poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 46 .



Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-10-08  |     | 



*48. O altă discuţie în contradictoriu.

Ieşind din laborator, constatară că aproape se înserase, deci hotărâră să se mai plimbe puţin pe străzile oraşului artificial, de preferinţă printr-un parc, până ce aveau să se îndrepte spre restaurantul în care fuseseră şi în seara precedentă, pentru a servi masa de seară, cina. Mergeu, discutând despre cele văzute în laborator. Alăturându-i-se Liei, Lucian îi spuse:
- Lasă-mă pe mine să duc vasul cu ghiocelul, cât timp ne plimbăm.
- Nu, mulţumesc, mă descurc şi singură, refuză ea cu răceală.
- Bine, dar... încercă el.
- Luci... îl întrerupse ea brusc. N-am nevoie de ajutorul tău. Ghiocelul e mic şi uşor, pot să-l duc şi singură fără prea mare efort, altfel ţi l-aş fi dat ţie fără să mă rogi; dar aşa nu mă incomodează cu nimic, deci mai bine lasă-mă-n pace şi vezi-ţi de drumul tău!
- Fie cum doreşti. Nu vrei tu niciodată să fi de acord cu mine, constată el.
- Nu în cazul unor asemenea banalităţi, replică ea. Dacă ar fi ceva serios, poate, dar aşa... Nu este cazul!
- Bine, acceptă el şi porni înaintea ei, ajungând în apropierea lui Nick.
- Ah, Lucian... îl remarcă Nick de îndată. Ai avut o idee foarte bună când ne-ai propus să vizităm laboratoarele. A fost interesant. Cred că a fost o experienţă utilă, ca şi plăcută, de altfel. Ne-am petrecut ultima zi într-un mod destul de interesant.
- Da, ai dreptate, aprobă Lucian. Doar că noi ne vom întâlni şi mâine, pentru a aduce o plantă naturală în laborator, aşa cum i-am promis lui Dick.
- Asta-i cu totul altceva. Ne vom întâlni doar eu, tu şi Maria. Şi doar mâine. Nu-ţi face griji. Voi veni cu avionul de dimineaţă, să te luăm. Maria va alege planta pe care va dori s-o doneze localnicilor şi o vom aduce în laborator. După aceea, gata! Nu vom rămâne împreună, decât eu cu blonda mea, iar tu – treaba ta ce vei face. Te descurci, preciză Nick.
- Evident, am să accept, n-am să protestez, deşi tot nu sunt de acord cu decizia ta, spuse Lucian.
- Şi?! Cum ţi s-au părut experienţele făcute azi? Ce-ai înţeles din ele?
- Nu mare lucru, recunoscu sincer Lucian. Nu pot să-mi dau seama cum pot fi obţinute toate aceste plante, aşa, din nimic?!
- Mă uimeşti! exclamă Nick, în şoaptă. Cum adică, din nimic?! N-ai priceput că ele se obţin prin procedee ştiinţifice bine puse la punct, din substanţele din care sunt compuse în mod normal?
- Asta, da, am priceput. Dar fără ADN, completă Lucian. Iar fără ADN, este exact ca şi cum ar fi făcute din nimic, fiindcă dacă nu au ADN, practic nu au nimic. De asta nu înţeleg... Cum poate fi totuşi posibil?
- Nu cred să fie vreun mister greu de descifrat; totul are o explicaţie acceptabilă.
- Bine. Lăsând chestia asta de o parte, spune-mi, Nick, între noi fie vorba, de ce nu vrei să recunoşti că eşti unul de-al nostru? Acum, că suntem între noi, ai putea să-mi spui, măcar doar mie. Ar trebui să vrei să recunoşti acest lucru.
- Ce vrei să spui? tresări Nick, dându-şi de fapt seama la ce se referea Lucian.
- Las’ că ştii tu foarte bine, răspunse Lucian evaziv, cu subînţeles. Dacă eşti de-al nostru, de ce vrei să ascunzi asta faţă de noi? De ce nu ne spui direct, liber, deschis? Ce ai oare de pierdut? Nu te înţeleg, deloc! Tu ar trebui să ai iniţiativa în acest sens, să te bucuri alături de noi, să ne regăseşti... Ce ascunzi, de fapt? Şi de ce?
