O carte nouă despre Nichita Stănescu
NBNicolae Băciuț s-a născut la 10 decembrie 1956, la Chintelnic, județul Bistrița-Năsăud. A urmat clasele I-VI, la Școala Generală Chintelnic, județul Bistrița-Năsăud, (1963-1969), clasele VII-VIII, la Școala Generală Nr. 1, Bistrița, 1969-1971, clasele IX-XII, la Liceul “Liviu Rebreanu”, Bistrița, 1971-1975, și Facultatea de Filologie, secția română-engleză, Universitatea “Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, 1978-1982. Activitate profesională: - profesor, director adjunct la Școala Generală Gălești, județul Mureș, între 1982-1983, - redactor la revista Vatra, Târgu-Mureș, între 1983-2003, - corespondent la Televiziunea Română, București, Departamentul Emisiunilor Informative, între 1991-2003, - redactor-șef la Editura Tipomur, Târgu-Mureș, între 1991-2003, - redactor-șef la revista Mondo bussines, Târgu-Mureș, în 1995, - redactor cultural la cotidianul Cuvântul liber, Târgu-Mureș, 1999-2003, - director la revista Alpha, Târgu-Mureș, 1990, - secretar de redacție la revista Societatea încotro?, Târgu-Mureș, între 1995-1997, - director la revista Gura lumii, Târgu-Mureș, între 1997-1999, - redactor-șef la revista Teatru-n teatru, Târgu-Mureș, în 1998, - redactor-șef la revista Ambasador, Târgu-Mureș, între 1996-2003, - coordonator al publicațiilor Gazeta Reghinului, 1990-, Informația mureșeană, 1991-1993, Făgurel (revistă pentru copii) și Codrul Cosminului, publicații pentru Bucovina de Nord, tipărite la Târgu-Mureș, 1994-1998, al revistei Comlodul, Râciu, județul Mureș, 2001-2003, - cadru didactic asociat la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureș, din 1998, - director al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Mureș, din februarie 2001, - Publicist comentator la mesagerul de Bistrița din 2005 - membru în Consiliul de Administrație al TVR, din 1995, și membru supleant, 1997-2001, - deputat în Adunarea Eparhială Ortodoxă de Alba Iulia, din 1998, și deputat în Adunarea Națională Bisericească din 2002. - Bursier al Magazine Publishers of America, iulie-septembrie 1990. - master în administrație publică (Managementul Afacerilor Publice Europene) la Universitatea Babeș-Bolyai, 2004 – 2005 - doctorand în litere, din 2004, la Universitatea “Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca, - activitate publicistică în timpul studenției la revista Echinox, Cluj-Napoca, unde a fost redactor, apoi secretar de redacție, între 1978-1982. - membru al Cenaclului “Echinox”, 1978-1982, al Cenaclului revistei “Vatra”, 1981-1989, al Cenaclului “Romulus Guga”, 1984-1989, fondator al Cenaclului “Virtus Romana Rediviva”, Bistrița, 1975, al Cenaclului “Hyperion”, Târgu-Mureș, 1983, devenit din 1984 “Romulus Guga”, - membru al Uniunii Scriitorilor din România, din 1990. - A colaborat la revistele Echinox, Vatra, Steaua, Tribuna, Astra, Convorbiri literare, Luceafărul, SLAST, Flacăra, Transilvania, Dialog, Opinia studențească, Napoca Universitară, Mișcarea literară, Poesis, What’s Going On Here, The New Farmm, Emmaus, SUA, Poezjia, Katowice, Polonia, Fjala, Flaka e vallazarimet, Iugoslavia ș.a., la Radiodifuziunea Română, studiourile Cluj, Târgu-Mureș, București, și la Televiziunea Română, programele I, II, TVR Cultural, TVR Internațional. - A fost inclus în Antologia Spații posibile, Bistrița, 1979, în antologia Biblioteca “Opinia”, Iași, 1981, Caietul debutanților, 1980-1981, Editura Albatros, 1983, Alpha ‘84, Editura Dacia, 1984, antologia Cântecul patriei, Editura Albatros, 1996, antologia Un sfert de veac de poezie la Sighetu Marmației, Fundația