poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 90 .



Destine împletite
proză [ ]
- roman -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-08-19  |     | 



Capitolul 11.

După ce împlinise 16 ani, în viaţa lui Dan Ullmann se produsese o schimbare; anume, nu mai era atât de singur, ca până-n acel moment. Cu excepţia motanului Moţ, mai apăruse o persoană, care se “lipise” de el, nu fără acceptul lui, însă… Pentru că şi el o primise, alături de el.
Era vorba de o adolescentă, cu 2 ani mai mică decât el, ca şi el, orfană de ambii părinţi, deci, colegă de suferinţă cu el, din acelaşi orfelinat. Era o fată liniştită, retrasă; aproape ca el… Până atunci n-o remarcase în nici un fel, pentru că nu era interesat de fete. Practic, nici atunci nu era, el având alte preocupări, însă… Ea se “agăţase” de el, ca de un colac de salvare, ivit pe neaşteptate, menit s-o scoată din mizeria în care soarta nedreaptă o aruncase, fără voia ei, încă de la fragedă vârstă. Ştia că şi el avea aceeaşi soartă, ca ea, dar nu conta. Era mai bine în doi. Înfruntau împreună necazurile şi obstacolele.
Iar el, cum s-o fi refuzat?! Ar fi fost imposibil! Fusese victimă sigură a privirii ei ca de smarald, căreia-i căzuse pradă din prima clipă. Elvira… Chipul ei delicat, încadrat de bucle şatene, îl fascinase atunci când ea “îndrăznise” să-şi îndrepte verdele privirii spre el; până atunci n-o remarcase deloc. Însă, brusc, din acel moment, devenise, parcă fără voia lui, centrul universului său. Inexplicabil, simţea o dorinţă acută să afle tot ce era legat de ea; şi mai mult, dacă s-ar putea… Nu ştia cum să intre în vorbă cu ea. Parcă n-ar fi îndrăznit. Tot ea-l scosese din încurcătură, deschizând o convorbire aparent banală, legată de nişte teme, la care ea nu s-ar descurca, solicitându-i lui ajutor. Iar el n-o refuzase. Şi i-a arătat, a ajutat-o; nu doar atunci. De mai multe ori. Şi nu doar la matematică. Deşi adolescenta nu era o elevă cu rezultate slabe la învăţătură; dar nici fruntaşă nu era. Mai degrabă, mediocră. Iar Dan, el era, evident, un elev model. De ce să n-o ajute şi pe ea? Acceptase, deci… Aşa a intrat Elvira în viaţa lui.
De multe ori, Dan o aducea în adăpostul lui secret, cel pe care-l împărţea cu Moţ. Motanul o privea pe adolescentă ca pe o “intrusă”, care-l deranja, oarecum; îi invadase spaţiul personal. Dar, cu timpul, o acceptase şi Moţ prin preajmă. De moment ce prezenţa ei părea a-l face fericit pe stăpânul său, de ce să se opună el?! Aşa că Moţ nu făcuse nazuri; nu prea multe… Mai ales că-i plăcea să fie alintat, acum, nu doar de Dan (care-n ultimul timp, îl mai neglijase), ci şi de Elvira. Iar ea era altfel, mult mai delicată. Cum să nu-i placă? Doar era şi el un motan respectabil!
Astfel, Dan se trezise, dintr-o dată, din unul singur, în doi; ba chiar trei, cu motanul său. Şi se simţea oarecum responsabil de tot ceea ce i se întâmpla Elvirei. Ea nu-i cerea nimic, însă el simţea că ar avea datoria de a o proteja. Şi nu dorea să dea greş. Avea de gând să reuşească, să-şi îndeplinească această nouă misiune. În plus, parcă era mai bine astfel. De ce să continue să fie mereu singur? Părea plăcut să aibă încă un suflet lângă el. Mai ales când sufletul respectiv putea fi asociat cu un chip drăgălaş ca al Elvirei. Iar ea era mereu veselă, plină de viaţă. O adevărată bucurie s-o aibă lângă el, o adevărată desfătare, s-o vadă zilnic, o adevărată încântare, s-o audă mereu... Şi tot astfel, parcă fără a vrea sau măcar a-şi da seama, dintr-o joacă nevinovată, adolescentină, dar şi din nevoia de a nu fi mereu singur şi a avea alături pe cineva (cu excepţia vechiului său prieten, motanul Moţ), Dan Ullmann îşi crease mica sa familie, începând, timid, o viaţă de familist (cu tot ceea ce implica aceasta), cu micuţa Elvira, cu toate că ea nu devenise nicicând doamna Elvira Ullmann, rămânând mereu cu numele ei de domnişoară, Rezeanu…

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!