Ilan Shani la Newe Eliezer - \"Orașul Petrolului\" - de Hillel Mittelpunkt
publicat în Jurnalul Săptămânii - 13.11.2008 - Tel Aviv, Israel
- Vlad (Vladimir) Solomon - s-a născut în 27.06.1951 în București, fiu unic al Dr. Benedict Solomon (chirurg și urolog) și al Dr. Ernestina Solomon (Caner), medic pediatru. - Emigrează în 1970 în Israel, cu întreaga familie. - Locuiește în Kiriat Ono, în apropiere de Tel Aviv. - Medic stomatolog generalist, tratează adulți și copii în cabinetul său, la Kiriat Ono. - Acreditat de Ministerul Sănătății din Israel în utilizarea și predarea hipnozei medicale și stomatologice. - Conferențiar, în cadrul congreselor, în Franța, Germania, Italia, Monaco, Elveția, România, Israel, pe tema hipnozei medicale. Distins cu titluri onorifice de diferite institute de învățământ superior din Europa. - A lucrat la Universitatea din Tel Aviv (Clinica de psihofiziologie orală- secția Științe Comportamentale - Fac. de Stomatologie) și Ierusalim (Spitalul Hadassa - secția de Medicină Orală), între anii 1989 și 2000. - Membru al societății israeliene și europene de hipnoză medicală. - Membru al societății franceze de stomatologie psihosomatică. - Membru de onoare al societății române de stomatologie. * * * - Debut în scris, la 18 ani, în urma unui pariu... - Publicat pentru întaia oară la "România Literară", în cadrul rubricii Poșta Literară, condusă de Nina Cassian, cu poezia "Tu", câteva luni după emigrare, în 1970. - A publicat între anii 1970 și 1984 la ziare și reviste de limba română, în Israel, poezii și proză. - A fost mulți ani membru al Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română și a Uniunii Scriitorilor din Israel- a demisionat în anul 2000. - În toamna anului 1984 apare în Israel "În noi e un cer mai adevărat", primul său volum de versuri, în colecția "Izvoare"- poezii în limba română, retipărit în 1993 în București. - Traduse în olandeză de Jan Willem Bos, câteva poezii apar în 1986 în "De Tweede Ronde" (Al doilea cerc) și în alte reviste din Amsterdam. - Publicat în mai multe antologii de literatură, între anii 1992 și 2003, în România și Israel, în românește și ebraică ("În noi e un cer mai adevărat"- după titlul cărții sale-, "Arborele Memoriei", "Scriitori din Țara Sfântă", "Scriitori de limba română din Israel" , "O istorie a literaturii române", "Horef Yarok" (Iarna verde), și altele. - În ultimii ani scrie mai mult în limba ebraică, poezie, proză, piese de teatru ("Șerpi și mere", "Orologiul din Piața Mare"). - În 2003 reîncepe să scrie în limba română, în urma participării la listele de discuții pe Internet. - Colaborator voluntar (continuu) la Radio România Internațional – din 2004 până în prezent. - Colaborator permanent la săptămânalul israelian de limba română Jurnalul Săptămânii, cu rubrica «Oameni, Locuri, Evenimente». - Publicat în Revista 22, Realitatea evreiască, Orient Express, Ultima Oră, Viața Noastră (ultimele trei în Israel) cu articole, poezii și proză. - Momentan scrie un roman biografic în limba ebraică și încercări de proză și versuri în românește. * * * Alte activități: - Serviciul militar obligatoriu, în armata israeliană - 3 ani-, a participat la războiul din 1973 (de Yom Kipour), apoi ca medic rezervist, concentrat 30 de zile în fiecare an, până la vârsta de 50 de ani. - Fost purtător de cuvânt și în comisia culturală a A.C.M.E.O.R - Asociația culturală mondială a evreilor originari din România. - Voluntar al Fundației Steven Spielberg, între anii 1995-1997, ia interviuri TV supraviețuitorilor Holocaustului , primește "Certificate of Recognition" (1998) din partea "The Shoah Visual History Foundation", condusă și întemeiată de Steven Spielberg. (E a doua generație după Holocaust- părinții săi au fost deportați în lagăre de concentrare și muncă pe timpul lui Antonescu, majoritatea familiei sale a fost exterminată). - Absolvent și instructor "Dale Carnagie Course" - 1988 - Organizator de seri culturale în română și ebraică, la Tel Aviv. - Tatăl său, Benedict Solomon, decedat în 2002, a început să scrie versuri în 1990, a publicat în România și Israel, în presa de limba română și i s-au editat volumele "Strigăt în deșert" - 1993, "Marșul umbrelor" - 1997, "Picături de sânge pe-o frunză de măslin" - 2002. Adresa de email : vlad_solomon2003@yahoo.com
Ilan Shani nu a părăsit însă limba română (deși a emigrat la numai 15 ani), a jucat în piesa \"Un tramvai numit dorință\"- în regia lui Radu Miron și în diferite spectacole de revistă. Totodată, de câte ori i s-a solicitat colaborarea, de exemplu cu ocazia spectacolului organizat de ACMEOR, în onoarea Gettei Luca, de care Ilan se simțea foarte atașat, a răspuns imediat apelului, fiind și prezentatorul neuitatului eveniment. Dar Ilan s-a dovedit, în decursul anilor, un adevărat prieten și față de mine, ne întâlneam uneori, vorbeam la telefon, iar când am organizat, prin anii 90, la Casa Scriitorilor, o seară dedicată tatălui meu, Benedict Solomon, cu ocazia apariției cărții de versuri \"Strigăt în deșert\", Ilan s-a implicat, atât ca actor, cât și în solicitarea altor actori de renume, să recite în fața publicului care a umplut sala până la refuz.