- De ce eşti atât de sigur că aş fi de-al vostru, cum spui tu? întrebă Nick, încercând să-l pună în încurcătură.
- Ţii neapărat să afli de ce cred asta? întrebă Lucian.
- Da, aş vrea să ştiu, fu Nick de acord.
- Am să încerc să-ţi explic, deşi nu ştiu dacă mă vei înţelege. Deci, iată unul dintre motivele mele: În primul rând, pentru că voi trei, ca şi noi, rezistaţi fără probleme atmosferei exterioare lumii artificiale, atmosferă invadată de dantoniu, în timp ce ceilalţi locuitori ai planetei nu-i pot rezista. Deci, aveţi un ADN mai rezistent, mai puternic, ca şi noi, diferit de cel al localnicilor, asta în cazul în care ceilalţi locuitori ai Proximei ar avea totuşi în structura lor internă molecula de ADN, fie chiar şi un ADN mai slab, mai puţin rezistent.
- Asta nu înseamnă nimic, se grăbi Nick să protesteze. Pot fi o mulţime de alte cauze datorită cărora se întâmplă astfel.
- O mulţime?! replică Lucian întrebător. Dă-mi cel puţin un singur exemplu, îi ceru el, însă Nick tăcu. Vezi?! N-ai nimic de spus! Şi încă n-am terminat cu motivaţiile. Te rog, dacă tot m-ai întrebat, nu mă întrerupe, lasă-mă să vorbesc în continuare. Deci, un alt motiv ar fi acela că tatăl tău, domnul Kuny, are doi micuţi ochi albaştri, ceea ce n-am observat încă la vreun alt locuitor al planetei voastre.
- Ai observat şi acest mic amănunt... constată Nick. Există oare ceva care să scape neobservat de tine?
- Se poate să existe, deşi prefer să observ totul, pe cât posibil. Iar dacă ai vreo explicaţie şi pentru acest lucru, te invit să o expui.
- N-am nici o explicaţie, însă nu e ceva neobişnuit. Se poate întâmpla, spuse Nick.
- Într-adevăr; excepţia care confirmă regula, îl aprobă, în manieră proprie, Lucian. Dar să-ţi mai spun câteva motive; sper să mi le amintesc pe toate, ca să ţi le pot înşira acum. Deci, în al treilea rând, este curiozitatea aceasta care vă caracterizează, pe tine şi pe Ly, curiozitate pe care aţi decoperit-o ascunsă-n voi acum, recent, de când am sosit noi de pe Terra, să vă redeschidem apetitul pentru aşa ceva. Ori această curiozitate este una dintre caracteristicile principale ale oamenilor de pe Pământ, în general, nevoia de a cunoaşte, de a afla, de a şti cât mai multe, ceea ce, dacă nu mă înşel, pare-mi-se, le lipseşte cu desăvârşire celorlalţi locuitori ai planetei, deşi ei se străduiesc să nu lase această impresie.
- Eh, dar eşti formidabil! De unde ai mai scos-o şi pe asta?
- Nu mă-ntrerupe, Nick! Ascultă-mă cu atenţie şi poate că în final o să-mi dai dreptate, pentru că aşa este, cum zic eu, nu cred că mă înşel. Nu găseşti aceste argumente destul de convingătoare, în favoarea afirmaţiei mele?! Dacă tot m-am apucat, am să-ţi spun şi faptul că îl cunosc pe domnul To Kuny, dar nu de aici sau de acum, de când am sosit noi pe planeta voastră, ci de mai demult, de pe Terra. Sunt sigur că l-am mai văzut, cândva, undeva şi sper că-ţi dai seama că nu aveam unde altundeva să-l fi văzut, decât pe Terra, cu mult timp înainte de a fi plecat cu „Pacifis” în misiune, sau poate că nu cu prea mult timp în urmă; din păcate, nu-mi amintesc precis împrejurările în care l-am întâlnit pesonal pe dumnealui, sau i-am zărit numai chipul undeva, acolo, pe Terra. Nu ştiu sigur acest lucru, căci dacă aş şti, n-aş mai avea nevoie de nici un fel de explicaţii, din partea nimănui, de nici o confirmare, de nimic; totul ar deveni dintr-o dată foarte clar. Cert este însă că l-am văzut, trebuie doar să-mi amintesc exact cum şi unde, iar atunci totul se va elucida brusc. Nimeni nu mă va putea contrazice!
