Poezie la Robert Șerban acasă

Îl știam pe Robert Șerban ca realizator la Analog TV din Timișoara. Auzisem de „A cincea roată”, care a făcut înconjurul țării. Îi invidiez pe cei care au ocazia să-i vadă emisiunea, un talk-show cultural dintre cele mai apreciate.
Scriitorul, mai exact poetul, mi-a fost revelat de grupajul de poeme din cel mai recent număr (16/2006) al României literare. Nu se află la debut (așa cum am aflat din interviul pe care i l-a luat Cosmin Dragomir) și se poate vedea acest lucru din mîna sigură cu care își construiește textele, din faptul că așa cum spunea Octavio Paz „comuniunea începe în spațiul de tăcere propriu oricărui sfîrșit de poem”.
Robert Șerban scrie despre realitatea înconjurătoare cu simțul de observație al jurnalistului, poezia lui te pune pe gînduri și te face să revii asupra textelor.

„mă filez cu o țigancă frumoasă
ce stă la masă cu trei bărbați
care nu și-au luat de pe cap pălăriile cu boruri largi
și nici nu și-au tăiat vîrfurile decolorate ale mustăților

femeia își trece de cîteva ori mîna peste frunte
iar eu mă gîndesc
că ar trebui să-mi umplu paharul
ori să sparg sticla de colțul mesei
și să-i chem afară pe cei trei

vinul e greu
iar sticla-i pe jumătate plină
pe sub pălăriile negre curge sudoarea
însă numai țiganca își șterge fruntea
pe furiș”

(Un semn)

La sfîrșitul grupajului, o scurtă notă anunță apariția volumului „Cinema la mine-acasă”, la editura Cartea Românească. Este o carte pe care abia aștept să o citesc.