Despre Ilan, om care acorda un mare respect noțiunii de prietenie, aș putea scrie un articol separat. Îmi vin în minte acum numeroase episoade, începând cu telefonul pe care l-am primit de la el, când m-a rugat să o tratez pe Getta Luca, care, pe atunci, era deja handicapată, sau când ne-am întâlnit la înmormântarea lui Jimmy Rossetti, sau când a venit în vizită la tatăl și bunica mea... Dar să revenim la scopul acestei relatări, lasând pe altădată nostalgiile mele sau aprecierea deosebită pe care i-o port lui Ilan Shani, ca om.
Dacă ar trebui să-l caracterizez în doar câteva cuvinte pe Ilan Shani actorul, aș menționa registrul rolurilor de compoziție, talentul său de a întruchipa un personaj comic și, în aceeași măsură, un erou dintr-o tragedie, de a trece, cu aceeași ușurință, de la stereotipizarea și limbajul corporal din Commedia dell\'Arte la dramaticul lui Tennessee Williams.
În timp, Ilan Shani s-a dedicat regiei și pedagogiei. De 22 de ani conduce atelierul de teatru al Universității Bar Ilan, iar în urmă cu 12 ani a înființat grupul de amatori din centrul cultural Newe Eliezer, în sudul Tel-Avivului, cu care, în fiecare an, pune în scenă o nouă producție. De cele mai multe ori, aceste spectacole au participat la festivaluri și concursuri, fiind premiate, atât pentru calitatea regiei, cât și pentru talentul unora dintre participanți, apoi plecau într-un mic turneu, prin diferite orașe din Israel. Fiind vorba de amatori, însăși această solicitare este ieșită din comun, unele piese fiind jucate de zeci de ori. Grupul are un mic nucleu permanent, oameni cu profesiuni diferite, dar cu microbul teatrului în sânge, și noi membri, care se alătură trupei, în funcție de necesitățile piesei pe care Ilan o alege, pentru stagiunea respectivă.
În ultimii ani am avut bucuria să fiu invitat la toate premierele montate de Ilan, am văzut \"Hotel Plaza\" (Neil Simon), \"Ketuba\" (Ephraim Kishon), \"Medic fără voie\" (Moliere), \"Strachina de lemn\", \"Comedia neagră\" (Peter Schaffer), \"Mirele Efrat\" (Yaakov Gordin) iar acum - \"Orașul petrolului\"- de Hillel Mittelpunkt.
Deși nu este una dintre cele mai reușite piese ale dramaturgului israelian (să nu uitam \"Gorodish\" sau \"Micul Shraga\"), \"Orașul petrolului\" oferă posibilitatea reunirii, în același spațiu, a unor personaje colorate, care transferă problemele societății israeliene dintre anii 67- războiul de 6 zile- și 73- războiul de Yom Kipur-, într-o mică pensiune-bordel, la Abu Rodes, în Sinai, în vecinătatea extracțiilor petroliere, unde mulți israelieni au venit să-și caute norocul. Ita (Eti Golan), supraviețuitoare a Holocaustului, părăsită de soț, preia această pensiune, în plin deșert, în speranța de a-și asigura o minimă existență, pentru ea și fiica ei, Yudith (Yonat David), al cărei soț e declarat dispărut în război. Relația dintre mamă și fiică, încărcată de sentimente ambigue, constituie conflictul principal, dar drama se complică prin alte mici conflicte colaterale, legate de goana după bani și decăderea principiilor și valorilor. Apar- un om de afaceri dubios, Hemo (Shmuel Katz), un medic militar, Dr. Sade (Erez Shahar) care, în disperare, având o fiică bolnavă, vinde medicamente și ustensile beduinilor, știind bine că vor ajunge la egipteni, un tânăr cartofor, Kobo (Dudi Beglicter), care vrea să salveze situația financiară a pensiunii, fiind atras de Yudith, un plutonier major, Rubek (Moshe Kanetti) responsabilul unei bucătării militare, care fură mâncare din bază, pentru ca Ita să poată susține mica afacere. Și, bineînțeles, matroana, Madelaine (Orit Ganor), \"șefa\" celor două prostituate (Beatrice Gitter și Daniela Aspis), care se remarcă prin energie scenică și temperament, creând un personaj comic foarte bine conturat. Alături de ea, Eti Golan și Yonat David ies în evidență prin abilitatea de a oscila între tragic și hilar, transmițând totodată încărcătura emoțională și drama unei relații bolnave, plină de tensiune.
