poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2562 .



Omul întrerupt
scenariu [ ]
(poem dramatic)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Gheorghe_Istrate ]

2008-03-11  |     |  Înscris în bibliotecă de Darie Ducan




(ROMANIA)

OMUL ÎNTRERUPT
(poem dramatic)

Motto:
Trup trăitor prin cuvinte
cărțile mele-s morminte
alb ridicate peste rambleu
ele sunt micul meu mausoleu
(gh.i.,4 apr.2003)

DUMNEZEU: …sunt infinitul neînceput...
NENÃSCUTUL: Dar tu unde ești, mumă a nimănui? Mâna mea mică nu te atinge, precum nufărul mlaștina. Hai, dă-mi hrană să fiu, să umblu pe sunet, dă-mi urechi să te ascult cum mă naști prin tumultul durerii. Nu-ți fie frică de mine fiindcă îți seamăn. Un cui bate în cer crucea mea neîntâmplată și umedă mereu în amnioticul ruperii. Dă-mi imnuri să aud și eu sunetul vieții și vino la mine-nlăuntru, în peștera pântecului tău mult-slăvit.
TATÃL: Am acoperit lampa cu plămânii mei explodați. Dumnezeu era teafăr. Își trimisese mesajul pe care eu îl măream sub o lupă-femeie.
NENÃSCUTUL: Sunt încă suspin, sunt încă sâmbure, sunt încă noapte sferică...
MAMA: Începusem să te termin și tocmai îți zămisleam pleoapele, fiindcă acolo, în mine, încă mai rămăsese puțină lumină.
NENÃSCUTUL: Mă închinau niște păsări ciudate de abur mărunt și am lunecat în apa cea veșnică...
MAMA: Vânătă-i ziua pe dinafară – pe dinlăuntru e albă ca laptele meu…
TATÃL: Vinovată e clipa – cuta timpului rea! Eu am ars podul dintre cuvinte, mi-am lins tălpile sfâșiate pe drumuri și m-am întors în hamul meu ruginit tărându-mi carnea prin stricăciunile vieții.
MAMA: Ochiul mi-a fiert privind prin ovule. Tu unde ești și plutești, neliniștitule fiu? Am haine mici să te îmbrac, dar n-am oasele tale, nici umerii tăi. Am lapte pe care îl scurg pe potecile lumii. Tu ai cerul tău rotund peste care nici îngerii nu cutează să fâlfâie.
DUMNEZEU: Sunt Punctul Unic în Infinit. Suspinul meu e cutremur. Mie de mine însumi mi-e teamă; prin oglinzi se întrevăd fragmentele timpului fost. Înainte de-a fi n-am fost niciodată. Sunt prieten cu veșnicia. Neființa voastră lumească îmi aparține, ea reaprinde tot întunericul. Oh, cât de dureros este să nu ai umbră...
NENÃSCUTUL: Ce noapte lungă mi-acoperă tâmpla? Trudnic în mine însumi lucrez precum norul singur își fabrică ninsoarea...
DUMNEZEU: Voi înmulți apele ca omenirea să-și spele păcatele, dar numai ție izvor proaspăt voi înflori.
NENÃSCUTUL: Umblu prin mine însumi și nu mă știu...
MAMA: Tu care porți zaua de aur, cheia pântecului meu, vino în somn și unge-mi instinctele să pot răbda blestemul pe care l-am învinovat.
NENÃSCUTUL: Apa amniotică îmi degeră pielița tălpilor transparente și păstăile degetelor. Dinlăuntru îți presimt ochii, mamă-de-afară, unde lumina nu e decât o crăpături a lumii.
MAMA: Te ajut să mă urăști pe furiș; adevărului îi pute gura și tu ești golaș ca un sâmbure, îmi urăsc fapta și ea șerpuiește pe tot arborele meu osos până sus.
DUMNEZEU: O, câte glasuri se aud în vocea mea neauzită!
TATAL: Vino vineri când sunt obosit: un moșneag trântindu-se în propria-i moarte...
DUMNEZEU: Ce viitor au postumii....
NENÃSCUTUL: De-aș avea buze aș rosti dimineața îngerului negru deodată cu mine zămislit, de-aș avea mâinile în afară aș lumina – vreau să deschidem farmacia zăpezii.
MAMA: Stau în strană și gândul a piatră îmi pâlpâie, caut leagăn pe umărul tău pustiit, aici miroase a piersică despicată, a sexul naturii virgine. Tu, dacă vii, să-ți îmbraci umbra și spasmul.
