poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 63 .



Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-11-01  |     | 



*14. Discutând despre păianjeni.

Filmul se sfârşi în curând, iar Nick se ridică, spre a merge împreună cu blonda lui, să vadă păianjenul de la bordul navei „Pacifis”. Era tare curios şi nerăbdător.
Când ajunseră în locul cu pricina, Nick îl privi atent şi îşi aminti vag, ca prin vis, că totuşi a mai văzut pe undeva, mai demult, aşa ceva, doar că nu-şi dădea seama când şi unde. Însă sigur văzuse păianjeni, pe la colţurile unor încăperi, aproape de tavane şi în alte locuri ascunse, ba chiar şi afară, pe sub bănci, în parcuri. Îi era clar că acest lucru trebuia să se fi întâmplat pe Terra, când el era mic, că acolo trebuia să fi văzut aceste creaturi. Reveni cu greu din sfera îndepărtată a copilăriei sale, oricum de mult uitată la realitatea prezentului şi o regăsi alături de el pe blonda-i cea frumoasă.
Desigur, îi plăcea păianjenul, nu-l considera respingător. Apoi reveniră pe puntea principală, unde petrecerea continua.
- Dacă n-aveţi nimic împotrivă, cred că ar fi cazul să punem masa, să mâncăm ceva, îi anunţă Lucian, văzând că Nick şi Maria reveniseră.
- Ah, lasă, nu te deranja, spuse blonda.
- Ştii bine că nu mă deranjez deloc, replică el scurt. Distracţie, distracţie, dar fără să mâncăm ceva, nu se poate. Noi nu putem rezista doar cu dulciurile, cum face colegul nostru cel înalt.
- Hei, şefu’... Eu doar am gustat aşa, vreo câteva, se simţi Nis cu musca pe căciulă.
- Mda, am observat; doar câteva... remarcă şeful.
Lucian aşeză masa, ajutat de cei doi roboţi. Era seară, deci era cazul să servească totuşi ceva. Se aşezară toţi la masă, fără a se împotrivi, mai ales văzând bunătăţile aduse la masă de şeful lor, devenit de această dată din nou bucătarul, cât şi ospătarul lor; simţind mirosul îmbietor, nici nu s-ar mai fi putut împotrivi. Aşa că serviră totuşi masa de seară, toţi, chiar şi înaltul Nis, deşi el mânca mai puţin; era deja sătul de cele „doar câteva” dulciuri gustate de el între timp. Lucian întrebă, când terminaseră aproape toţi de mâncat:
- Deci, ai văzut care era surpriza mea, Nick?
Oricum, el teminase, iar Nick la fel, deci puteau discuta, dar stăteau încă la masă, aşteptând să termine toţi, altfel, n-ar fi fost frumos să se ridice şi să înceapă să strângă deja masa.
- Da, am văzut... răspunse Nick. Şi părerea mea e că e destul de drăguţ. Adică, Ema e drăguţă, se corectă Nick.
- Sigur. E o femelă. Se vede treaba că blonda te-a pus deja în temă, remarcă Lucian.
- Aşa e, îl aprobă Nick. Mi-a spus de asemenea că lui Nis nu prea-i plac păianjenii. Aşa-i, Nis?
- Aproximativ, amice... Crezi că e ceva rău în asta?
- Nu, desigur. Se poate întâmpla să nu-ţi placă.
- Ştii, Nis... interveni Maria. Ar trebui să înveţi să apreciezi mai mult toate fiinţele vii şi să nu le judeci după mărime sau înfăţişare, sau după aspectul lor general. Dacă ar fi să le judeci după mărime, ar însemna că dinozaurii au fost cele mai importante creaturi care au trăit vreodată pe suprafaţa Terrei. Nu acelaşi lucru l-ai putea spune dacă le-ai judeca după înfăţişare sau comportament; aşa ţi s-ar părea cele mai monstruoase creaturi... Totuşi, dinozaurii au dispărut ca specie de mult de pe suprafaţa Pământului, în timp ce insectele şi alte creaturi micuţe, cum ar fi acest păianjen de la bordul navei noastre, care existau cu mult înainte de apariţia dinozaurilor, au rezistat. Şi atunci, Nis, gândeşte-te mai bine, care-i mai important?
