Traian Grozăvescu, omagiat la Viena

Viena nu l-a uitat pe \"Prințul operei\", care a încântat această mare capitală culturală europeană în perioada interbelică. Traian Grozăvescu, tenorul de renume mondial care a evoluat pe scenele vieneze între anii 1923-1927, va fi omagiat printr-o placă memorială amplasată pe fațada clădirii situate pe Lacherfelderstrasse nr. 62, unde artistul s-a stins din viață, în împrejurări tragice. Dezvelirea plăcii este programată vineri, 19 noiembrie, în preajma zilei de naștere a lui Grozăvescu (21 noiembrie). Placa este opera sculptorului Ludovic Lichtfuss din Jimbolia, iar efigia este identică cu cea de pe casa din Lugoj, unde s-a născut tenorul.
Lucrarea, în valoare de peste 1000 de euro, a fost sponsorizată de familia Dorel Usvad din Austria și de dr. Dan Traian Demeter, nepotul lui Grozăvescu.

De la Lugoj la Viena (*)

Traian Grozăvescu (Grosăvescu, pe actul de naștere), a văzut lumina zilei la 21 noiembrie 1895, la Lugoj. Este fiul lui Costi Grosăvescu, originar din Teregova, funcționar (contabil șef) la \"Comitat\", cum se numea pe atunci Prefectura. După bacalaureat, în toamna lui 1914, Traian se înscrie la facultatea de drept din Budapesta, urmând în aceeași perioadă și cursurile Academiei de Muzică - clasa profesorului Schick.
Traian Grozăvescu s-a format ca artist vocal la Opera Română din Cluj, unde a cântat în perioada 1919 - 1923, alături de Dimitrie Popovici Bayreuth, Constantin Pavel și Ionel Crișan. În februarie 1923 pleacă la Viena, pentru a deveni artist al Volksoper, după o pregătire prealabilă cu maestrul Franz Steiner. Debutează pe scena Operei Populare din Viena în \"Paiațe\" de Leoncavallo, alături de Jean Athanasiu. Marele compozitor lugojean Filaret Barbu spunea despre vocea sa că are \"sclipiri de diamante ca o spadă flexibilă de Toledo\", Traian Grozăvescu fiind asemănat în epocă cu Caruso, Leo Slezak sau Alfred Piccaver (alături de care a cântat la Volksoper).
Fără a fi intimidat de handicapul concurenței artiștilor care-și consolidaseră faima înaintea venirii sale, Grozăvescu câștigă stima unor muzicieni celebri, precum Richard Strauss, Arturo Toscanini, Pietro Mascagni, Franz Schalk etc. Cântă alături de mari artiști ai operei, precum Lotte Lehmann, Maria Jeritza, Ada Polekova, devenind un adevărat star de anvergură internațională.
George Sbârcea amintește un episod interesant, într-o notă biografică dedicată tenorului: \"A cântat în decembrie 1926, la opera din Berlin - Charlottenburg, În \"Carmen\", \"Tosca\" și \"Rigoletto\", reprezentații de gală, care au fost retransmise de studioul de radio berlinez, abia înființat. La Lugoj, localnicii foarte mândri de a-l fi dat lumii pe Grozăvescu, au amplificat emisiunea și tot orașul a putut să audă, cu aproximațiile transmisiunii primitive de atunci, pe iubitul lor \"Ciutca\", poreclă dată de prietenii tânărului cântăreț.\"

Gelozia pune capăt unei cariere de excepție

La 14 februarie 1927, vocea lui Traian Grozăvescu a răsunat pentru ultima dată pe scena Operei de Stat din Viena, în Rigoletto, unde a interpretat rolul Ducelui (care i-a adus atâta faimă pe scenele din Berlin, Budapesta și Praga), avându-l ca partener pe celebrul rus Baklanoff. Avea să fie spectacolul de adio!
Peste o lună, Grozăvescu ar fi trebuit să răspundă invitației onorante de a cânta la Metropolitan Opera din New Yok, fapt salutat cu mare bucurie inclusiv de presa românească de peste Ocean (\"American Romanian Daily News\" - Cleveland, Ohio, numărul de marți, 17 august, 1926).
Dar, pe 15 februarie, viața îi este curmată stupid: Traian, care tocmai își făcea bagajele pentru călătoria transatlantică, via Roma (**) este ucis cu un glonte tras în ceafă de către soția sa Nely Koveszdy, într-un acces de gelozie. Glontele a ieșit prin tâmpla dreaptă, iar moartea a fost instantanee. Crima s-a petrecut în fața surorii lui Grozăvescu, Olga, cea care încercase din răsputeri să aplaneze conflictul conjugal, pornit de la refuzul tenorului de a o lua cu el în călătorie pe Nely, încă slăbită după naștere. Scena se petrecea la Viena, pe Lacherfelderstrasse nr. 62.

Omorul pasional nu era considerat crimă!

Culmea este că această femeie, care a distrus printr-un gest nebunesc o carieră artistică în plină ascensiune, nici măcar nu a fost pedepsită pentru fapta sa. Având alături (și la... propriu, așa cum avea să se dovedească mai târziu!) un avocat care a știut să speculeze legile contradictorii ale tânărului stat austriac - care nu considerau drept crime omorurile pasionale!!! - Nely K. iasă basma curată, apoi își pierde definitiv urma.
Dan Traian Demeter, nepotul marelui tenor, a consacrat un studiu foarte interesant circumstanțelor morții lui Grozăvescu, în care această nouă perspectivă este evidențiată pe larg, ca și faptul că Nely K. ar fi întreținut o scurtă relație amoroasă cu avocatul salvator, după dispariția violentă a soțului. Dr. Demeter este ajutat și de faptul că Grozăvescu ținea cu mare grijă un jurnal, cu ajutorul căruia poate fi reconstituită întreaga sa carieră, pas cu pas, zi cu zi, concert cu concert (unde s-a desfășurat, cu cine a jucat, cât a costat un bilet etc.) Am avut ocazia să filmez aceste jurnale legate în piele, păstrate cu sfințenie de familia Demeter, în cadrul unui interviu realizat peentru televiziunea locală cu Mira Demeter Grozăvescu, fiica tenorului, pe atunci în vârstă de 90 de ani. Voi încerca să transcriu acest interviu pentru site, pentru că este plin de lucruri inedite, unele incredibile chiar.