TATÃL: Cât mai e ora? Cât mai e veacul? Ceasornicul tău se apropie de foarfecele înfricoșător – despicătorul de secole. Plouă cu boabe de fier incandescent în cântarele sparte ale sorții; alerg pe lemnele rugului până în vârf unde tu fumegi în fașele Domnului. O, bisturiul niciodată nu taie – el interzice…
NENÃSCUTUL: Pipăi prin voi literele păgâne circumscrise ca o temniță filială: nu sunt decât o particulă a morții. Mireasma creierului meu virgin acuză: noli tangere circulus meos!
TATÃL: Deși conversăm, limba ta n-o cunosc – ea este în creștere. Peste mine plouă păcatele și tu nu le vezi. Tu plutești în adevărul limpede, cel tragic. Mi se usucă sufletul de-atâta efort de a te iubi. Obrazul tău nu mi se va arăta niciodată. În gura mea plouă de mult cu pietre bolnave. Ai palmele mici – nici cât un sărut...
NENÃSCUTUL: Ce zgomot este acesta pe care nu-l știu? Înot în lichid și mi-s buzele arse de sete. Precum Tantal nu pot să beau – sunt uscat. Spre mine înaintează foarfecele morții – n-am cap îndestul. Sunt doar suflet pâlpâind în nenașterea mușcată de întuneric.
MAMA: Tu ești plecat într-o călătorie nenorocoasă al cărei infinit cu ticăloșie l-au ticluit popoarele cărnurilor mele – sânii și moliciunile lor tremură într-o trădare nemăsurată.
NENÃSCUTUL: Cine sunt eu dacă încă nu sunt? Stau într-o peșteră fără porți și ferestre amestecat cu mațele inelare. Eu nu știu nici ce e somnul și nici simetriile vieții. Eu umblu din ou în ou ca o conversație a morții cu moartea. Nu-mi pot așterne nici testamentul pe toate cicatricile fricii, n-am încă mirosul cenușii și nici al Cărții Dintâi. Cui să te spun, pedeapsă amară?
TATÃL: Sunt un buștean plutind pe fluviul destinului. Am toate inscripțiile morții și toate gloriile necesare unui înfrânt. Cineva credea că este rege peste toți morții – eu nici asupră-mi. Dușmani îmi sunt mărăcinii căinței. Fața mea nu va mai cunoaște vreodată râsul, voi fi o mică însemnătate în condica cerului.
NENÃSCUTUL: Gura mea încă nu are verbe și nici nu va glăsui vreodată noblețea cuvintelor. Eu am veacuri multe în neființa mea – voi doar pământ…
MAMA: Am avut o zi albă îngropată într-o zi neagră. Tu atunci ai venit prăbușindu-mi abrupt înălțarea. Cineva L-a furat pe Dumnezeu din mine fără tunet și fulger. Fără furtună; tu ai rămas ca o Þară-niciodată-ntâmplată, ca o biserică a pântecului meu născocitor. Tu du-te la gingași, la cei fără aripi și buze. Eu te vomit ca pe o mireasă stricată în mijlocul nunții. Mă va împăienjeni păcatul într-o livadă mută, mi se vor despica tălpile să calc doar pe pânze de sânge și răni. Adio, adio, fetusul meu fără sexul știut, tu – umbra mea repetată! Prin porțile umerilor tăi nenăscuți îmi car sacii cu moarte uscată...
TATÃL: M-am uitat în foc și-am văzut genele tale privindu-mă. Moartea însăși e o împărție cu lacătele mereu descuiate și fără pază. Până la tine oasele mele nu se țeseau nici cât pulberea drumului. Într-o zi albă eu voi fi tu, într-o zi neagră eu voi fi eu...
DUMNEZEU: Adu-ți aminte rostirile vechi: „Și spune mormântului: «tu ești tatăl meu»; iar viermilor: «voi sunteți mama și surorile mele»”. Cartea mea își zbate aripile. Fiul luminii va lovi acoperișele vostre. Ștergeți-vă ochii. Mormântului să-i spui toate întâmplările vieții.
NENÃSCUTUL: Mai am o oră și voi fi azvârlit înlăuntrul universului vostru.
O oră mai e – și mă voi înnegri de prea multă lumină!...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!