- Dar, Lucian, ceea ce spui e absurd! protestă Nick. Asta nu se poate. Cred că îl confunzi cu cineva, sau poate că ţi-ai închipuit doar că l-ai fi văzut mai demult, pe Terra. N-ai fi avut cum.
- Nu te grăbi să mă contrazici, Nick, se împotrivi Lucian. Nu mă cunoşti încă destul de bine, deci gândeşte-te înainte de a face afirmaţii de genul acesteia. Fără să mă laud, îţi spun că am o foarte bună memorie a figurilor, reţin cu uşurinţă şi repeziciune figurile persoanelor întâlnite, nu confund niciodată pe cineva cu altcineva. Iar imaginaţia nu-mi joacă niciodată feste, deci posibilitatea de a-mi fi închipuit numai că l-am văzut vreodată undeva cade în mod sigur, din start! Blonda îţi poate confirma acest lucru. Dar, după cum ţi-am spus, trebuie doar să-mi amintesc unde şi cum anume l-am văzut, în ce împrejurări, în ce condiţii; de întâlnit, nu sunt sigur că l-aş fi întâlnit personal, se poate să fi fost şi aşa, însă de văzut, sunt convins că l-am văzut mai demult, pe Terra. Dacă-mi voi aminti mai multe amănunte, mai discutăm noi, altfel, după aceea. Aş fi însă mult mai mulţumit dacă ai recunoaşte singur faţă de noi, tu sau sora ta, Ly, că sunteţi cu adevărat de pe Terra; doar sunteţi de-ai noştri. În felul meu, simt acest lucru, nu pot să explic cum anume, iar faptul că simt acest lucru nu este un argument solid, tocmai de aceea n-am inclus această intuiţie în motivaţiile mele, care ar putea continua. Nu pricep de ce vă ascundeţi de noi, dacă sunteţi de-ai noştri? Spune-mi, Nick, explică-mi, dacă poţi, de ce te ascunzi de noi? Eu nu-ţi înţeleg deloc această atitudine, după părerea mea, greşită.
- N-am ce să-ţi explic, Lucian. Eu nu mă ascund deloc de voi, n-aş avea de ce. Deşi văd că vrei să mă intimidezi, să mă determini să recunosc ceva ce nu e real, sesiză Nick, cu glasul uşor tremurând.
- Nu vreau să te intimidez deloc, Nick. Aş vrea doar să poţi recunoaşte de bună voie adevărul, dar văd că nu eşti încă pregătit să cooperezi în acest sens, aşa că n-am să mai insist.
- Cum? Ce vrei să spui?
- N-am să mai insist asupra acestei idei deocamdată, evident. Asta nu înseamnă că renunţ definitiv la părerea mea. Când vei fi gata să colaborezi cu noi, ne vei spune tu singur totul, fără ocolişuri, fără să te mai rugăm. Sau poate că în final îmi voi aminti eu detalii de netăgăduit despre ceea ce ţi-am spus până acum şi-ţi voi dovedi astfel că am avut dreptate. Iar atunci nu vei mai avea încotro, vei fi nevoit să recunoşti totul. Pe moment însă, renunţ la subiect.
Discuţia le fu întreruptă de Maria, care sosi lângă Nick; până atunci vorbise cu colegele ei şi cu Alex despre plantele din laborator.
- Hei, Luci, iar îl zăpăceşti pe Nick? Nu vrei deloc să-l laşi în pace?