Luceafărul, 1998, antologia Eminescu pururi tânăr, Editura Litera, 1998, antologia Patruzeci de poeți bistrițeni, Editura Aletheia, Bistrița, 2001, antologia Ceasul de flori, Editura Tipomur, Târgu-Mureș, 2001, antologia Cenaclul literar George Coșbuc – 30, Editura Aletheia, Bistrița, 2001, antologia Îmblânzitorul de timp, Editura Tipomur, Târgu-Mureș, 2003, în Antologia poeților ardeleni, Editura Ardealul, 2003, realizată de Eugeniu Nistor și Iulian Boldea, Poeții revistei Echinox, Antologie (1968-2003), vol. I, de Ion Pop, Editura Dacia 2004. - a inițiat în 1979, în revista Echinox, ancheta “Dreptul la timp”, despre generația ’80, continuată în revista Vatra în 1984, până la suspendarea ei, în 1985, de cenzură, - Concursul de Poezie “Romulus Guga”, Târgu-Mureș, în 1985, cu ediții anuale, - Tabăra de Pictură Millenium, de la Sovata, o singură ediție, în 1999, - colecția Poeții orașului Târgu-Mureș, în 2001, în care a publicat șase volume de versuri semnate de autori locali - Concursul de Poezie Religioasă “Credo”, Târgu-Mureș, 2001, cu ediții anuale, - Concursul de Poezie și Eseu pentru Elevi și Studenți “Serafim Duicu”, Târgu-Mureș, 2001, cu ediții anuale, - Tabăra de Pictură și Sculptură în Sare de la Salina Praid, 2001, cu ediții anuale, - Tabăra de Sculptură în Lemn “Interart”, de la Reghin, 2002, cu ediții anuale, - Salonul Județean de Carte Mureșeană, în 2001, cu ediții la Reghin și Târnăveni, - Tabăra de Pictură “Apollo”, cu tema “Nudul”, Sângeorgiu de Mureș, 2003, Popasul „Izvorul”, 2004, - a inițiat seria de volume Repere Culturale Mureșene, din care a tipărit 4 volume: I – 2002, II – 2003, III – 2004, IV – 2005, Editura Tipomur, - a inițiat galerii de artă în spații nonconvenționale – bănci, sedii de firme - a fondat revista lunară Alpha, Târgu-Mureș, apărută în 12 numere în 1990, - a înființat prima editură târgumureșeană postdecembristă, Casa de Editură “Alpha”, - este inițiator și autor unic al revistei Noul Pământ, din care a apărut un singur număr, în 1990, la Emmaus, SUA, ACTIVITATE PUBLICISTICÃ ȘI EDITORIALÃ: - a debutat cu publicistică în ziarul bistrițean Ecoul, și cu poezie în revista Liceului “Liviu Rebreanu” din Bistrița, Zări senine, în 1975, făcând parte dintr-un grup de poeți tineri, între care Domnița Petri și Cleopatra Lorințiu, membri ai cenaclului liceului. - după mai multe prezențe în volume colective, a debutat în volum în 1986, la Editura Dacia, cu Muzeul de iarnă, versuri. - A mai publicat volumele - Memoria zăpezii, poeme, Editura Cartea Românească, 1989, - Jocuri încrucișate, versuri pentru copii, Casa de Editură “Alpha”, - Nostalgii interzise, versuri, Editura Columna, Târgu-Mureș, 1991, - America, partea nevăzută a lunii, jurnal de călătorie, Editura Tipomur, Târgu-Mureș, 1994, - Anotimpul probabil, interviuri, Editura Tipomur, 1995, - Casa cu idoli, versuri, Editura Tipomur, 1996, -A doua Americă, jurnal, Editura Tipomur, 1996, - Și așa mai departe, publicistică, Editura Arhipelag, 1997, - Curs și recurs, interviuri, Editura Tipomur, 1997, - Oglinzi paralele, interviuri, Editura Ambasador, 1997, - Lina lumina, versuri pentru copii, Editura Tipomur, 1999, - Babel după Babel, interviuri, Editura Tipomur, 2000, - Manualul de ceară, versuri, Editura Academos, 2001, - Aproape departe, interviuri, Editura Tipomur, 2001, - Poduri de umbră – Hidak az arnyekok felett, versuri, ediție bilingvă română – maghiară, traducător Toth Istvan, Editura Tipomur, 2001, - N. Steinhardt. Între lumi. Convorbiri cu Nicolae Băciuț, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Dacia, 2001, ediția