- Aşa e. Ai dreptate, o aprobă Nis. Dar chiar, insectele există pe Pământ de atât de mult timp? Cu mult înainte de apariţia dinozaurilor?
- Cu mult mai mult timp înainte decât îţi poţi tu imagina, Nis, răspunse Maria. Sunt printre primele vieţuitoare apărute pe planeta noastră. Aspectul lor e încă primitiv, deşi s-au dezvoltat în multe pri-vinţe. Sunt foarte adaptabile la orice condiţii de viaţă. Şi vor continua să existe, să reziste cu încăpăţânare încă mult timp de acum încolo, în ciuda eforturilor noastre de a le extermina. În loc să le protejăm, noi încercăm să le distrugem, ceea ce însă nu reuşim, pentru că ele, iată, ne sfidează. Obişnuim să credem că avem dreptul să facem orice dorim, că totul ni se cuvine, că avem dreptul să distrgem orice dorim noi, că Pământul şi tot ceea ce se află pe suprafaţa lui ne aparţine. Tipic nouă, speciei umane... Dar, gândindu-ne mai bine, oare când au apărut oamenii pe Pământ şi când au apărut insectele; sau chiar şi alte creaturi? Oare ele nu erau deja acolo, când omul şi-a făcut pentru prima oară timida apariţie? Şi atunci oare nu au aceleaşi drepturi ca şi noi? Sau poate chiar mai multe? Şi oare câte specii au dispărut din vina omului?
- Aşa-i, rosti Nis îngândurat. Doar că eu nu m-am gândit niciodată astfel!
- Poate că ar trebui să te gândeşti începând de acum încolo, îl sfătui blonda. De altfel, tu eşti geograf, nu?
- Bineînţeles. Ce-ntrebare-i asta?
- Deci, presupun că în momentul în care ne vom întoarce pe Terra, vei preda geografia.
- Probabil că mă voi ocupa şi cu asta, printre altele. Cine ştie?!
- Şi ce-ai vrea să-i înveţi atunci pe copii? Spune, continuă blonda. Despre animalele şi plantele specifice anumitor zone de relief care existau odată pe Terra, sau despre cele care încă mai sunt?
- Despre cele care încă mai sunt, evident.
- Dacă nu le vom distruge noi şi pe acelea între timp, cu ignoranţa noastră, îl completă blonda.
- Sper că nu se va întâmpla una ca asta, spuse Nis.
- Atunci, ar trebui să acorzi tu însuţi mai multă importanţă tuturor vietăţilor, indiferent de mărime sau aspect, presupuse blonda. E un prim pas important, pe care dacă fiecare l-ar face, ar conta foarte mult, să ştii.
- Am să încerc să procedez astfel, acceptă el.
- Vai, Nis, se pare că ai supărat-o pe blonda mea destul de rău, remarcă Nick.
- Aşa-i. Însă între timp ne-am şi împăcat. Nu-i aşa, blondo?
- Ba da. Cu siguranţă, Nis!
- Ei, vezi, amice, nu sunt un tip chiar aşa de rău...
- Asta-i bine, râse Nick. Pentru că nu-mi plac cei care o supără pe blonda mea şi nu vreau s-o ştiu supărată.
- Ştii, Nick, de fapt Nis ar avea mai multe motive să fie el foarte supărat pe mine şi nu invers. Pentru că i-am vorbit destul de urât, răutăcios. Şi n-ar fi trebuit, pentru că n-aveam motive, recunoscu blonda.
- Poate că ai avut totuşi motivele tale, dar e adevărat, n-ar fi trebuit, spuse Nick. Nu aşa se procedează între colegi.
- Ştiu, Nick. Dar după cum şi Nis a spus, ne-am împăcat deja; asta-i tot ce contează. Altă dată sper că nu se va mai repeta. Eu am să încerc să mă abţin. Nis va trebui să procedeze la fel. Sau oricare altul în locul lui.
- Sigur, blondino. În privinţa mea, nu trebuie să-ţi faci griji, o asigură lunganul. Dar ştiţi, în legătură cu păianjenul acela, Ema... Miss Spider; sunteţi siguri că-i de pe Terra?
- Miss Spider... se miră şeful. Ce vrei să spui?! De unde altundeva ar putea fi?
- Nu ştiu de unde altundeva, şefu’. Însă mi se pare ciudat... După şase ani de călătorie, cum ar putea să apară tocmai acum, aşa, deodată? Din senin?