- Nu-l zăpăcesc deloc, blondo; de asta n-ai decât să te ocupi tu însăţi... Şi l-aş lăsa în pace, dacă ar recunoaşte că e de pe Terra, ca şi noi! Nu înţeleg ce-i atât de greu sau misterios în asta!
- N-am ce să recunosc! Şi parcă spuneai că renunţi la subiect, îi aminti Nick.
- Într-adevăr, renunţ... Îi spuneam doar blondinei.
- Hai, măi, Luci, nu fi rău; iartă-l!
- Gata, blondo; deocamdată, l-am iertat deja. În cazul ăsta, Nick, am să te întreb despre o altă problemă care mă frământă. Anume, nu înţeleg de ce Dick îşi manifestă atât de mult interesul pentru o plantă de la bordul navei noastre. De ce ţine aşa de mult să aibă în laborator o plantă de-a noastră, adusă de la bordul „Pacifis”-ului? întrebă Lucian.
- Cum adică de ce? Cum să nu înţelegi asta? Doar este atât de clar; evident, pentru că este o plantă naturală, deci este foarte diferită, ba chiar este total diferită de toate celelalte plante existente pe întreaga suprafaţă a Proximei.
- Totuşi, cu excepţia lipsei ADN-ului, nu pare a fi nici o altă diferenţă între plantele de pe Proxima şi cele de pe Terra, deci inclusiv cele de la bordul navei noastre albastre, „Pacifis”.
- E posibil şi chiar normal să se asemene între ele ca aspect exterior, să fie chiar identice, inclusiv ca structură celulară internă, cu excepţia lipsei acizilor nucleici, doar ăsta este şi scopul, să se asemene. Cu toate astea, mai există o diferenţă, mai rămâne una, ba încă una enormă. Aceste plante de aici, de pe Proxima, sunt plante artificiale, create de locuitorii planetei, prin metode ştiinţifice foarte bine puse la punct, în timp ce plantele voastre sunt naturale, create de natură însăşi, de-a lungul a milioane de ani de existenţă, prin evoluţie. Deci aceste plante de pe Proxima nu sunt în realitate decât nişte copii ale celor naturale, nişte imitaţii, nişte replici, sau le poţi spune oricum altcumva doreşti. Iar oricât de mult s-ar asemăna cu exemplarele terestre similare, fie ca aspect exterior, fie ca structură internă, sau ambele laolaltă, nu vor fi niciodată ca plantele naturale, fiindcă nici o copie, oricât de reuşită ar fi, nu poate fi la fel ca originalul, din toate punctele de vedere; rămâne întotdeauna doar la condiţia sa umilă de copie, o replică a originalului. Iar în privinţa acestor plante, ele nu pot copia întru totul pe cele naturale, oricât de bine ar arăta, rămân artificiale, pentru că nimic nu poate imita natura, în perfecţiunea ei, oricât de mult s-ar strădui locuitorii planetei noastre să le creeze în aşa fel încât să semene cât mai mult cu originalele. Repet, ei nu pot copia natura, oricât ar încerca, mai ales că nici măcar nu au ADN-ul acestor plante; iar ADN-ul nu poate fi creat, cel puţin nu la momentul actual, cu cunoştinţele pe care le avem. Ei pot doar produce, sau mai bine zis reproduce aceste copii, aceste imitaţii, aceste replici, aceste modele ale originalului, însă marea diferenţă dintre ele şi semenele lor naturale va exista întotdeauna, va dăinui şi va fi mereu vizibilă, nimeni nu va putea ignora acest lucru. Înţelegi acum de ce planta voastră naturală, de la bordul navei voastre, pe care Dick v-a rugat s-o aduceţi în schimbul celei artificiale, pe care o veţi primi, este atât de importantă pentru el sau pentru oricare alt locuitor al planetei noastre?
- Pentru oricare locuitor? reţinu Lucian. Chiar şi pentru tine? Sau pentru Ly?
- Da... murmură Nick încurcat. Chiar şi pentru noi.
- Ah, Luci, eşti un şmecher; mare figură... Ţi-am mai zis parcă, iartă-l! repetă blondina.
