poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 42 .



Destine împletite
proză [ ]
- roman -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-08-14  |     | 



capitolul 6

Iar gândul îl purtă înapoi, în timp, la orfelinatul în care crescuse, împreună cu motanul său; Moţ îl botezase. Pentru că, încă de când îl găsise, mic şi speriat, i se păruse că avea un smoc de blană, ca un moţ în frunte, între urechiuşele ascuţite. Învăţătoarea din clasele primare nici nu-l simpatiza, nici nu-l dispreţuia; îl trata ca pe oricare dintre elevii săi, deşi sesizase înclinaţia lui spre învăţătură. Nu-l nedreptăţea, dar nici nu-l favoriza. În schimb, profesoara de matematică din clasele de gimnaziu îl îndrăgise de-a binelea! Probabil şi din cauză că el învăţa foarte bine la materia pe care o preda dânsa, dar şi pentru că era frumuşel foc, timid, curat şi politicos, nu obraznic sau răutăcios. Îl trimitea la toate concursurile şcolare de matematică, iar el obţinea mereu rezultate care o făceau mândră că era elevul ei! Şi-l ajuta mereu, ori de câte ori putea, cum şi cu ce putea. Dacă nu avea un obiect pentru el, măcar cu o vorbă bună, încurajatoare şi tot era ceva, în acea lume a orfelinatului, unde nu avea parte prea des, nici măcar de atâta lucru. Era o doamnă sufletistă, se observa din atitudinea dumneaei. Îi adusese haine, încălţăminte; noi, cumpărate de dânsa, special pentru el. Îi spunea că le merită! Lui îi era ruşine să le accepte, ştiind că nu erau chiar ieftine, dar doamna spunea că s-ar supăra dacă le-ar refuza; le putea considera cadou, pentru el. În plus, rechizite şcolare, ghiozdan, culegeri de matematică, manuale noi, lucruri pe care el nu şi le-ar fi permis şi nici nu avea de la cine altcineva să le primească; alţi colegi nu erau chiar atât de singuri, ca el – mai aveau unele rude, care le aduceau din când în când cele necesare. Dar lui… De sărbători, doamna aceasta îi aducea întotdeauna prăjituri făcute de dânsa, acasă, ciocolate şi alte dulciuri, iar vara, în vacanţe, când îl vizita, la fel, îngheţate şi câte altele… Ba chiar şi pentru Moţ, mâncare specială pentru pisici, la conservă… Îl luase des prin oraş, cu dânsa (fără motan, desigur), să probeze pantofii pe care să-i cumpere, sau tricourile, pantalonii… Ba chiar şi prin parcurile de distracţii îl dusese şi prin alte locuri; de multe ori, îl luase şi la dânsa acasă, în vacanţe, câteva zile chiar, tratându-l ca pe propriul ei fiu! Poate alt copil ar fi profitat de firea doamnei, dar el, nu! Se mulţumea cu ceea ce-i oferea dânsa, nu-i cerea nicicând nimic! Şi se simţea bine, ştiindu-se apreciat de o asemenea fiinţă deosebită.
Dar cum toate lucrurile bune au şi un sfârşit, de cum se terminase clasa a 8-a, nu o mai întâlnise nici pe doamna de matematică din clasele gimnaziale. Se părea că dânsa plecase de la şcoala lor, probabil şi din localitate, în altă parte. Nu aflase niciodată unde sau de ce. Nici nu făcuse investigaţii, în acest sens. În clasele a şaptea şi a opta, pe lângă obiectele vestimentare (el fiind în creştere în acea perioadă) şi rechizitele pe care i le dădea, doamna îl recompensa uneori şi cu mici sume de bani, spunând să-şi cumpere el orice vrea, cu ei. În final, acceptase şi aceşti bani, dar el nu-i cheltuia deloc; îi strângea pentru mai târziu, ştiind că-i vor fi de folos vreodată, chiar dacă nu era cine ştie ce; va mai adăuga el în anii de liceu, spera... În vremea aceea crescuse, se deşirase; era înalt şi slab, cu părul negru, ochi căprui, ochelari pe nas, mai întotdeauna defecţi; fie ramele, fie braţele, fie lentilele – se găsea mereu câte vreun “binevoitor”, care să-i strice. Iar el, nevând posibilitatea să-şi ia alţii noi, îi “cârpea” pe aceştia, cum se pricepea şi el.
Deseori, îşi vedea colegii (mai ales băieţii, dar şi fetele), sărind gardul înalt, dimineaţa devreme; nu se mai oboseau să ajungă la şcoală – nici nu-i interesa – se întorceau seara, târziu, pe întuneric, fie drogaţi, fie după un consum exagerat de băuturi alcoolice tari. Evident, majoritatea fumau de la vârste fragede. El, însă, nu proceda astfel. Vedea că nu le făcea bine şi se ferea de toate acestea, doar nu era propriul său duşman; ţinea la integritatea sa corporală, dar mai ales la cea a caracterului său. Din acest motiv, era bine văzut, deşi nu chiar de toţi, oricât de mult se ferea el să intre în conflicte, cu diverse persoane; nu reuşea întotdeauna. Însă, nefiind bătăuş, nu se antrena în nici un fel de conflicte.
Era tăcut, retras, sfios. Îi plăcea să înveţe şi să citească; era refugiul în care găsea ceea ce-i lipsea. Cărţile erau prietenele lui dragi. Cărţile şi motanul Moţ, care nu-l părăsise, deşi devenise mai leneş; nu mai era aşa, aventurier, ca-n anii trecuţi, deşi nici drept foarte puturos nu putea fi clasificat. Dar luase puţin în greutate, ceea ce-l incomoda în deplasările sale. Din acest motiv, stătea mai mult în preajma prietenului său, Dan, ceea ce-i convenea băiatului. Dar şi motanului, desigur. Şi deseori, în ascunzătoarea lor secretă, Dan îi citea motanului, la lumina unei lanterne (cât îl ţineau bateriile), câte o poveste interesantă. Motanul se lungea alături, de parcă-l asculta cu mult interes, deşi cine ştie ce înţelegea el… Dan îi netezea blana moale, cu degetele sale lungi şi subţiri (ca de pianist), iar motanul torcea zgomotos, de plăcere, semn că era fericit. Iar dacă Moţ era fericit, era şi Dan la fel ca el, de parcă motanul îi transmitea cumva din starea lui – cine ştie, poate chiar îi transmitea…
Astfel trecea timpul pentru tânărul adolescent Dan Mihail Ullmann, elev model, premiant, olimpic la matematică; degeaba existau şi unii răuvăitori, care-i spuneau că învăţa în zadar, că tot nimic n-avea să reuşească – Dan nu-i lua în seamă şi-şi vedea de învăţătură, în linişte, alături de motanul Moţ, probabil, singurul care-l iubea şi-l înţelegea, după plecarea profesoarei de matematică din gimnaziu, despre care Dan nu aflase nimic, până în prezent; nu ştia unde, nici de ce plecase.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!