- Nu ştiu încă de unde şi cum a apărut, Nis, răspunse Maria. Dar e o specie foarte cunoscută, des întâlnită pe Terra. Deci, cum ar putea fi din altă parte?
- Nu-mi dau seama cum, dar cred că ar putea, presupuse Nis. Gândiţi-vă numai... Aici, pe Proxima există multe animale exact la fel cu cele de pe Terra. Aceleaşi specii, aceeaşi înfăţişare; desigur, cu diferenţa că acestea de aici sunt artificiale. Deci, de ce nu; şi acest păianjen ar putea fi de aici, de pe Proxima. Iar unul dintre noi l-ar fi putut aduce fără să vrea în navă. De exemplu, şefu’ sau Lia l-ar fi putut aduce din acea peşteră în care au fost blocaţi atunci.
- Ar fi o variantă acceptabilă, Nis, dar cade din start, îl contrazise şeful. Pentru că eu am observat păianjenul acela la bordul navei noastre cu o săptămână sau două înainte de acea întâmplare. Deci, nu l-am fi putut aduce de acolo. Deşi admit că era o teorie destul de interesantă. Munţii şi peşterile sunt zone mai puţin cunoscute, mai puţin cercetate, deci puteau exista pe acolo creaturi despre care locuitorii Proximei să nu aibă habar, mai ales fiind vorba despre creaturi atât de mici cum e acest păianjen.
- Dacă aşa stau lucrurile, înseamnă că nu e posibil să fie de acolo, întări Nis. Însă ar putea fi din altă parte. Oricare dintre noi l-ar fi putut aduce fără să vrea, de cine ştie unde. Iar dacă este de pe Proxima, înseamnă că e artificial. Sau cine ştie, ar putea fi chiar natural; după cum a spus blonda, aceste mici creaturi sunt foarte rezistente. S-ar putea ca ele să fi supravieţuit catastrofei care s-a abătut asupra Proximei, fără ca locuitorii planetei să-şi fi dat seama.
- Nu ştiu, Nis... Păianjeni pe Proxima... se arătă sceptic şeful. Fie ei naturali sau artificiali, nu pare verosimil. Ce zici, Nick? Ştii ceva în acest sens?
- Din câte ştiu eu, nu există nici un păianjen pe planeta noastră. Nici natural, nici artificial. Dar... S-ar putea să mă înşel; deci nu sunt foarte sigur de chestia asta. Însă eu personal n-am văzut nici unul pe planeta noastră până acum. Nici viu, nici mort.
- Deci, n-ai văzut nici unul pe planeta voastră. Această afirmaţie presupune că ai văzut totuşi, cel puţin unul, în altă parte, mai demult. Pe altă planetă, spre exemplu. Poate pe planeta pe care te-ai născut şi pe care ai părăsit-o cu ani în urmă, îi răstălmăci Lucian cuvintele.
- Nu! N-am văzut nici unul niciodată, nicăieri, se corectă Nick. Până acum. Eşti mulţumit de răspunsul meu?
- Chiar deloc, replică Lucian. Pentru că totuşi, ai mai văzut păianjeni mai demult, nu-i aşa?! Probabil când erai mic. Acolo unde locuiai tu erau probabil mulţi păianjeni. Gândeşte-te bine, poate-ţi aminteşti... Sau ţi-ai şi amintit deja?
Sub privirea iscoditoare a comandantului misiunii, Nick rămase dus pe gânduri, de parcă amuţise; nu ştia ce să-i răspundă.
- Luci, te rog, nu-l zăpăci pe Nick cu capcanele tale, îi cu blonda pe un ton dojenitor.
- Bine, blondo! Am tăcut, acceptă Lucian, deşi sesizase reacţia tânărului Kuny, faptul că întrebarea lui aparent simplă îl pusese în încurcătură, ba chiar în imposibilitatea de a da un răspuns concret, însă comandantul îşi îndreptă atenţia spre sora lui: Deci, Nick nu ştie dacă există sau nu păianjeni pe Proxima. Dar tu, Ly?
- Eu?! Nu, se miră ea, mai mult de faptul că Lucian îi cerea părerea. Nu cred că există păianjeni pe planeta noastră. Nici naturali, nici artificiali. Eu n-am văzut nici unul. Dar nici nu pot fi foarte sigură de acest lucru. Aşa că, dacă doriţi să lămuriţi problema, ar trebui să întrebaţi şi pe altcineva, care să ştie mai bine cum stau lucrurile în această privinţă.