Admirator al echipei de fotbal Rapid Viena

De exemplu, Grozăvescu era un mare fan al echipei de fotbal Rapid Viena (să nu uităm că venea de la Lugoj, oraș cu mare tradiție fotbalistică, întemeiată cu mult înainte de anul 1921, al înființării clubului \"Vulturii\"). El a sponsorizat, de altfel, un fotbalist sărac, dar foarte talentat, al clubului vienez, cu o mare sumă de bani, ajutându-l să-și facă un rost în viață. În semn de recunoștință, acesta venea în fiecare an la Lugoj, pentru a depune un buchet de trandafiri pe mormântul binefăcătorului său - până când a murit în cel de-al doilea Război Mondial, înrolat ca soldat al Reich-ului.

Colecția de celebrități

Un document foarte interesant aflat în păstrarea familiei Demeter - Grozăvescu mi s-a părut a fi un album de mari dimensiuni, legat așijderea în piele, care conține colecția personală de fotografii ale unor mari celebrități mondiale, care i-au oferit dedicații, versuri sau fragmente de texte marelui tenor. Dau doar trei nume, ca să avem o imagine inclusiv asupra valorii autografelor: Pablo Casals, Rabindranath Tagore și exporatorul polar norvegian, K. Amundsen.

\"Reabilitat\" de Petru Groza

Apropo de reședința din Lugoj, interesant este faptul că liderul comunist Petru Groza a fost cel care a \"reabilitat\" numele lui Traian Grozăvescu, schimbând, în 1957, numele străzii Lalelelor în strada Traian Grozăvescu. În acel an, la trei decenii de la moartea tenorului, pe casa în care acesta a copilărit s-a pus o placă memorială (cu efigia sa în bronz), placă pe care se poate citi și azi: \"În această casă a copilărit tenorul Traian Grosăvescu, care prin glasul său a ridicat faima țării, cucerind un loc de cinste în rândul cântăreților lumii\".

Aca de Barbu, iubirea care n-a fost să fie...

Familia regretă că Traian Grozăvescu nu și-a unit destinele cu o româncă, Aca de Barbu, solistă a Operei din Cluj (mai târziu și a Operei din Viena) întemeietoare, mai apoi, a Operei din Timișoara, a cărei primă directoare a fost. De altfel, sora lui, dar și alți membri ai familiei îl avertizaseră pe Grozăvescu asupra temperamentului imprevizibil și a geloziei manifestate din ce în ce mai obsesiv de cea care avea să-i devină soție. Aca de Barbu l-a iubit mult pe Grozăvescu, l-a însoțit chiar și la Lugoj, dar Destinul le-a despărțit cărările, definitiv. De altfel, Opera din Timișoara era un proiect la care visaseră împreună...

Doar trei cărți, odată la 30 de ani

Până acum, s-au scris doar trei cărți despre destinul lui Grozăvescu, apărute la intervale regulate, de... 30 de ani: în 1935, 1965 și 1995.
Prima a fost \"Tenorul Traian Grosăvescu\" de Filaret Barbu - Bilblioteca \"Luceafărul\" - Timișoara, 1935.
Ar trebui pusă la scoteală și cartea apărută în anul 1994 la Viena, sub semnătura lui Kurt Dieman Dichtl - \"Sagenhaftes Osterreich\" - Eine Liebeserklarung an unsere Heimat - Editura \"Amalthea\", un volum dedicat tuturor personalităților culturale ale Austriei, care-i consacră lui Traian Grozăvescu capitolul \"Despre moarte pe Isonzo și Lacherfelderstrasse\"

Viața lui Grozăvescu ar fi un excelent subiect de film!

Ca să închei acest articol scris la îndemnul colegilor de pe Agonia.net, îmi exprim o părere personală, în care cred cu tărie: viața lui Grozăvescu ar putea fi subiectul unui excelent film. Desigur, până acum s-au făcut vreo cinci-șase documentare remarcabile (în primul rând l-aș evidenția pe cel realizat pentru TVR Timișoara de către Vasile Bogdan, un coleg de breaslă pentru care am o mare admirație). Dar filmul artistic ar fi extraordinar! Există și un scenariu gata scris, \"O poveste vieneză\" - nu intru aici în amănunte, însă ideea rămâne! M-ar bucura ca un regizor să o ia în serios, pentru că ne-am cam săturat de pelicule cu boschetari, aurolaci, \"parașute\" și politicieni veroși. Poate chiar citind aceste rânduri de pe Agonia.net...
_________________________________
(*)Am adăugat aceste amănunte despre cariera lui Grozăvescu la cererea prietenilor Sorin Olaru și Gelu Vlașin. Promit să revin cu interviul amintit sau cu studiul doctorului Demeter, pentru a oferi cititorilor informații valoroase prin ineditul lor.
(**) La Roma urma să se întâlnească cu Maria Jeritza, alături de care ar fi trebuit să cânte la Metropolitan Opera din New York.