poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 59 .



Proxima - Partea întâi: „O misiune specială”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-09-13  |     | 



59. Fără ură. Banchetul.

Talk-show-ul la care participară toţi cei 7 tineri din echipaj nu dură foarte mult; alături de ei se aflau, cu excepţia moderatoarei şi a echipei de filmare, directorul Institutului şi instructorului echipajului. Emisiunea, transmisă în direct, se desfăşurase în condiţii normale, iar cei şapte se descurcaseră de minune. Prin urmare, directorul se declară foarte mulţumit de rezultat. Iată un motiv în plus pentru a da curs cerinţei geografului; nici acesta nu-l dezamăgise. Deci, acum, da, Traian Simionescu avea şi motive să-i rezolve dorinţa lunganului.
„Însă doar lui şi pentru ultima oară!” le reaminti directorul, apoi le permise celor şapte tineri să plece spre casele lor, deşi nu era foarte târziu; se vor întâlni din nou luni de dimineaţă.
Pentru că li se dăduse voie, tinerii porniră spre case, Alex ferindu-se de colegii săi, din aceeaşi cauză, „Ucigaşa”... Doar Lucian reveni la bordul navei albastre.
Spre surprinderea lui, la doar câteva clipe după ce ajunse pe puntea principală, apăru şi... reclamanta, domnişoara consilier. Păşi timidă, fără a-şi ridica privirea spre el.
- De ce n-ai plecat acasă? o întrebă el.
- E încă devreme, replică ea. Tu?!
- Am vrut să mai ramân puţin, din nici un motiv anume. Şi am preferat acest loc.
- Nava ta... rosti ea, rotindu-şi albastrul ochilor de jur-împrejur, admirând puntea principală, de parcă o zărea întâia oară.
- Nu-i doar a mea, negă el, întrebându-se în gând ce căuta ea, de fapt. Prefer să spun „a noastră”.
Nu o-nţelegea; era dificilă... Dar şi ea gândea la fel, nu doar despre el... De ce venise oare?! Nici ea nu-şi putea explica... Iată-se însă singuri la bordul navei, pe puntea principală.
Lucian o măsură cu privirea-i ageră, pătrunzătoare, ca de vultur. Ce altceva putea constata, decât ceea ce ştia deja, anume că era frumoasă; foarte frumoasă. Sau poate doar aşa i se părea lui?! Ba nu! Hotărât lucru: chiar era frumoasă, fără îndoială! Şi-n acel moment erau doar ei doi, singuri, pe puntea principală... Ce mult şi-ar fi dorit s-o strângă-n braţe, s-o sărute cu pasiune, să-i spună că o iubeşte; practic nu-l împiedica nimic, sau totuşi... Ce anume-l reţinea?! În minte i se conturară mai multe motive: Comisia Disciplinară, reclamaţia, refuzurile ei repetate, domnul Virgil Stancu, poate şi altele... Se strânseseră destule, iar toate acestea ridicau o barieră invizibilă între ei, dar de netrecut, care-i despărţea, îi îndepărta...
- Ar fi fost păcat ca „Pacifis” să nu plece în misiunea asta sau în oricare alta, cu tine la bord, auzi Lucian glasul ei.
- Într-adevăr, ar fi fost neplăcut, o aprobă el.
- Încă o dată, îmi pare rău pentru cele petrecute, zise ea.
- Hai să nu amintim ce-a fost. A trecut...
- În favoarea ta, iar asta-i bine, mai ales că directorul n-a intervenit deloc pentru tine, deşi ar fi putut. Ce l-o fi reţinut? întrebă Lia.
- Eu... şopti Lucian.
- Pofim?! se miră ea.
- Eu l-am rugat insistent să nu intervină, o lămuri el.
- Nu înţeleg de ce. N-ai fi avut motive. Nu era în interesul tău să nu se amestece, să nu oprească ancheta...
- Să zicem că nu mi-a fost teamă, deşi, normal, nu mi-a convenit, nu mi-a căzut bine; în final însă, a fost totuşi bine pentru mine...
- Într-adevăr, totul a ieşit în favoarea ta. Încă mai eşti comandantul, deci te vei putea răzbuna pe mine, vei putea lua măsuri împotriva mea după cum vei dori, după lansare.
