Ilan Shani la Newe Eliezer - \"Orașul Petrolului\" - de Hillel Mittelpunkt

Pe Ilan Shani îl cunosc din 1970. Puțin după emigrarea mea în Israel, l-am întâlnit la o audiție, în limba română, în vechea clădire a HOR-ului, de pe strada Eilat, în Jaffa. Amândoi eram fascinați de lumea teatrului și doream să devenim actori sau regizori. Deși am pornit pe această cale plină de dificultăți, eu am abandonat teatrul, consacrându-mă medicinii, în timp ce Ilan a urmat cursurile școlii de artă dramatică dirijată de regretatul Nissan Nativ, pe care a absolvit-o în 1974. A interpretat o gamă variată de roluri pe scenele teatrelor israeliene de limbă ebraică, Hacameri, Teatrul Tineretului, Teatrul Popular, a apărut în \"Violonistul pe acoperiș\", \"Coriolan\", \"Don Carlos\", Femeile Savante\", \"Moshe Ventilator\", \" Ca Păsările\", dar și în filme- \"Nunta în Galileea\" și în drame TV, în regia lui Dani Wolman.
Ilan Shani nu a părăsit însă limba română (deși a emigrat la numai 15 ani), a jucat în piesa \"Un tramvai numit dorință\"- în regia lui Radu Miron și în diferite spectacole de revistă. Totodată, de câte ori i s-a solicitat colaborarea, de exemplu cu ocazia spectacolului organizat de ACMEOR, în onoarea Gettei Luca, de care Ilan se simțea foarte atașat, a răspuns imediat apelului, fiind și prezentatorul neuitatului eveniment. Dar Ilan s-a dovedit, în decursul anilor, un adevărat prieten și față de mine, ne întâlneam uneori, vorbeam la telefon, iar când am organizat, prin anii 90, la Casa Scriitorilor, o seară dedicată tatălui meu, Benedict Solomon, cu ocazia apariției cărții de versuri \"Strigăt în deșert\", Ilan s-a implicat, atât ca actor, cât și în solicitarea altor actori de renume, să recite în fața publicului care a umplut sala până la refuz.
Despre Ilan, om care acorda un mare respect noțiunii de prietenie, aș putea scrie un articol separat. Îmi vin în minte acum numeroase episoade, începând cu telefonul pe care l-am primit de la el, când m-a rugat să o tratez pe Getta Luca, care, pe atunci, era deja handicapată, sau când ne-am întâlnit la înmormântarea lui Jimmy Rossetti, sau când a venit în vizită la tatăl și bunica mea... Dar să revenim la scopul acestei relatări, lasând pe altădată nostalgiile mele sau aprecierea deosebită pe care i-o port lui Ilan Shani, ca om.
Dacă ar trebui să-l caracterizez în doar câteva cuvinte pe Ilan Shani actorul, aș menționa registrul rolurilor de compoziție, talentul său de a întruchipa un personaj comic și, în aceeași măsură, un erou dintr-o tragedie, de a trece, cu aceeași ușurință, de la stereotipizarea și limbajul corporal din Commedia dell\'Arte la dramaticul lui Tennessee Williams.
În timp, Ilan Shani s-a dedicat regiei și pedagogiei. De 22 de ani conduce atelierul de teatru al Universității Bar Ilan, iar în urmă cu 12 ani a înființat grupul de amatori din centrul cultural Newe Eliezer, în sudul Tel-Avivului, cu care, în fiecare an, pune în scenă o nouă producție. De cele mai multe ori, aceste spectacole au participat la festivaluri și concursuri, fiind premiate, atât pentru calitatea regiei, cât și pentru talentul unora dintre participanți, apoi plecau într-un mic turneu, prin diferite orașe din Israel. Fiind vorba de amatori, însăși această solicitare este ieșită din comun, unele piese fiind jucate de zeci de ori. Grupul are un mic nucleu permanent, oameni cu profesiuni diferite, dar cu microbul teatrului în sânge, și noi membri, care se alătură trupei, în funcție de necesitățile piesei pe care Ilan o alege, pentru stagiunea respectivă.
În ultimii ani am avut bucuria să fiu invitat la toate premierele montate de Ilan, am văzut \"Hotel Plaza\" (Neil Simon), \"Ketuba\" (Ephraim Kishon), \"Medic fără voie\" (Moliere), \"Strachina de lemn\", \"Comedia neagră\" (Peter Schaffer), \"Mirele Efrat\" (Yaakov Gordin) iar acum - \"Orașul petrolului\"- de Hillel Mittelpunkt.