a III, revăzută și adăugită, Editura Dacia, 2006. - Ceasul de flori, antologie de poezie târgumureșeană, Editura Tipomur, 2001, - Solstițiu la Echinox, versuri, Editura Tipomur, 2002, - Zona liberă, interviuri, publicistică, Editura Tipomur, 2003, - Alb pe alb, versuri, Editura Tipomur, 2003, - Muntele Athos din Muntele Athos, jurnal, Editura Tipomur, 2004, - De la San Francisco la Muntele Athos, Editura Reîntregirea, 2004, - O istorie a literaturii române contemporane în interviuri, vol. I, II, Editura Reîntregirea, 2005. - Muntele Athos - Meteora. Via Bizanț, jurnal, Editura Tipomur, 2006, ediția a II-a, revăzută, Editura Dacia, 2006. - Anotimpul din colivie,poeme, antologie, Editura Tipomur, 2006 - Trecut provizoriu, publicistică, Editura Tipomur, 2006 - Anotimpul din colivie/La saison dans la cage, ediție bilingvă română - franceză, versiunea franceză de Mircea Bătrânu, Editura NICO, 2006 - Mihai Sin, Ierarhiile liniștii, Editura Nico, 2006 - Nichita Stănescu, Cu colțul inimii, Editura Nico, 2006 - Nicu Caranica, Dincolo de noapte, Editura Nico, 2006 - Sacru și profan în Țara Sfântă, Editura Nico, 2006 - Credință și ortodoxie, Editura Tipomur, 2006 - Exilul literaturii, literatura exilului, Editura Nico, 2006 - Dincoace de Capitală, dincolo de provincie, Editura Nico, 2006 - Romulus Guga, Bărci în amurg (în colaborare cu Mariana Cristescu), Editura Nico, 2006 - Pleoapa lui Homer, carte radio de poezie, 50 de poeme de Nicolae Băciuț în lectura autorului (redactor Valentin Marica), 2006 - Mănăstirea Lăpușna, Biserica „Sf. Nicolae”, album, Editura Nico, 2006, - Monumentede arhitectură Bisericească, Biserica de piatră „Înălțarea Domnului”,Târgu-Mureș, Editura NICO, 2006 - În colaborare cu Gheorghe Șincan, Monumente de Arhitectură Bisericească, Catedrala Mare Târgu-Mureș, album, Editura NICO, 2006, - cu Dumitru și Gabriel Fărcaș, Monumente de Arhitectură Bisericească, Biserica din Deda, Centenar, album, Editura NICO, 2006. - Umbra apei, Editura Nico, 2007 - Arheologia clipei, Editura Nico, 2007 - a editat la Editura Tipomur și la Editura Nico aproape 500 de titluri din 1991 încoace, a scris zeci de prefețe, postfețe. - a scris câteva sute de articole de presă, - a realizat aproape 3000 de reportaje TV. REFERINȚE CRITICE (selectiv): - în reviste: Ion Pop, SLAST,1982, Cezar Ivănescu, Luceafărul, 1983, Petru Poantă, Tribuna, 1985, Cornel Moraru, Vatra, 1986, Marian Papahagi, Tribuna, 1986, Gheorghe Grigurcu, Steaua, 1986, Nicolae Manolescu, România literară, 1986, N. Steinhardt, Tribuna, 1986, C. Pricop, Convorbiri literare, 1986, Traian T. Coșovei, SLAST, 1986, Gabriel Rusu, Tomis, 1986, Cornel Moraru, Vatra, 1987, Zaharia Sângeorzan, Cronica, 1987, Constanța Buzea, Amfiteatru, 1987, Bucur Demetrian, Ramuri, 1987, Cristian Livescu, Cronica, 1987, Iulian Boldea, Ambasador, 1997, Rodica Berariu Draghincescu, Astra, 1988, Gabriel Rusu, SLAST, 1989, Eugen Simion, România literară, 1990, Al. Cistelecan, Vatra, 1990, Ioan Milea, Tribuna, 1990, Cornel Munteanu, Solstițiu, 1990, Petru Scutelnicu, Ateneu, 1990, Cristian Stamatoiu, Vatra, 199l, Al. Pintescu, Poesis, 1991, Alexandru Pleșcan, România literară, 1991, Bucur Demetrian, Ramuri, 1993, Traian T. Coșovei, Contemporanul, 1992 (ianuarie), 1992 (octombrie), Cornel Munteanu, Steaua, 1992, Alina Cuceu, Echinox, 1994, Cristian Stamatoiu, Vatra, 1994, Viorel Chirilă, Familia, Adriana Cean, Tribuna, 1995, Bianca Bogdan, 24 ore mureșene, Cornel Moraru, Cuvântul liber, 1995, Iulian Boldea, Ambasador, 1996, I. S. Moișa, 24 ore mureșene, 1996, Cristian Stamatoiu, “Luceafărul”, 