- Eu?! Te înşeli; nu sunt răzbunător din fire. Prefer să uităm totul, să lăsăm în urmă această poveste neplăcută. De fapt, nici n-aş putea să mă răzbun pe tine.
- De ce?!
- Din cauză că tu-mi vei evalua activitatea în următorii ani. Ar fi în dezavantajul meu să încerc să mă răzbun. Ai putea consemna totul în raportul tău şi n-aş vrea. Mă ai, deci, la mână...
- Aşa-i. Nu m-am gândit la posibilitatea asta, îşi dădu ea brusc seama.
- Şi ce-ai să scrii despre mine în raportul tău?
- Adevărul, preciză ea. Depinde de tine dacă va fi în favoarea ta sau nu...
- Depinde, din nou de mine, repetă el îngândurat. Cel puţin vom pleca, iar asta-i bine. Deci, îmi evalua totuşi activitatea...
- Da, doar aşa a rămas stabilit, replică ea.
- Asta înseamnă că trebuie să am grijă cum mă voi comporta în timpul misiunii. Nu vreau să risc să apară consemnat în raportul tău ceva în dezavantajul meu; spre exemplu, comportament necorespunzător sau indisciplină...
- Sigur, ai mare grijă, rosti Lia, iar Lucian nu reuşi să-şi dea seama dacă în glumă sau în serios. Acum cred că pot pleca, adăugă ea. Am trecut prin navă doar ca să-ţi spun încă o dată că regret cele petrecute. Sper să mă şi crezi.
- De unde ştiai că mă vei găsi aici? întrebă el, iscodind-o bănuitor cu privirea.
Ce făcea ea? Începuse deja să-l urmărească, să-i controleze activitatea, înainte de plecarea în misiune?
- Am observat întâmplător că n-ai plecat cu ceilalţi şi că te-ai îndreptat spre navă, explică ea, părând încurcată de întrebarea pe care i-o adresase.
- Aha; întâmplător... murmură el, nu foarte convins că ar fi chiar aşa. Cred că o să plec şi eu. Nu am motive să rămân aici, în navă, deci... Presupun că am putea pleca împreună. Dacă vrei, te conduc. Eu aş vrea, zise el, bănuind că poate şi ea dorea acest lucru.
- De ce mă conduci mereu?
- Pentru că am această posibilitate, spuse el, dar imediat se corectă, zâmbind: Glumeam... Bineînţeles, pentru că-mi face plăcere.
- Îţi face plăcere?! Nu înţeleg. Sunt, totuşi... reclamanta; ar trebui să mă urăşti, nu să-ţi facă plăcere să mă conduci zilnic acasă.
- Să te urăsc?! repetă el întebător, părând surprins de această posibilitate. Nu-i loc în sufletul meu pentru astfel de sentimente. E adevărat; ai reuşit să mă aduci în faţa Comisiei Disciplinare cu multă uşurinţă, deşi mulţi alţii au încercat înaintea ta şi ar fi vrut acest lucru, dar n-au putut. Pentru mine însă, asta nu înseamnă să te urăsc. Vom fi totuşi colegi în următorii ani... Am convenit, dacă-ţi aminteşti, să avem, cel puţin o relaţie de colegialitate; ura nu poate intra în discuţie într-o astfel de relaţie, deci, dacă nici tu nu mă urăşti, ar putea fi totuşi bine.
- Nu te urăsc deloc, ţi-am mai spus asta o dată...
- Da... De asemenea, îmi amintesc că tot atunci mi-ai spus şi că nu prea mă simpatizezi.
- Nu-i adevărat! N-am spus aşa ceva, se împotrivi Lia.
- Poate că nu chiar aşa. Să recunoaştem însă, asta reiese clar din felul în care te porţi. Adică, ai vrut să te retragi din echipaj încă de la bun început, doar din cauza mea, iar acum ai depus reclamaţia asta împotriva mea... Deci, ce se înţelege de aici, dacă nu faptul că nu mă simpatizezi? Asta ca să ne exprimăm în termeni mai blânzi.
- Aşa ţi se pare?! întrebă ea.