- Nu i-am făcut nimic, blondo, se apără el, surâzând. Deci, Nick, chiar şi pentru voi?
- Da, evident. Pentru că planta voastră este naturală, ea reprezintă însăşi natura, chiar dacă n-ar arăta mai bine decât celelalte plante artificiale care o vor înconjura, ca aspect exterior, poate că celelalte vor fi sau doar vor părea mai plăcute vederii, dar nu vor putea reprezenta niciodată ceea ce semnifică planta voastră, unică în felul ei. Pentru că ea reprezintă natura. Elementul miraculos care lipseşte planetei Proxima; natura, marea absentă de pe această minunată planetă, absenţă care este resimţită pe deplin, oricât s-ar strădui locuitorii Proximei să nu arate, ei simt totuşi această lipsă a naturii şi a creaţiilor ei. Pricepi?
- Poate. Da; şi nu, oftă Lucian. Pricep; sau doar încerc să pricep.
- Ah... surâse Maria. Vă las să vă continuaţi discuţia; mă simt în plus.
- Nu, blondo, n-ai putea fi în plus, o contrazise Lucian.
- Totuşi, prefer să mai vorbesc cu fetele, justifică ea.
- În cazul ăsta, nu te reţine nimeni, spuse Lucian.
- Ai grijă însă, Luci! Ia-l mai uşurel; nu fi nemilos!
- Nici o grijă, blondo. Nu-l mănânc. Ştii, am depăşit stadiul canibalismului.
- Oare?! Fiind vorba de tine, nu se ştie sigur... zâmbi ea şi se retrase în direcţia fetelor, colegele ei, cât şi cumnăţica Ly.
- Deci, Lucian... reluă Nick convorbirea. Dick doreşte atât de mult această plantă, numai pentru faptul că ea este naturală, deci pentru a-i admira şi etala naturaleţea. Reţine, nu pentru a admira planta însăşi, ci doar acel ceva natural pe care-l conţine, acel miraculos natural care lipseşte Proximei. De aceea poţi fi sigur că vor îngriji planta pe care le-o veţi oferi, chiar dacă ar fi cea mai puţin aspectuoasă dintre toate celelalte plante existente acolo, o vor îngriji ca pe o comoară nepreţuită, fiindcă ea conţine ceva ce nu poate avea un preţ, ceva ce nu poate fi asemuit cu nimic altceva, ceva ce nu poate fi apreciat îndeajuns prin intermediul nici unui cuvânt, iar acel ceva este natura însăşi, natura existentă pe planeta voastră, însă inexistentă pe suprafaţa albă şi tăcută a Proximei, planeta care plânge şi strigă după natură, planeta cu locuitorii care ar face orice ca să aibă aici, pe suprafaţa ei pustiită, ceva natural, între toate aceste creaţii artificiale, oricât de reuşite sau minunate ar fi ele.
Lucian îl ascultă tăcut, îngândurat, apoi grăi şoptit:
- Dar localnicii vă aveau deja pe voi trei, Nick, fiindcă voi sunteţi naturali, nu artificiali, voi sunteţi de pe Terra, ca şi noi, ca şi planta naturală pe care urmează să o aducem mâine în laborator.
- Ah, Lucian, nu-mi întinde iar o capcană, că n-am să cad în ea. N-am să mă las prins în cursa ta, îşi dădu Nick seama.
- Hmm... zâmbi comandantul. Deci, nu vrei să colaborezi cu mine nici de astă dată, nu vrei nici acum să recunoşti...
- Repet: N-am ce să recunosc! se împotrivi Nick.
- Ba da, ai avea ce să recunoşti, îl contrazise Lucian. Adevărul, Nick! Marele şi eternul adevăr. Care oricum, într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, tot va ieşi la iveală. Nu s-ar putea altfel.