1996, M. Piștănilă, Gazeta Reghinului, 1996, Iulian Boldea, Zburătorul, 1996, Lucian Vasiliu, Convorbiri literare, 1997, Mariana Cristescu, Cuvântul liber, 1997, Iulian Boldea, Cuvântul liber, 1997, Ștefan Melancu, Apostrof, 1997, Ștefan Covrig, Cuvântul liber, 1997, Ion Șeuleanu, Cuvântul liber, 1998, Alex. Ștefănescu, România literară, 1998, Mariana Cristescu, Cuvântul liber, 2000, Iulian Boldea, Târnava, 2000, Dumitru Titus Popa,Ultima oră, 2006 - în volume: Traian T. Coșovei, Pornind de la un vers, Editura Eminescu, 1990, Eugeniu Nistor, Nostalgia golfului, Casa de Editură Mureș, 1993, Radu G. Țeposu, Istoria tragică și grotescă a întunecatului deceniu literar nouă, Editura Eminescu, 1993, Gheorghe Crăciun, Competiția continuă: Generația ’80 în texte teoretice, Editura Vlasie, 1994, Romeo Soare, Careul cu prieteni, Editura Ambasador,1996, Teodor Tanco, Dicționar literar 1639-1997 al județului Bistrița-Năsăud, Editura Virtus Romana Rediviva, 1998, Valeriu Bârgău, Generația ’80, precursori și urmași, Editura Călăuza, 1999, Ana Cosma, Scriitori români mureșeni, Editura Tipomur, 2000, Traian T. Coșovei, Hotelul Urmuz, Editura Călăuza, 2000, N. Steinhardt, Pledoarie pentru o literatură nobilă și sentimentală, Editura Cronica, 2001, Tit Liviu Pop, Ex libris. Scriitori contemporani, Editura „George Coșbuc”, 2003, Alexandru Pintescu, Retorica aproximației (breviar de poezie optzecistă), Editura Timpul, Iași, 2004, Petru Poantă, Efectul „Echinox” sau despre echilibru, Editura Apostrof, 2004, Dicționar Echinox, coordonator Harea Poenar, 2005, Mioara Kozak, EgoGrafii.Exerciții de dicție pentru păstrarea iluziilor, Editura Nico, 2006,Răzvan Ducan,Patrafir peste cuvinte, Editura Nico, 2007. A fost distins cu - Premiul I la Festivalul Artei și Creației Studențești, Timișoara, 1979, ca membru în trupa de teatru a Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, - Premiul revistei Luceafărul la Festivalul “Baladele Dunării”, Galați, 1979, - Premiul Special al Juriului la același Festival, ediția 1980, - Premiul revistei Luceafărul la Festivalul de Poezie “Nicolae Labiș”, Suceava, 1981, - Premiul II la faza finală a Festivalului Artei și Creației Studențești Suceava, 1981, - Premiul revistei Astra la Sighetu Marmației, 1982, - Premiul Editurii Junimea, la Festivalul “M. Sadoveanu”, Piatra Neamț, 1982, - Premiul revistei România literară la Festivalul “Vasile Lucaciu”, Cicârlău, Maramureș, 1982. - Premiul Societății Culturale “Lucian Blaga” pentru volumele Memoria zăpezii și Nostalgii interzise, - Premiul pentru publicistică al Asociației Scriitorilor Mureș pentru volumul Anotimpul probabil, 1996, - Premiul “George Coșbuc” al Uniunii Scriitorilor pentru volumul Casa cu idoli, Bistrița, 1997, - Premiul Asociației Scriitorilor Mureș pentru volumul Curs și recurs, 1999, - Premiul Asociației Scriitorilor Mureș pentru volumul Babel după Babel, 2000, - Premiul “Maria Ivănescu” pentru traducerea în colaborare cu Alina Cadariu a piesei de teatru Prieteni absenți, de Alan Ayckbourn. - Premiul Special pentru Publicistică al Asociației Scriitorilor din Târgu-Mureș, pentru volumul "O istorie a literaturii române contemporane în interviuri", 2006 - Nominalizat pentru Premiul “Oscar” în publicistică în 1991, în SUA, A primit “Diplome de excelență” din partea consiliilor locale Reghin, Blaj, Târnăveni, Râciu, Premiul “Mihai Eminescu” al Casei de Cultură “M. Eminescu” Târnăveni pentru sprijinul acordat mișcării culturale, și a fost distins cu titlul de “Cetățean de onoare” al localității Deleni, Mureș, pentru sprijinul acordat în promovarea