- Cam aşa, murmură el. Deşi eu am încercat să-ţi fiu pe plac, am făcut tot posibilul să nu ţi se pară că aş fi un tip respingător sau mai ştiu eu cum. Nu mi-aş fi imaginat că mă consideri indisciplinat, ori că-ţi închipui că aş avea un comportament necorespunzător, sau că te-ar deranja atât de mult caracterul meu...
- Nu te grăbi să tragi concluzii pripite, s-ar putea să greşeşti. Sau nu ştiai că aparenţele înşeală?
- Ce vrei să spui? se încruntă el nedumerit.
- Nimic, spuse ea. Dacă încă eşti dispus să mă conduci, ar fi indicat să plecăm acum.
- Bine. Să mergem, replică el zâmbitor.
Apoi amândoi porniră spre ieşirea din navă. Lucian o ducea din nou acasă, cu aceeaşi maşină albastră a directorului.
Lunganul se afla şi el în drum spre oraş, împreună cu cei doi body-guarzi repartizaţi lui, în maşina acestora. La intrarea în oraş, îi rugă însă pe cei doi să pornească pe un alt drum, care nu ducea spre casa geografului.
Fără a întreba din ce motiv, cei doi îi dădură ascultare şi opriră în dreptul altei case. Aici coborâră; doar lunganul intră în curte, cei doi rămânând afară, la poartă, lângă maşina lor, remarcând anunţul scurt de la poartă: „Nu intraţi! Câine rău!” Dar Brutus se bucură de prezenţa lunganului; ştia că va primi ceva bun de la acesta. Şi chiar căpătă ceea ce aştepta; Nis nu-l neglijă pe dulău.
Apoi geograful îşi continuă drumul pe aleea îngustă, printre rândurile de flori frumos colorate şi sună la uşa casei. Îi răspunse doamna Manuela Cristescu, mama Adelei. Îl întâmpină surâzătoare pe lungan; dânsei îi plăcea băiatul:
- Nis... Tocmai v-am văzut la televizor, pe tine şi pe colegii tăi.
- Ah, da... Talk-show-ul acela, murmură Nistor îngândurat.
- Deci, în cele din urmă, veţi pleca totuşi în misiune... Nu ştiu dacă să mă bucur pentru tine sau nu.
- Drept să vă spun, nici eu nu ştiu cum ar fi mai potrivit... Şi Adela?
- Nu-i aici. E încă la şcoală.
- La ora asta, în ultima zi?! se miră lunganul.
- Au banchetul de sfârşit de an şcolar. În rest, mediile le-au fost încheiate de câteva zile. Adela a promovat, cu medii destul de bune. Suntem mulţumiţi de rezultatele ei şcolare.
- Desigur, îmi închipui... Şi nu ştiţi, durează mult banchetul ăsta?
- Nu ştiu, Nis. Ţi-aş spune, rosti doamna, iar geograful oftă. Cine sunt domnii aceia de la poartă? observă dânsa.
- Ah, ei... Body-guarzi.
- Deci, pe tine te aşteaptă, îşi dădu doamna seama.
- Da, pe mine, aprobă lunganul şoptit; gândul îi rămăsese la cuvintele şefului său...
- Dacă vrei, poţi intra până vine Adela de la şcoală.
- Ah, nu; mai bine mă duc eu până acolo. Sau aş putea veni mâine, fără cei doi domni.
- Cum vrei, îi lăsă mama Adelei posibilitatea de a alege.
- Mă mai gândesc. În orice caz, acum plec. Sărut mâna, doamnă, rosti lunganul politicos, iar după ce chiar sărută mâna doamnei Manuela Cristescu, porni îngândurat spre poartă.
Mama Adelei îl conduse cu privirea, gândindu-se că dacă n-ar fi plecat în misiune, acest băiat înalt ar fi putut deveni peste vreo câţiva ani ginerele ei; dânsa l-ar fi acceptat, deşi, bineînţeles, mai întâi ar fi fost nevoie ca Adela să-l accepte, sau poate ca el să-i ceară mâna. Aşa însă, şansele scădeau; băiatul pleca...
Deocamdată însă, nu în misiune, ci doar până la şcoala unde învăţa adolescenta bălaie. Cei doi body-guarzi opriră maşina în faţa liceului, aşa cum le ceruse geograful cel înalt.
