterincă și, în plus, nu dă senzația că și-a scris cartea în pauza de masă, pe fugă.
Călușarii este, în cele din urmă, un reportaj personalizat despre istoria recentă a României. Înainte de Revoluție, Revoluție și post-Revoluție. Radiografii de mare finețe ale unor segmente sociale bazale. Poate abordarea este câteodată prea din avion, grijulie să evite tot ce ar putea fi prea dur sau zoios. Poate că, uneori, te oprești în timpul lecturii și te întrebi: quo vadis? Dar dacă avem în vedere un pariu la nivelul stilului și al concepției, scriitoarea l-a câștigat cu siguranță. Scriitura se încheagă ca o pastă bine frământată, derapările poeticești sunt rare. Nu atât o descriere a stării de lucruri dintr-o țară tristă într-un anumit moment istoric, cât o dezamorsare a pitorescului și a senzaționalului printr-un stil curat, bazat pe brevitate și proprietate a termenilor. Cu asemenea abilități, scriitoarea ar putea să transforme Las Vegas-ul în apa morților sau locul în care nu s-a întâmplat nimic și nimeni nu s-ar supăra.
Și atunci? De ce tăcerea criticii, când atâtea alte cărți imperfecte stau la temelia unor recenzii furibunde? Eh, cum de ce? Păi trebuie să te decizi pentru o specie literară sau alta, apoi să începi să-ți cauți aliați. Ce, literatura e o chestie așa, pe care o poți lăsa pe seama talentului?
Cum sa citezi
felix nicolau. “Chestii serioase, nu talent.” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2011/09/chestii-serioase-nu-talentComentarii (9)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
să dai de toți pereții cu vreo carte, cu o maculatură.
aia da, ar fi savuros, aș citi cu o plăcere infinit mai mare decît cea cu care citesc cronicile astea, de altfel, excepțional scrise.
felicitări, maestre felix. ah, și o întrebare...s-ar putea apela la Domnia Ta pentru o prefață, în caz că ...? întreb și eu așa....la o adică (la două adici).
Danielul
Sigur autoarea va avea o mica bucurie, pacat ca trebuie sa vine cineva si sa te traga de par , chiar daca esti mai bun decit multi, chinul e dublu, aduce citiva cititori, dar marii lauri se risipesc in agora!
poate ar trebui sa ne cumparam niste lei si sa-i dresam , sa simta pe cel cu talent si sa-l pazeasca de rele...
Razboiul despre care vorbeste criticul abia a inceput, aliatii inca sunt departe, iar in poarta literaturii nu va mai bate nimeni, decit clopotele poate, sa-l trezeasca pe domn Nae sa se duca sa descuie primaria.....etc.
ah, prefete nu scriu,nu cred in ele.decat la studiile critice. in rest, ele doar dirijeaza lectura si toti care l urasc pe criticul respectiv se razbuna pe carte. insa pot scrie pe coperta a 4-a

dublu juice, ca sa zic asa
in primul rind pentru ca aceast articol si-a atins scopul - cel putin eu imi doresc sa citesc
si-n al doilea, desi inutil, cam asa stau lucrurile, cum le prezentezi
apartenenta la gasca si pupatul reciproc in partea dorsala sint mai importante decit talentul
dar
eu am remarcat ca scrii si critica
ce nu am vazut, nu stiu, poate nu am citit chiar tot ce ai scris si mi-a scapat ceva, este sa fi dat de pamint cu vreuna dintre elucubratiile care ajunge maculatura