Deși nu este una dintre cele mai reușite piese ale dramaturgului israelian (să nu uitam \"Gorodish\" sau \"Micul Shraga\"), \"Orașul petrolului\" oferă posibilitatea reunirii, în același spațiu, a unor personaje colorate, care transferă problemele societății israeliene dintre anii 67- războiul de 6 zile- și 73- războiul de Yom Kipur-, într-o mică pensiune-bordel, la Abu Rodes, în Sinai, în vecinătatea extracțiilor petroliere, unde mulți israelieni au venit să-și caute norocul. Ita (Eti Golan), supraviețuitoare a Holocaustului, părăsită de soț, preia această pensiune, în plin deșert, în speranța de a-și asigura o minimă existență, pentru ea și fiica ei, Yudith (Yonat David), al cărei soț e declarat dispărut în război. Relația dintre mamă și fiică, încărcată de sentimente ambigue, constituie conflictul principal, dar drama se complică prin alte mici conflicte colaterale, legate de goana după bani și decăderea principiilor și valorilor. Apar- un om de afaceri dubios, Hemo (Shmuel Katz), un medic militar, Dr. Sade (Erez Shahar) care, în disperare, având o fiică bolnavă, vinde medicamente și ustensile beduinilor, știind bine că vor ajunge la egipteni, un tânăr cartofor, Kobo (Dudi Beglicter), care vrea să salveze situația financiară a pensiunii, fiind atras de Yudith, un plutonier major, Rubek (Moshe Kanetti) responsabilul unei bucătării militare, care fură mâncare din bază, pentru ca Ita să poată susține mica afacere. Și, bineînțeles, matroana, Madelaine (Orit Ganor), \"șefa\" celor două prostituate (Beatrice Gitter și Daniela Aspis), care se remarcă prin energie scenică și temperament, creând un personaj comic foarte bine conturat. Alături de ea, Eti Golan și Yonat David ies în evidență prin abilitatea de a oscila între tragic și hilar, transmițând totodată încărcătura emoțională și drama unei relații bolnave, plină de tensiune.
Sfârșitul piesei este puțin surprinzător, dar nu-l vom dezvălui, în speranța că \"Orașul petrolului\", care a fost premiat în cadrul festivalului \"Toamnă Teatrală\", la Suzanne Dalal (concurs de amatori), va putea fi vizionat și în alte orașe din Israel. Spectacolul a fost primit cu multă căldură. Sala era arhiplină, prieteni ai actorilor și ai regizorului, dar și pasionați de teatru de amatori. În public s-au aflat și personalități cunoscute, din lumea teatrului israelian, Miriam Zohar, Hannah Rieber, Shmulik Atzmon, Esti Kosovitzki și alți actori. Invitatul de onoare a fost chiar autorul piesei, Hillel Mittelpunkt, care a apreciat mult regia și jocul actorilor.
O notă specială i se cuvine scenografului Zeev Levi, care a reușit, cu mijloace modeste, să creeze un decor care sugerează atmosfera apăsătoare a pensiunii, dar și contrastul cu lumea dinafară, a speranței iluzorii de îmbogățire, prin extracția aurului negru.
L-am lăsat la sfârșit, ostentativ, pe prietenul Ilan Shani. El știe că sunt critic, când e vorba de piesele regizate de el, poate chiar caut cu lupa cusururile, pentru că-i pot spune întotdeauna adevărul în față. E reciproc, mă aștept și de la el să facă la fel. Și, nu o dată, mi-a reproșat că nu pregătim o seară-omagiu în memoria tatălui meu, pe care l-am iubit atât. În cazul spectacolelor de la Newe Eliezer, aproape toate au fost foarte reușite. \"Orașul petrolului\" însă, tocmai pentru că piesa are mici carențe, devine greu de regizat. Aici Ilan a reușit mai mult decât m-aș fi așteptat. În afara faptului că a trebuit să lucreze din greu pentru a crea personajele, asudând cu fiecare actor în parte (să nu uităm că nu e vorba de profesioniști), după tehnicile lui Stanislavski, evitând schematizarea, conferindu-le dimensiuni umane, Ilan crează o mișcare scenică plăcută ochiului și obține o bună interacție între actori. Conflictul multistratificat nu se diluează și dinamica spectacolului are ritmul potrivit, pentru ca sfârșitul, deși surprizător, să izvorască organic. Nu cred că se putea stoarce, de la o trupă de amatori, chiar cu vechime, mai mult decât a reușit Ilan Shani. Spectacolul e apropiat, calitativ, de nivelul profesionist. E teatru autentic, făcut cu dragoste, e rodul dedicației totale, împletirea pasiunii cu tehnica și experiența. Lui Ilan îi pasă, fiecare nouă producție o resimte ca un examen și se pregătește de parcă ar fi lucrarea sa de debut, în care trebuie să dovedească tuturor, cu îndârjire, că poate depăși dificultățile, piedicile, limitele teatrului de amatori. Sper că Hillel Mittelpunkt, după ce a asistat la \"Orașul petrolului\", îl va căuta pe Ilan, să-i propună o colaborare. Oricum, aș vrea să-l văd pe Ilan Shani, regizorul, punând în scenă orice altă piesă, pe o scenă de prestigiu, la Cameri sau Habima. Pentru că o merita cu prisosință, atât datorită talentului său de lucra cu actorii, cât și pentru viziunea aproape cinematografică pe care o conferă fiecărui proiect artistic.