- Poţi să fii sigură că vom întreba. Spre exemplu, pe tatăl tău, zise Lucian. Dar nu acum, evident!
- Pe tăticul?! se miră ea.
- Sigur, întări Lucian. Pe dânsul; ar trebui să ştie precis. De ce nu? E vreo problemă?
- Din partea mea, puteţi întreba pe cine doriţi; chiar şi pe tăticul. N-am nimic împotrivă, îl asigură Ly.
- Şi poate îl vom întreba şi pe Dick, presupuse Lucian.
- Dick? Dick Torn? Cel de la laboratorul de plante artificiale? Asta-i o idee bună, spuse Nick. Poate că el ştie cel mai bine.
- Da, poate... murmură Lucian îngândurat. De asemenea, îi putem întreba şi pe fraţii Kelso, Sid şi Sonya.
La auzul numelui Sonyei, ochii albaştri ca cerul senin ai Liei se întunecară vizibil, devenind brusc un cer înnorat, ce prevestea o furtună, măcar în sufletul ei; ori de câte ori auzea numele domnişoarei Kelso, şi-o imagina în braţele lui şi nu-i făcea plăcere...
- Aţi putea de asemenea verifica pe supercomputer, sugeră Nick.
- De supercomputer mă ocup eu, îl asigură Mihai.
- Scuze, dar după cele petrecute în peşteră, nu avem atât de multă încredere în datele oferite de marele vostru supercomputer, afirmă Lucian, iar Nick întrebă:
- De ce nu?
- Pentru că ne înşeală. Ne dă informaţii greşite. Ne induce în eroare, enumeră Lucian câteva dintre motivele pentru care nu mai avea încredere în datele oferite de marele supercomputer.
- Până acum, nu s-a mai întâmplat aşa ceva, niciodată n-a dat informaţii greşite, preciză Nick.
- Vrei cumva să spui că ar fi vina noastră? Adică... se arără nemulţumit Lucian. Vrei să spui că noi l-am dereglat?
- Nu, n-am spus asta, se apără Nick. Nu-mi dau seama ce se petrece cu el de la o vreme încoace.
- Ştii, prietene, amuzant e faptul că noi n-am putea să-l dere-glăm, nici măcar dacă am vrea s-o facem. Pentru că habar n-avem cum să-l dereglăm. Şi nici măcar să-l reglăm... De asta ne joacă oricum vrea el, spuse Lucian.
- Supercomputerul?! Nu, n-ar putea. El nu e o persoană. Nu face totul după bunul lui plac, pentru că n-ar avea cum. Toate aceste date şi informaţii îi sunt furnizate de undeva, de cineva. În general, de cei ce-l controlează, explică Nick.
- Locuitorii Proximei? Ce interes ar avea ei să ne determine pe noi să credem că n-am fi fost niciodată în peştera aceea şi că acolo n-ar fi avut loc nici o prăbuşire, se miră Lucian.
- Nu, nu ei, se împotrivi Nick. Ei n-ar face aşa ceva.
- Nu ei... se miră din nou Lucian. Atunci, cine altcineva?
- Tocmai asta-i partea cea mai ciudată, că nu ştiu, nu-mi închipui cine. Şi nu ne-am lămurit deloc în această privinţă, spuse Nick, derutat.
- Nu contează, rosti Lucian nepăsător. Oricum, după cum a spus, de supercomputer se va ocupa Mihai; dintre noi, e singurul care se pricepe să-l mai şmecherească...
- Ai fi surprins să constaţi cât de bine mă descurc acum cu supercomputerul, Luci! Cât de multe secrete i-am aflat, surâse Mihai.
- Sunt convins, campionule. Tocmai de aceea am afirmat că tu te vei ocupa în continuare de supercomputer.
- Nici o grijă în privinţa asta, îl asigură Mihai.
- Bine. Să lăsăm toate astea pentru luni, sau de luni încolo. Acum să ne vedem de petrecerea noastră, spuse Lucian. Dacă toată lumea s-a săturat deja, atunci voi strânge masa, îi anunţă el, iar cum ceilalţi îi confirmară acest lucru, el se şi apucă să strângă masa.