valorilor ortodoxiei; - Diplomă de excelență acordată de ASTRA, Despărțământul „Timotei Cipariu”, Blaj, pentru „Întreaga activitate dedicată slujirii limbii și literaturii române, promovării idealului Asociațiunii ASTRA”, 2005, Diploma "Exemplarium" a Fundației Culturale "Cezara Codruța Marica",pentru "Înalte valori umane", 2006 Inclus în „Who’s Who în România”, 2002 A participat la lucrările Congresului Academiei Româno-Americane de Arte și Științe, la Reno, Nevada, SUA, în 1995, și Liege, Belgia, 1998. A călătorit în SUA, Anglia, Franța, Germania, Italia, Austria, Belgia, Olanda, Grecia, Slovenia, Serbia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova, de mai multe ori. Căsătorit cu Codruța Băciuț, profesoară la Școala Generală nr. 2, Târgu-Mureș. Are doi copii, Raul Mihai Băciuț, absolvent al Facultății de Informatică, Universitatea „Petru Maior, promoția 2005, ”și Sergiu-Paul Băciuț, student în anul III, la Facultatea de Drept, Universitatea Sibiu. Adresa Târgu-Mureș, str. Ilie Munteanu nr. 29 Telefon 0365-407-700
Nicolae Băciuț, „Nichita Stănescu – Cu colțul inimii”
(fragmente)
Portret al artistului
la tinerețe fără bătrânețe
A fost „o întâmplare a ființei mele” întâlnirea cu Nichita Stănescu. O întâmplare pe care am provocat-o, fiindcă atunci credeam că nimic pe lume nu e întâmplător. În egoismul dragului meu de Nichita, am vrut să am un Nichita al meu care, până la urmă, fără să-mi premeditez gândul, a devenit un Nichita înainte și după Nichita, cel care n-a însoțit timpul real decât o jumătate de veac, rămânând cealaltă parte de timp să se înveșnicească.
Acest Nichita, al meu, scris „cu colțul inimii”, e reconstituit din felul în care s-a văzut el pe sine, cum a văzut el pe alții și cum alții cred că l-au cunoscut. E un Nichita paradoxal și imprevizibil, așa cum a fost el, fără să-și impună, ieșit din canon.
Acest portret al artistului la tinerețe fără bătrânețe nu vrea decât să completeze un album al unui destin și al unei opere, cu încă o licărire de viață. E o clipă recuperată din actul de identitate al unui poet. Poate cel mai mare după Eminescu, cum spunea cineva. Un poet adevărat. Care a trăit ca un poet și a murit în numele poeziei. Și care a rămas mereu în cartea mea de citire, în cartea mea de iubire.
Nichita după Nichita. Un timp fără răstimp.
Nicolae Băciuț
MARIN MINCU
„Nichita Stănescu (…) principalul reformator al discursului – poetic românesc”
- Posteritatea lui Nichita Stănescu are de toate și bune și rele. Ce-i lipsește posterității sale?
- Posterității lui Nichita Stănescu nu-i lipsește nimic, decât că receptarea poeziei sale s-a transformat în ultimul deceniu mai mult într-o echivalare politicianistă a unor gesturi ale poetului, care erau mai mult niște gesturi simbolice. Faptul că, de exemplu, Nichita Stănescu spune la un moment dat că poetul trebuie să meargă într-o uzină ca să învețe ce e viața, pentru mai mulți indivizi mai puțin dotați poetic, ar însemna că îi trimitea, conform lui Ceaușescu, să lucreze în uzină. De aici și ideea că, dacă Nichită a răspuns la anumite solicitări de televiziune, de radio sau mai știu eu ce, discutând la modul inițiatic despre actul poetic, asta ar fi însemnat colaboraționism.
Lui Nichita Stănescu nu-i lipsește nimic, pentru ca el să fie ceea ce este, adică modelul cel mai important al poeziei române postbelice, acela care infuzează în poezia ce a urmat un siaj enorm în ceea ce privește fie scriitura, fie mesajele semantice. Nichita Stănescu ar fi, deci, singurul poet care, fără să exagerăm, contează ca model absolut. Ce s-a întâmplat, însă?