Nick nu mai spuse nimic, nu adăugă nimic la afirmaţiile lui Lucian, tăcu, mirându-se în sinea lui de intuiţia comandantului misiunii, de parcă acesta i-ar fi ghicit gândurile, sau de parcă i-ar cunoaşte însuşi sufletul, sufletul lui de pământean, căci da, era şi el tot un pământean, un terestru, nu extraterestru, cum lăsa impresia; ar fi dorit să recunoască totuşi acest lucru, acest mare adevăr, nu numai în faţa lui Lucian, ci în faţa tuturor, dar nu putea să-şi încalce promisiunea făcută tatălui său, sau cel pe care-l considera a-i fi tată, aici, pe planeta Proxima, planeta lui adoptivă. Dar dacă Nick tăcu, Lucian nu-i urmă exemplul; nu se dădea niciodată bătut.
- Explică-mi atunci, Nick, dacă ei, localnicii, ar fi într-adevăr naturali, mă refer la toţi ceilalţi de pe Proxima, cu excepţia voastră, cei trei membri ai familiei Kuny, atunci de ce ar mai dori atât de mult să aibă ceva natural de la noi, cum ar fi o plantă? Ar fi ei înşişi naturali, deci nu şi-ar mai dori şi altceva. Asta presupune că totuşi, sunt artificiali, chiar şi ei.
- Dar, Lucian, creaţiile naturii nu se referă doar la fiinţele raţionale, ca noi sau ca ei, nici măcar numai la plante sau animale, natural este orice firicel de nisip, orice picătură de apă, ba chiar şi aerul respirabil este natural, fiecare atom din atmosferă, ceea ce nu este cazul aici. Totul este produs, filtrat, izolat de restul.
- Da. Însă pe suprafaţa planetei, atmosfera este naturală, protestă Lucian.
- Aşa-i, este, însă tocmai acolo nu pot ei rezista, decât încorsetaţi în acel incomod costum protector, deci asta nu-i ajută prea mult. În plus, ai văzut doar cum arată suprafaţa planetei; albă, pustie... Nu pare deloc a fi tocmai un cadru natural. Iar faptul că-şi doresc atât de mult o plantă naturală de la voi nu implică în mod obligatoriu afirmaţia că ei ar fi artificiali, deci nu-ţi înţeleg şi nici nu-ţi aprob raţionamentul.
- Bine; se pare că n-o să cădem prea curând de acord nici asupra acestei chestiuni, constată Lucian.
- Se poate, dar cel puţin asupra unei chestiuni suntem în mod sigur de acord, amândoi. Şi anume asupra faptului că vizita laboratorului a fost foarte interesantă, bănuiesc că şi pentru tine, cât şi pentru mine, în egală măsură. Probabil că şi pentru ceilalţi, presupuse Nick.
- Da, ai dreptate, îl aprobă Lucian.
- De unde ţi-a venit ideea să vizităm acest laborator? întrebă Nick.
- Sincer să fiu, trebuie să recunosc că de fapt a fost ideea Sonyei, nu a mea. Ea mi-a sugerat aseară să vă propun să vizităm laboratoarele în curând, de fapt, în cursul zilei de azi, iar eu i-am ascultat sugestia şi v-am făcut propunerea respectivă, după sfatul ei. Eu nu aveam de unde să ştiu despre existenţa acestor laboratoare, recunoscu Lucian.
- Deci, a fost de fapt ideea Sonyei?! se miră Nick, puţin surprins de această constatare. Te admir pentru sinceritate. Puteai foarte bine să spui că a fost ideea ta; n-aveam de unde să ştiu dacă ar fi sau nu aşa, n-aveam de unde afla acest amănunt.
- Iar eu n-aveam de ce să-mi însuşeşc ideea Sonyei. N-aş fi putut face una ca asta, chiar dacă tu aveai sau nu de unde afla adevărul. După cum vezi, de obicei sunt deschis şi foarte sincer; îmi place să recunosc adevărul, indiferent că m-ar avantaja sau nu.
- Interesant... murmură Nick, îngândurat; totuşi, el nu putea să recunoască adevărul în ceea ce privea provenienţa sa terestră, chiar dacă ar fi dorit...
Se mai plimbară puţin, discutând entuziasmaţi despre vizita în laborator şi despre plantele artificiale...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!