- Ascultaţi, li se adresă Nistor celor doi înainte de a coborî din maşină. Eu am puţină treabă aici, la liceul ăsta şi nu ştiu cât o să dureze, deci presupun că aţi putea pleca, nu-i nevoie să mă aşteptaţi pe mine până mă întorc.
- Ba rămânem să aşteptăm, oricât ar fi necesar, zise Cosmin Vântu, unul dintre body-guarzi, cel poreclit „Uraganul”.
- Întocmai, adăugă celălalt, cel poreclit „Glonţul”, pentru că numele lui era Jean Pistol. Datoria noastră este să vă asigurăm protecţie în afara Institutului; asta şi facem...
- Cum vreţi voi, replică lunganul. Deşi mâine şi poimâine sunteţi liberi. Aţi putea începe de acum; nu v-ar reproşa nimeni nimic.
- Nu contează. Noi ne facem datoria, spuse „Glonţul”.
- Cât despre zilele următoare, nu ştim nimic. N-am primit asemenea indicaţii, zise „Uraganul”.
- Veţi primi în curând, îi asigură Nistor, convins că avea dreptate. Şi repet: Treaba voastră! Faceţi cum credeţi că ar fi mai bine, mai convenabil.
- Aşteptăm, deciseră cei doi.
Lunganul nu mai zise nimic; se îndreptă spre liceul respectiv şi n-avea de gând să se oprească afară, în aşteptarea Adelei. Portarul îl recunoscu şi nu-l opri (decât pentru vreo câteva autografe), aşa că Nistor intră nestingherit în curtea liceului.
Ştia unde se afla clasa Adelei, deşi n-o mai vizitase până atunci. Intră totuşi în clădirea colegiului şi urcă până la etajul doi; aici se afla sala în care studia puştoaica.
Geograful ciocăni de vreo câteva ori la uşă; era însă puţin probabil ca în clasă să se fi auzit ceva, din cauza muzicii dată, dacă nu la maxim, măcar foarte tare.
Deschise uşa, iar chipurile a mai multor liceeni se îndreptară spre el. Elevii nu erau singuri, ci cu o doamnă de vreo 40-45 de ani; probabil diriginta lor. Unul dintre colegii Adelei răsuci potenţiometrul casetofonului, dând sonorul mai încet, pentru a auzi ce dorea noul sosit.
- Adela Cristescu?! rosti lunganul întrebător, aplecându-se serios înainte de a face doi-trei paşi în interiorul clasei.
Puştoaica veni în faţă.
- Nistor?! tresări ea surprinsă când îl văzu. Hai, intră! îl îndemnă ea şi-l luă de mână, pentru a-l convinge să intre.
Lunganul privi întrebător spre profesoara prezentă în sală.
- Bună ziua, doamnă, rosti el politicos, zâmbind amabil.
- Doamna dirigintă, el este prietenul meu, Nistor Harris, îl prezentă mândră Adela, sigură de impactul pe care l-ar putea avea numele lui asupra colegilor ei, dar şi al dirigintei, mai ales că lunganul era îmbrăcat în uniformă, cu toate accesoriile acesteia, cu toate însemnele echipajului şi ale Institutului; cu siguranţă toţi îl văzuseră la televizor, măcar o dată în zilele acestea...
- Vai, îl cunoaştem; cum să nu?! Bună ziua, tinere, păru emoţionată diriginta, o doamnă elegantă, roşcată, cu ochii căprui.
- Scuzaţi deranjul, vă rog, zise lunganul, modest.
- Ce deranj?! replică diringita.
- Copii, vă puteţi continua banchetul, nu vă opriţi din cauza mea, spuse Nistor, remarcând că toţi colegii Adelei rămăseseră cu ochii fixaţi asupra lui, lăsând muzica mai încet; nici unul nu schiţa nici un gest; continuau să-l privească uimiţi.
- Sunteţi geograf, nu?! întrebă diriginta.
- Cu siguranţă, da, aprobă lunganul.
- Claudia Silfa, profesoară de geografie, diriginta clasei, se prezentă doamna.
Lunganul îi sărută mâna, apoi surâse.