S-a întâmplat că exegeza a acceptat să-l recepteze cu mijloace sincronizate și de aici a apărut o modalitate interpretativă, aș putea spune mediocră, care îl afiliază pe poet mai degrabă modernității, cum spunea astăzi domnul academician Eugen Simion, și nu postmodernității. Termenul pe care l-a folosit domnia sa era absolut fals, nu se poate folosi termenul de neomodernitate. Modernitatea este sau nu este. Putem vorbi de un neomodernism eventual, în nici un caz de neomodernitate. Nichita Stănescu ar fi deci la această limită, între modernitate și postmodernitate, principalul reformator al discursului poetic românesc. El reușește să integreze din mers toate tentativele noi, care aparțin diverselor promoții șaptezeciste, optzeciste, aș putea spune chiar nouăzeciste, și de aceea el nu este iubit de reprezentanții acestor promoții, pentru că ei consideră că Nichita Stănescu ar fi un poet retardat. Din ascultarea textelor sale prin recitare, unele exegeze foarte recente, reiese că Nichita Stănescu asimilase tot ceea ce spiritul epocii pusese la dispoziție și că el este, în esență, măcar la modul intuitiv, un postmodern adevărat.
- Cum vedeți reeditarea operei lui Nichita Stănescu?
- Sigur că ar trebui o antologie făcută cu mijloace foarte precise, ceea ce eu însumi am încercat, când am antologat textele lui Nichita pentru antologia mea Poezia română actuală, pentru a demonstra că Nichita este cu adevărat avansat nu numai în ceea ce privește discursul poetic în sine, dar și în ceea ce privește poeticitatea. Ar urma doar ca receptarea, nu, receptorul să fie conștient că Nichita Stănescu era chiar programatic în această acțiune a sa de înnoire definitivă a poeticității românești.
- Cum credeți că s-ar fi integrat Nichita Stănescu în societatea românească postdecembristă? Ar fi fost tentat să facă politică, spre ce direcție s-ar fi îndreptat?
- Nichita Stănescu politică? Știi bine, Nicolae Băciuț, că n-ar fi făcut nici un fel de politică! Poetul mare, din toate timpurile, face politica proprie. Îmi aduc aminte, când eram la Belgrad, la Congresul literaturii din 1982, și pășeam pe străzile din jurul Hotelului „Slavia”, dumneata îl cunoști, fiindcă am fost în aceeași perioadă în Iugoslavia, la un moment dat Nichita s-a enervat și a încercat să fugă după un porumbel, să dea cu piciorul în acel porumbel și a zis „Tuți mama ta de porumbel al păcii!” Asta era o replică, pentru că nu știu unde războiul împotriva nu știu cărei populații era atât de meschin și atât de absurd, încât poetul, nu, care este uman la modul absolut, s-a enervat pe aceste simboluri ale păcii, care erau de fapt doar simple forme retorice. Un poet adevărat ca el nu ar fi făcut nici un fel de politică, nu s-ar fi înrolat în nici un partid. Cred că s-ar fi izolat total și ar fi devenit poate chiar un eremit. Un Nichita Stănescu care n-ar mai fi primit toată plevușca, toată plebalia care în timpul ceaușist i-a mâncat mult din creație și din timp.
ADAM PUSLOJIĊ
„Să inventăm o lume cu Nichita fără Nichita”
- Pot să vă torn un vin de la noi?
- Puteți, ca să putem vorbi despre prietenul dv. Nichita Stănescu, cel cu care ați ucis împreună lei, ca să parafrazez poemul Ghilghameș…
- Întâi torn vin ca să pot apoi turna cuvinte…
- Cum apreciați „viața postmortem” a lui Nichita Stănescu?