Sfârșitul piesei este puțin surprinzător, dar nu-l vom dezvălui, în speranța că \"Orașul petrolului\", care a fost premiat în cadrul festivalului \"Toamnă Teatrală\", la Suzanne Dalal (concurs de amatori), va putea fi vizionat și în alte orașe din Israel. Spectacolul a fost primit cu multă căldură. Sala era arhiplină, prieteni ai actorilor și ai regizorului, dar și pasionați de teatru de amatori. În public s-au aflat și personalități cunoscute, din lumea teatrului israelian, Miriam Zohar, Hannah Rieber, Shmulik Atzmon, Esti Kosovitzki și alți actori. Invitatul de onoare a fost chiar autorul piesei, Hillel Mittelpunkt, care a apreciat mult regia și jocul actorilor.
O notă specială i se cuvine scenografului Zeev Levi, care a reușit, cu mijloace modeste, să creeze un decor care sugerează atmosfera apăsătoare a pensiunii, dar și contrastul cu lumea dinafară, a speranței iluzorii de îmbogățire, prin extracția aurului negru.
L-am lăsat la sfârșit, ostentativ, pe prietenul Ilan Shani. El știe că sunt critic, când e vorba de piesele regizate de el, poate chiar caut cu lupa cusururile, pentru că-i pot spune întotdeauna adevărul în față. E reciproc, mă aștept și de la el să facă la fel. Și, nu o dată, mi-a reproșat că nu pregătim o seară-omagiu în memoria tatălui meu, pe care l-am iubit atât. În cazul spectacolelor de la Newe Eliezer, aproape toate au fost foarte reușite. \"Orașul petrolului\" însă, tocmai pentru că piesa are mici carențe, devine greu de regizat. Aici Ilan a reușit mai mult decât m-aș fi așteptat. În afara faptului că a trebuit să lucreze din greu pentru a crea personajele, asudând cu fiecare actor în parte (să nu uităm că nu e vorba de profesioniști), după tehnicile lui Stanislavski, evitând schematizarea, conferindu-le dimensiuni umane, Ilan crează o mișcare scenică plăcută ochiului și obține o bună interacție între actori. Conflictul multistratificat nu se diluează și dinamica spectacolului are ritmul potrivit, pentru ca sfârșitul, deși surprizător, să izvorască organic. Nu cred că se putea stoarce, de la o trupă de amatori, chiar cu vechime, mai mult decât a reușit Ilan Shani. Spectacolul e apropiat, calitativ, de nivelul profesionist. E teatru autentic, făcut cu dragoste, e rodul dedicației totale, împletirea pasiunii cu tehnica și experiența. Lui Ilan îi pasă, fiecare nouă producție o resimte ca un examen și se pregătește de parcă ar fi lucrarea sa de debut, în care trebuie să dovedească tuturor, cu îndârjire, că poate depăși dificultățile, piedicile, limitele teatrului de amatori. Sper că Hillel Mittelpunkt, după ce a asistat la \"Orașul petrolului\", îl va căuta pe Ilan, să-i propună o colaborare. Oricum, aș vrea să-l văd pe Ilan Shani, regizorul, punând în scenă orice altă piesă, pe o scenă de prestigiu, la Cameri sau Habima. Pentru că o merita cu prisosință, atât datorită talentului său de lucra cu actorii, cât și pentru viziunea aproape cinematografică pe care o conferă fiecărui proiect artistic.
Cum sa citezi
Vlad Solomon. “Ilan Shani la Newe Eliezer - \"Orașul Petrolului\" - de Hillel Mittelpunkt.” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2008/11/ilan-shani-la-newe-eliezer-orasul-petrolului-de-hillel-mittelpunktComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
