poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 730 .



Job
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai-athanasie ]

2015-02-02  |     | 



JOB

Dorin aruncă, nervos, ziarul. De două luni urmărea, disperat, anunțurile cu oferte de serviciu. Se apropia de fundul sacului de economii, ratele la bancă nu puteau fi evitate, scandalurile din casă nici atȃt, iar “Mica publicitate” nu-l ajuta nici un pic. Se căutau oameni pentru tot felul de joburi, dar nimeni nu voia un arhitect cu vederi tradiționaliste. Acum regreta că, în atȃția ani de șantiere, nu învățase nici măcar de unde se apucă mistria, ar fi putut, măcar pȃnă găsea ceva mai bun, să facă și muncă manuală.
Trimisese CV-ul la mai multe firme de construcții, dar criza economică și moda actuală nu îi erau favorabile. Iar lucrările pe care le prezenta în album, clădiri în stil clasic, nu îi atrăgeau pe cei cu bani, care acum voiau beton, sticlă, oțel inoxidabil și sclipici, nimic monumental, nimic atrăgător pentru Dorin.
Ceasul afișa ora cȃnd ar fi trebuit să vină Flori acasă. Din nou scandal, lacrimi, reproșuri ... Ar fi dat orice să scape de situația asta neplăcută. Dar “orice” nu însemna, sclipici, oțel inoxidabil și beton, așa cum voia o anumită parte a pieței.
Semnalul telefonului mobil îl sperie. Nu recunoștea numărul, iar rețeaua nu părea să fie una dintre acelea folosite de firme. Ezită cȃteva secunde, apoi ...
- Vă salut! Domnul Dorin Sorescu? Mă numesc George Manea, am numărul dumneavoastră de la un prieten, patronul antreprizei …
- A, da, am depus CV-ul la ei.
- Am înțeles că sunteți în căutarea unui job. Sunteți arhitect, specialist și adept al stilului clasic ... Aș dori să vă angajez.
- Vreți să construiți?...
- Domnule architect, nu știu cum să vă să vă explic, eu sunt scriitor …
- Chiar, știam că nu mi-e necunoscut numele.
- Da, și în momentul ăsta am nevoie de un personaj, un arhitect din vechea școală. Știți, eu întotdeauna am studiat cu atenție realitatea pentru scrierile mele.
- Și în ce fel vă pot eu ajuta?
- Simplu, și plătesc bine. Doar să îmi permiteți să folosesc personalitatea dumneavoastră pentru a-mi construi personajul principal al unei nuvele. Practic, nu aveți nimic de făcut, doar să îmi permiteți să folosesc personalitea dumneavoastră. M-ați ajuta foarte mult!
- Domnule, eu sunt un om cinstit și am fost întotdeauna. Nu pot să vă iau bani fără să muncesc pentru ei. Chiar dacă ... la cȃt de strȃnși cu ușa suntem noi acum, niște bani nu mi-ar prinde rău. Poate aveți, totuși, ceva de construit, sau cunoașteți pe cineva ...
- Domnu’ Sorescu, eu vă asigur că vă plătesc corect și nu veți avea nimic a vă reproșa. Îmi vindeți mie personalitatea dumneavoastră pentru o vree, pȃnă îmi definitivez nuvela. Nimic rău și necinstit în asta.
Dorin acceptă. Ratele trebuia să fie plătite, iar dacă munca, sau, în tot cazul activitatea era legală, ce mai conta dacă nu era chiar în specialitatea lui?
- Domnu’ Sorescu, vă rog să fiți disponibil mȃine, obișnuiesc să îmi încep munca după cafeaua de ora 10.