- Am putea să punem din nou muzică, sugeră blonda.
- Şi am putea dansa, o completă Ly, încântată de idee.
- Sau putem merge să mai admirăm micuţul păianjen, făcu Lia o altă propunere.
- Sau putem servi cât mai multe dulciuri, spuse, evident, Nis.
- Eu vreau să mai văd un film, îşi exprimă Nick dorinţa.
Cum însă majoritatea era pentru muzică şi dans, asta urma. Şeful terminase de strâns şi curăţat masa, iar acum, evident, intrase în „horă”, alături de Lia, partenera lui favorită.
- Şi ca de obicei, eu sunt cel care rămâne fără parteneră... În cele din urmă, cred că am să dansez cu Robby, sau Felix; cu oricare dintre ei, murmură Nis dezamăgit, ca pentru sine, privind spre ceilalţi, care erau doi câte doi.
- De ce nu cu dulciurile tale... îl completă şeful din apropiere, care-l auzise.
- Dacă ele ar putea dansa, nu le-aş refuza, şefu’, spuse Nis posomorât.
- Nu le-ai putea refuza, pentru că le-ai mânca pe toate... zâmbi şeful şi se îndepărtă de înaltul său coleg, lăsându-l totuşi trist.
- N-ar fi trebuit să-i vorbeşti aşa, îl dojeni Lia, după ce se îndepărtară de el.
- Am glumit doar, explică el.
- N-a fost cea mai potrivită glumă. N-ai remarcat ce efect a avut asupra lui?
- Eh, în general, nici glumele lui nu sunt dintre cele mai potrivite...
- Nu-i plăti cu aceeaşi monedă, pentru că dacă procedezi astfel, înseamnă că nu eşti departe de el.
- Tot ce se poate, o aprobă el. Dar îi pot dovedi că poate fi învins cu propriile lui arme.
- Asta nu-i frumos din partea ta. Ce fel de prieten te mai poate considera?
- Ca de obicei, unul dintre cei mai buni pe care i-a avut vreodată! Mă descurc eu cu el... De când îi ţii atât de mult partea? Credeam că dintre noi doi, tu eşti cea care îl agrează mai puţin, nu eu, replică Lucian.
- Nu-i adevărat! O fi prietenul tău din copilărie, dar asta nu înseamnă că nu l-aş agrea; totuşi, îmi e şi el coleg, nu-mi poate fi indiferent... Luci, nu ştiu, dar mi se pare că suferă, în tăcere. Dincolo de aparenta lui veselie şi de consumul exagerat de dulciuri, ce se ascunde oare?
- Ce se ascunde? Un om minunat, Lia! Ştiu foarte bine... Ai dreptate, poate suferă. Nu ştiu, o să-l întreb. Lasă-l în pace, deocamdată!
După prima melodie, Nick se retrase. Dorea cu orice preţ să vizioneze un alt film. Cu toate insistenţele blondei, nu reuşi să-l determine să revină la dans. Aşa că ea se îndreptă spre Nis:
- Ce spuneai, Nis? Că eşti singur, că nu ai parteneră? Uite, acum ai una! Pentru tot restul serii, dacă vrei.
- Cum... se miră Nis. Tu, blondo? Nu crezi că eşti totuşi prea scundă?
- Nu eu sunt prea scundă! Tu eşti prea înalt, îl contrazise ea.
- Eu ştiu că sunt înalt, doar am mai mult de 2 m, dar şi tu eşti prea scundă, protestă el.
- Scundă sau nu, ce importanţă are?! Doreai o parteneră, aşa că nu înălţimea contează, ci faptul că ai totuşi o parteneră, renunţă blonda la a-l contrazice.
- Bine, ai dreptate, cedă şi el. Dar ce va spune Nick, dacă va observa că dansezi numai cu mine toată seara?
- Nu-ţi face griji în privinţa lui, nu va observa nimic! E mult prea ocupat cu filmele... Eu m-am săturat de ele! Le-am văzut de prea multe ori, ca să mă intereseze vreunul.
- Eşti sigură?
- Bineînţeles! De fapt, el e mulţumit că a scăpat de mine şi poate viziona în linişte câte filme doreşte. Sunt convinsă că nici nu va observa cu cine dansez; nici nu-l interesează.
Astfel îşi continuară petrecerea, până târziu, târziu, foarte târziu...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!