- Greu de tot de vorbit despre timpul de după Nichita cel viu. A fi Nichita fără de Nichita e destul de greu, pentru că nu știu cum să ni-l imaginăm dinafara lui. Pentru că atunci când el a fost alături de noi, noi am avut un curaj imens că suntem alături de el și suntem uneori chiar egali. Dacă el ne pune o întrebare, noi rostim un răspuns, dacă el tace, noi îi punem o întrebare. Iar acum, fără el, nici întrebările, nici răspunsurile nu au nici un înțeles. Sau n-au nici un rost. Dar, totuși, viața merge mai departe, destinul nostru ne obligă la demnitate și chiar noi trebuie să inventăm o lume ca Nichita fără Nichita. Poate o lume mai simplă cu visul lui despre lume, dar care uneori ne obligă ca și un vis al lui, din viitorul conceput de el. Cum și-ar putea el imagina lumea de azi? Cred că în cea mai bună variantă posibilă, ar fi trăit mai departe și nu ar fi observat nici un schimb de viață. Dar, iată, noi, care trăim fără el de două decenii, înțelegem că lumea după Nichita este mult mai schimbată decât lumea până la Nichita, după altcineva care a fost un strămoș al lui sau al nostru. Cred că nici golul după Eminescu n-a fost atât de mare cât a rămas gol după Nichita. Din ce punct de vedere? După Eminescu s-au născut alții care aveau o direcție foarte bine propusă, foarte bine întemeiată chiar de Eminescu, prin poetica lui, prin viața lui, de a purta necazurile sau răutatea din lume. După Nichita, lumea a devenit mult mai infernală decât și-ar fi putut el închipui în cele mai negre, mai întunecate vise ale lui. Cine și-ar fi închipuit că la nici zece ani de la moartea lui s-ar fi întâmplat ceea ce s-a întâmplat în România, în 1989, sau în 1999, în Serbia? El, care are un vers tragic, din cunoscutul poem „Ah, Serbia”, ultimul vers este „Ah, Serbia, tu nu mai ești”, „Iată ce vis greu a trăit” fratele nostru, în numele nostru. Și noi acum trebuie să credem că, de fapt, el n-a avut dreptate. Dar el a avut dreptate. În ce sens? Noi am trecut o tragedie care ne-a compromis viața suportabilă. Și-acum trăim o viață insuportabilă. Dar noi o trăim, o suportăm. Lecția lui Nichita despre cerc, lecția despre cub, lecția despre autoportret, care devin epitaf, ne obligă să trăim mai departe. Chiar eu am scris un text, după un vis al meu, când nu știam ce să-i spun lui Nichita. El mă întreba ceva, iar eu nu știam ce să-i răspund. Și-atunci, eu mi-am închipuit că, de fapt, eu trebuie să-i spun ceva foarte simplu. Că lumina există mai departe. Și-atunci a spus: „Dar, stai, erai mulțumit să spun ceva atât de simplu?” Și-atunci mi-am dat seama că, de fapt, nu este simplu. Și i-am spus: „Iată, frate Nichita, lumina există mai departe”.
- Cum e receptat Nichita Stănescu în Serbia, fiindcă el a iubit Serbia, a cultivat prietenii în Serbia?
- El a fost un fel de poet total și capacitatea lui de a trăi versurile sale a fost imprevizibilă. Pentru că atunci când trăia la Belgrad el scria despre Belgrad, dar presupunând că Belgradul e și Bucureștiul și lumea întreagă, adică Cosmosul, materia divină din care noi suntem cu toții alcătuiți. Faptul că noi ne-am recunoscut în cuvintele lui despre Belgrad, despre Serbia, a fost un contract cu el, ca poet, să-l credem până la ultimul punct tragic. Și chiar când ne-a atras atenția că Serbia nu mai este, încă de-atunci trebuia să fim atenți că ea în curând nu va mai fi. Dar acum, când am depășit acest punct tragic, noi înțelegem că Serbia există mai departe, există și lumina în Univers.
EUGEN SIMION
„Nichita Stănescu nu era un înger”
- Receptarea lui Nichita Stănescu în posteritate nu a fost una lipsită de extreme - de la superlative absolute la contestări vehemente. Care ar rămâne cele mai semnificative repere ale acestei receptări?
- În primul rând, trebuie să spun că Nichita Stănescu își înfruntă posteritatea. Într-un fel, ne-a displăcut acest lucru, dar în alt fel cred c-a fost profitabil pentru el. El a luptat și luptă încă pentru posteritatea lui. Adică toate aceste contestații care vin mai ales de la poeții generației optzeci nu fac decât să ne întărească într-un fel și reacția noastră a criticilor, dar să și întărească puțin poezia lui. Eu sunt foarte bucuros că am reușit să public în colecția aceasta, „Opere fundamentale”, toată poezia lui. Cred că este un moment foarte important. Într-un fel, va trebui să recitim poezia lui Nichita Stănescu. Părerea mea e că Nichita Stănescu nu e un poet elucidat, definit în esența lui încă. Amintiți-vă doar reacția criticii, o reacție puțin de neînțeles pentru mine, față de volumele Epica magna și celelalte. A apărut ideea că Nichita Stănescu s-a terminat, că alcoolul l-a distrus. Cei care ne-am dat seama atunci, sper ca și alții să-și dea seama măcar acum, știam că de fapt nu era așa. Nichita Stănescu n-a mai publicat câțiva ani pentru că încerca să găsească altceva.
- La un moment dat, înainte de 1980, Ion Caraion, în cartea sa, Plânsul continuu, era foarte categoric în contestarea lui Nichita Stănescu. L-am întrebat în 1979 pe Nichita Stănescu cum califică poziția lui Ion Caraion. Răspunsul a fost unul detașat: „Caraion nu mai poate iubi”. Pe ce credeți că se bazează detractorii lui Nichita Stănescu atunci când îi demolează opera?