- Adela, nu mi-ai spus că doamna dirigintă e profesoară de geografie, îi „reproşă” el fetei.
- Îmi pare rău, am neglijat, se scuză ea.
Lunganul cercetă clasa; ca de obicei, aproape atingea tavanul; acesta nu se afla prea sus faţă de el. Băncile erau cât mai bine strânse, ca pentru a elibera „ringul de dans”, tabla era „decorată” cu diverse desene şi urări cu care liceeni întâmpinau vacanţa, iar întreaga clasă fusese frumos împodobită cu baloane de mai multe culori şi diferite alte ormanente.
În plus, câteva becuri colorate, care clipeau pe rând, încercau să creeze o atmosferă ca de discotecă. Câteva bănci, dar şi catedra, erau încărcate cu platouri cu prăjituri, băuturi răcoritoare, câteva gustări reci – aperitive, doar câteva cutii de bere – puţine – şi o stică de şampanie, nedesfăcută.
Lunganul zâmbi încurcat. Greşise oare venind aici? Dorise însă să o vadă pe Adela. În curând, se trezi înconjurat de colegii prietenei sale, tare curioşi să-l vadă mai de aproape, sau, de ce nu, chiar să-l atingă...
- Chiar sunteţi astronaut? auzi el un glas timid, de undeva, din apropiere, fără a-l observa pe cel care vorbise.
- Veţi participa la o misiune spaţială? adăugă alt glas adolescentin.
- Hai, vorbiţi-mi cu „tu”, nu sunt decât cu vreo câţiva ani mai mare decât voi; şase – nu foarte mulţi, zise el zâmbind, în loc de a răspunde la întrebări. Mult mai mare decât voi sunt la înălţime. Asta, da, trebuie să recunosc...
Câţiva puştani zâmbiră şi ei. Normal, geograful era glumeţ şi avea o fire prietenoasă; liceeni îl îndrăgiră repede. Colegii Adelei îi mai puseră vreo câteva întrebări. După talk-showul din acea zi, lunganul era sătul de întrebări; le răspunse totuşi liceenilor.
- Asta-i uniforma pentru misiune?
- Asta, replică scurt Nistor.
- Arată-ne şi nouă cum funcţionează transmiţătorul ăla!
- Ia legătura cu un coleg de-al tău...
- Ce-ai zice de comandantul misiunii?
- Ah, cu cea mai mare plăcere, şmechereilor; mă tem însă că n-am să vă pot satisface această dorinţă. Minitransmiţătoarele noastre n-au fost încă puse în funcţiune. De abia săptămâna viitoare se va rezolva şi problema asta. În plus, pe şefu’ chiar nu l-aş deranja acum...
Auzind acest răspuns, copiii murmurară a dezaprobare.
- Nu insistaţi, copii! li se adresă diriginta.
- Cum ai crescut aşa înalt? auzi Nistor o altă întrebare.
- Vedeţi voi, asta nu se ştie – e un mare mister chiar şi pentru mine, surâse lunganul amabil.
- Nu ştiam că un geograf poate participa la o misiune spaţială importantă, spuse una dintre colegele Adelei.
- Aşa-i, nici eu nu ştiam până de curând. Un geograf n-ar avea ce căuta la o asemenea misiune, aprobă Nistor amuzat, adăugând mai apoi cu seriozitate: Dar eu mai sunt şi astronom, cât şi astronaut, ceea ce e normal, doar am învăţat la Institut...
- Şi... O iubeşti pe Adela? auzi el glasul unui puştan.
- Da’ curioşi mai sunteţi, măi, nu răspunse Nistor la această întrebare; adăugă totuşi: Că e prietena mea, e suficient pentru voi.
- Ea n-o să poată pleca în misiune, cu tine. Rămâne aici, zise alt coleg al blondei.
- Ştiu... se întristă Nistor la auzul acestui amănunt.
- Şi-ţi plac mult de tot dulciurile, nu-i aşa? îl întrebă o puştoaică şatenă, colegă cu Adela.
- Ia te uită, pungaşilor, aţi aflat şi chestia asta... Să vedem; cine v-ar fi putut spune?! replică geograful, privind bănuitor spre Adela, care încă se afla lângă el.