- Se bazează pe două lucruri. În primul rând, pe felul lui risipitor de a fi. Nichita Stănescu nu era un înger. Nichita era un om viu și prin aceasta era un om interesant. El a făcut și unele mici concesii, dar niciodată în domeniul poeziei. Revin la metafora mea cu totul obosită, că el și-a apărat poezia precum câinele își apără osul. Nu veți găsi în poezia lui mari compromisuri. Deci, pe micile articolașe pe care le-a scris sau pe aparițiile lui la televiziune. Dar numai cine a trăit atunci și vroia să facă poezie poate să înțeleagă.
În al doilea rând, detractorii lui, care nu sunt interesanți, n-au multă fantezie, asta vreau să spun, sunt niște oameni înăcriți, niște poeți înăcriți, care îl urăsc pe Nichita pentru că era mai bun decât ei. Ei se pot baza pe anumite poeme mai lejere pe care el le-a scris. Toate aceste poezii ocazionale pe care el le dăruia femeilor pe care le-a iubit, prietenilor săi, într-o stare de efuziune, ele sigur că nu sunt la nivelul celui mai bun Nichita, dar totdeauna veți găsi în ele un lucru uluitor. Eu am recitit acum toată poezia lui pentru această ediție și am ezitat dacă să le accept sau nu în volum. Le-am acceptat, pentru că și poemele lui mai zemoase, dacă acceptați termenul acesta cu totul neacademic și nepotrivit limbajului critic, mai diluate puțin, au sclipire, o sclipire de mare poet.
- Posteritatea este ingrată cu mulți autori români, mai ales după decembrie 1989. Ce datorii mai are posteritatea față de Nichita Stănescu?
- Multe. În primul rând, critica literară are datorii. Nu s-a scris încă o carte fundamentală. Aici mă includ și pe mine. Încă nu am scris un studiu pe care am dorit să-l scriu. În al doilea rând, eu vreau să duc proiectul acesta până la capăt, care e ediția de opere fundamentale. Vreau să publicăm tot ce-a scris. Și, după aceea, să așteptăm altă generație, alte sensibilități, altă generație de critici. Cred că criticii tineri îl vor descoperi pe Nichita Stănescu și ei.
*
AL MEU PRIVIT DE AL SÃU
Nichita Stănescu era un mare portretist. Stăpânea linia și avea o extraordinară putere de citi dintr-o privire chipuri și a le povesti în linii. Câțiva au avut privilegiul de a-i fi fost „modele”. Printre aceștia, m-am numărat și eu. Motivul a fost unul cât se poate de… istoric. Poetului i s-a părut că seamăn cu… Horia. Iar această asemănare, („curbura nasului, privirea, expresia feței”) l-a făcut să nu-și poată reprima dorința de a da contur acestei iluzii. În fața lui se afla un „lup tânăr”, dar aceasta n-a contat. Important era… modelul modelului: Horia. Al cărui portret îl avea el, numismatul, pe niște monede.
Nici n-am apucat să mă desmeticesc și „noul Horia” era gata. În câteva minute. Aproape că n-a ridicat penița de pe hârtie. Hârtie care avea pe verso un poem de-al meu, „Mineralia”.
În locul semnăturii, Nichita a „semnat” cu litere caligrafice: „Al meu privit de al său”. Un alt fel de autoportret, aș îndrăzni să zic. Era încântat de „opera” sa, de „cum i-am ieșit”. Și, ca de obicei, poetul mi-a dăruit portretul, pe mine, mie redându-mă.
NICOLAE BÃCIUÞ
Cum sa citezi
Nicolae Baciut. “O carte nouă despre Nichita Stănescu.” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2006/08/o-carte-noua-despre-nichita-stanescuComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
RDRDrazvan ducan✓ai amintit de Cleopatra si Domnita... sper ca nu l-ai
uitat pe Atila Racz cel care si-a publicat prima carte
la editura Tipomur... \"Dulcea mea Pustiire\"... mi-a fost
dor de Nichita da, asa cum spui tu asezat printre marii scriitori romani si pe buna dreptate... el poetul inca se
naste in noi cu darnicie....
iata ca mai exist sperand ca la sfarsitul anului sa-mi public inca o carte...poate ai
primit \"Eden in pustiire\" cartea aparuta la Cluj... David Dorian... mi-a fost editor de carte... l-am rugat sa-ti trimita, sa-ti dea o carte... sper ca ai primit-o...cu iubire Atila