- Nu, nu-i vina ei, o disculpă domnişoara care pusese întrebarea. Te-am auzit la televizor. Nu ştii, ai spus şi asta...
- Păi, da, am spus adevărul, recunoscu lunganul.
Nistor, amabil, le mai răspunse colegilor Adelei la câteva întrebări, în stilul lui, ştrengăresc, deci pe placul colegilor Adelei. Adolescenţii îl găsiră amuzant, plăcut, pentru că, de fapt, aşa şi era, nu doar pentru faptul că nu era deloc încrezut, ci foarte glumeţ, dar şi din cauză că geograful avea un glas foarte plăcut, iar chipul la fel; doar înălţimea poate îl dezavantaja puţin, deşi în cazul lui, era doar o caracteristică personală, o ciudăţenie care-l scotea mereu în evidenţă, dar parcă i se potrivea, mai ales că avea un trup bine făcut, atletic; într-un cuvânt, era impresionant. În plus, mai şi zâmbea binevoitor; ce să mai, îi cucerise pe toţi colegii Adelei, ba chiar şi pe dirigintă, doar era profesoară de geografie, deci avea ceva în comun cu lunganul cel simpatic.
După ce se săturară de întrebări şi răspunsuri, liceenii îşi reluară banchetul. Totuşi, nu mai dădură muzica la maxim, doar puţin mai tare.
Lunganul dansă şi el, de cele mai multe ori cu Adela, dar şi cu diriginta ei de vreo câteva ori, ba chiar şi cu unele colege. Bineînţeles, nu scăpă de împărţirea autografelor; toţi colegii Adelei îl solicitară, ba chiar şi diriginta.
Adolescenţii se amuzară copios pe seama scrisului său dezordonat, indescifrabil; ei scriau mult mai frumos decât geograful; totuşi, nici unul nu renunţă la autografe de la lungan.
Urmară, bineînţeles şi fotografii, în grupuri, toate avându-l în centru pe Nistor; era unul dintre membrii echipajului unei misiuni inedite, organizată de Institut; un personaj important şi tare simpatic. În plus, fotogenic, afurisitul; înalt, înalt – dar arăta foarte bine în poze...
Într-una dintre pauze, îl serviră cu dulciurile înşirate pe bănci; erau destule... Lunganul nu-i refuză, deşi adăugă şi el o sumedenie, golindu-şi buzunarele; liceeni se amuzară din nou pe seama lui, dar el nu reproşă nimănui nimic; dimpotrivă, li se alătură, distrându-se şi el, împreună cu colegii Adelei.
- Mamăăă, ce de dulciuri ai la tine; parcă ai fi magazin, auzi el glasul unor puştani.
- Normal, la înălţimea mea, pot fi considerat chiar şi magazin, ba încă unul etajat, răspunse el, zâmbind.
Diriginta desfăcu sticla de şampanie, oferindu-i şi lunganului un pahar, aproape plin.
- Ah, nu, mulţumesc, refuză Nistor politicos.
- Cum?! se miră diriginta. Nu vrei şampanie?
- Nu, mulţumesc, repetă Nistor refuzul.
- Poate preferi o bere?! îi oferi diriginta o cutie nedesfăcută.
- Nu, nici bere. Oricum, vă mulţumesc din nou.
- Nici bere?! Eşti cumva cu maşina? păru nedumerită diriginta.
- Nu chiar cu a mea, deci nu eu conduc, dar n-are importanţă. Un suc însă n-aş refuza, ba chiar mai multe...
- Cum?! Preferi sucul şampaniei?! rămase uimită diriginta.
- Da, doamnă. E o băutură mult mai potrivită mie.
- Ah, interesant, aprecie profesoara de geografie. Luaţi aminte, copii! I-am oferit şampanie, bere, dar el preferă sucul, spuse diriginta către elevii săi, privindu-l cu admiraţie pe lungan; îi umplu un pahar cu băutură răcoritoare.
- Şi cu ce se ocupă un geograf în Institut? Ai predat ore de geografie? îl întrebă diriginta.
- Ăăă... Nu, până acum n-am avut ocazia, pentru că-n ultimii ani am participat la construcţia navei cu care vom călători în misiune, nu mi-a rămas timp pentru altceva. Asta nu înseamnă că nu m-aş fi putut descurca dacă aş fi fost profesor de geografie...
- Deci, de asta are Adela numai 10 la mine, la geografie. Trişează, are un prieten care o ajută, surâse diriginta.
- Pe Adela aş fi ajutat-o cu multă plăcere, nu doar la geografie, dar n-am avut când; de obicei, sunt foarte ocupat, spuse lunganul.
Diriginta Adelei mai discută câtva timp cu geograful cel înalt, trecând, mai mult sau mai puţin involuntar, chiar şi pe teme geografice; normal, geograful se dovedi un bun cunoscător în materie, ceea ce atrase şi mai multă admiraţie din partea profesoarei.
Când Nistor se „încurcă” printre liceeni, diriginta se apropie de eleva ei, domnişoara Cristescu:
- Bravo, Adela! Aşa un prieten, mai da, merge; nu un golan, un neisprăvit... Un băiat tare simpatic, inteligent, glumeţ; un tip pe cinste... Felicitări! Păcat însă că-l vei pierde, va pleca în curând în misiunea aceea...
- Ştiu, doamna dirigintă, rosti semeaţă Adela, întristându-se şi ea puţin; într-adevăr, Nistor va pleca, nu peste mult timp...
Voios, geograful se înţelese bine cu liceeni, colegii Adelei, iar banchetul se prelungi, puţin peste aşteptările dirigintei.
Cât despre colegii Adelei, considerară că acesta era cel mai reuşit banchet organizat vreodată, chiar dacă se desfăşurase la şcoală, în clasa lor; prezenţa lunganului oferise un farmec aparte petrecerii de sfârşit de an şcolar.
Şi se bucurară toţi că rămăseseră aici, la şcoală, nu plecaseră în altă parte; economisiseră şi bani, iar în plus, se şi distraseră, mai ales datorită prietenului colegei lor.
Sosise însă şi vremea plecării spre casă, nu puteau întârzia la nesfârşit; se pregătiră deci...
Nistor nu scăpă de îmbrăţişări din partea colegilor Adelei; ba chiar avu parte şi de vreo câteva sărutări, evident, pe obraji. O salută şi pe dirigintă, doamna Claudia Silfa, profesoară de geografie (avusese ce discuta cu dânsa), apoi porni alături de Adela.
- Acum o să te conduc până acasă...
- Cum de te-ai gândit să vii la mine, la şcoală?
- Mi-a fost dor de tine şi am venit. Crezi că am greşit? Te-ai supărat cumva?
- Nu, nărodule! A fost... super. De ce n-ai mai venit şi altădată, de mai multe ori?! Zău, ne-am distrat pe cinste cu tine!
- Să fi venit şi altădată?! Nu mi-a trecut prin minte... Ai nişte colegi de treabă.
- Eh, majoritatea; nu chiar toţi... Unii mai sunt enervanţi, uneori...
- Acum n-au fost, remarcă lunganul.
- Acum, nu, s-au comportat acceptabil, aprobă Adela.
- Să nu te sperii de cei doi domni care ne aşteaptă afară. Sunt body-guarzii mei...
- Ai venit cu body-guarzii? Super...
- N-am avut încotro. Ne vor duce cu maşina lor până la tine acasă.
- Grozav! Şi pe urmă? se interesă adolescenta bălaie.
- Pe urmă o să meargă cu mine, până la mine acasă, iar mâine o să vin pe la tine, fără ei. N-ar fi însă indicat să ieşim prin oraş...
- Nu, n-ar fi... N-am uitat ce-am păţit săptămâna trecută. Ce să facem?! Mai bine rămânem acasă.
- Asta-i situaţia, surâse şters lunganul.
Fata îl privi în treacăt; pe chipul lui se putea observa că era îngândurat, preocupat de ceva anume.
Ajunseseră afară din liceu, iar adolescenta bălaie, avertizată din timp de înaltul ei prieten, nu se sperie deloc de prezenţa celor doi body-guarzi; de altfel, aceştia nici nu erau prea fioroşi, în ciuda poreclelor lor.
În curând, maşina body-guarzilor porni pe străzile municipiului, până la casa Adelei, deşi aceasta stătea nu foarte departe de liceul la care învăţa...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!