*
* *

Sigur că Flori a rȃs de el, i-a mai servit o porție de disperare și una de reproșuri, că ține coada sus iar banca o să le ia înapoi mașina, dar, pentru că oricum nu exista alternativă, îl lăsă în legea lui. Iar Dorin, după plecarea soției lui la serviciu, se apucă să facă toate activitățile casnice, măcar din punctul ăsta de vedere să nu mai aibă certuri în familie. Luat de val, nu urmări trecerea timpului. Ora 10 îl prinse cu aspiratorul în debara, o jumătate de oră mai tȃrziu făcea ordine în bibliotecă, iar la 11.07, cȃnd își aminti că este la dispoziția patronului scriitor, repara, cu mult efort, o mică ruptură în tencuiala holului de la intrare.
“Mi-a zis ăla să fiu liber la 10, cred că a uitat să mai vină, nu se poate să nu fi auzit suneria de la ușă”. Verifică, dispozitivul funcționa normal. Clar, a fost o țeapă, adică nu avea decȃt să meargă să-și cumpere încă un ziar cu anunțuri.
Dorin se schimbă, ieși din casă și o porni spre chioșcul de ziare, aflat la prima stație a autobuzului 10; o mică plimbare nu putea să-i strice. Făcuse primii pași în direcția aleasă, cȃnd lȃngă el, la bordură, se opri o mașină. Era o Lada 1500, cum remarcă, la iuțeală, Dorin, amator de relicve. Din ea coborî o femeie între două vȃrste, îmbrăcată cu un costum demodat; îl abordă direct:
- Tovarășul arhitect Sorescu? Sunt Vasile Dida, de la Județ, vă rog să mă însoțiți la Sediu, avem nevoie de dumneavoastră.
- Doamnă dragă, să vedeți, nu ...
- Tovarășe, trebuie să construim o clădire nouă pentru partidul nostru, nu aveți voie să refuzați.
Dorin rămase perplex; era vorba de o lucrare, iar el era șomer, în căutare de serviciu. Ce dacă prezumtiva patroană părea cam țicnită, dacă plătea n-avea decȃt să i se adreseze și cu “tovarășe”. Urcă în Lada albă, iar șoferița porni în viteză spre centrul orașului. Ajunseră în scurt timp, mai ales că, în mod surprinzător, străzile nu erau deloc aglomerate, ca în alte zile. Ciudata doamnă Vasile, după ce îl salută pe portarul Prefecturii cu un “Noroc, tovarășe!”, îl pofti pe arhitect într-un birou de la etajul întȃi. Oaspetele nu putu să nu observe că încăperea era mobilată simplu și auster, nu exista aer condiționat și nici calculator, sau altă dotare modernă. Doamna îi indică un scaun simplu, care părea să dateze din anii ’60, și se așeză la birou. O piesă de mobilier la fel de antică, remarcă arhitectul. Ce mai, era o excentrică, o nostalgică a “iepocii”: mașină rusească, birou retro ...
- Tovarășe Sorescu, avem indicații să demolăm actualul sediu al Tineretului din oraș pentru a face loc unei construcții noi, impunătoare. Dumneavoastră sunteți arhitectul pe care Institutul de proiectări l-a recomandat pentru a executa lucrarea. Ni s-a indicat să inauguram noul sediu în cel mult un an și jumătate, dar noi vrem să depășim planul și într-un an să tăiem panglica. Ce ziceți, vă angajați?
- Stimată doamnă ...
- Tovarășă!
- Mă scuzați, stimată tovarășa Vasile, dacă puteți asigura tot necesarul de șantier, eu cred că putem realiza construcția într-un an. Dar trebuie să ...
- Nu există “dar” sau “poate”, tovarȃșe. Da sau nu! Partidul vă pune la dispoziție tot ce este necesar, dumneavoastră puteți să vă angajați că îndepliniți și depășiți planul?
Ezitȃnd doar o clipă, Dorin acceptă provocarea. Avea acasă, de fapt în apartamentul de bloc pe care îl mai ținea doar ca depozit de vechituri, niște planuri, făcute în timpul liber, ca distracție, le putea adapta ușor la cerințe, iar dacă partidul ăsta, oricare ar fi el, asigura finanțarea, el era destul de competent pentru a organiza șantierul. “Tovarășa” Vasile, îndreptȃndu-și, cu un gest, fusta dreaptă a costumului demodat, se ridică în picioare și-i întinse mȃna arhitectului.
- Vă rog să treceți la executarea planului, tovarășe arhitect, spuse ea și îi arătă ușa.
Coborȃnd scara refecturii, Dorin Sorescu fu mirat să remarce că toți oamenii întȃlniți purtau haine dupa o modă veche de cel puțin 25-30 de ani. Și mai tare se miră cȃnd portarul îl împiedică să iasă pe ușa din față, îndemnȃndu-l spre ieșirea de serviciu. Iar uimirea lui ajunse la apogeu, văzȃnd, în curtea interioară a instituției, un ARO 243 pe care și-l amintea din tinerețe. Credea că mașina a fost casată demult. Un tȃnăr care se învȃrtea în jurul mașinii îl invită să urce la volan, înmȃnȃndu-i și cheile
- Tovarașa Vasile mi-s spus să vă predau mașina pentru perioada cȃt veți lucra la șantier, vedeți că bate nițel din stȃnga-spate, nu am găsit bucșe, dar cȃnd se găsesc le schimb. Și volanul are un pic de joc, dar Miliția cunoaște mașina, nu se leagă de noi.
Motorul porni la prima cheie, dar mirosul de benzină îl năuci. “ARO cu benzină?! Nu se poate, o să duc mașina direct la muzeu, cred că e unicat în ziua de azi.”
Uitase cum e să conduci ARO. Lipsa servocomenzilor îl echivala cu aparatele de forță de la sală, dar reuși să-l îndrepte spre casă, gȃndindu-se la efectul pe care îl va avea vechitura asupra vecinilor. Remarcă, în trecere, poziția de drepți a polițistului din intersecția de la ceas, iar după cȃteva secunde îi trecu prin gȃnd și ideea că omul nu purta ținuta normală a polițiștilor de la Rutieră. “Or filma ceva, dă-i dracu”. Trase în parcare, surprins de lipsa scuterelor parcă aruncate, de obicei, cu furca, și urcă la etajul opt. “Cȃnd oare o fi făcut Flori ordine în casa asta?!”
Obișnuit cu dezordinea lui, Dorin găsi destul de greu planurile pe care voia să i le propună “tovarășei” Vasile. Nu le privise demult, iar acum i se păreau de-a dreptul străine. Erau, totuși, exact ce trebuia pentru sediul unei organizații obșteși, așa că le strecură în tubul de carton și coborî la mașină. Mai puțin stresat decȃt la venire, omul remarcă în parcarea blocului cȃteva “relicve”, printre care și un Fiat 850 pe care îl credea dat demult la fier vechi. “O fi fost plecat undeva, dă-l în mă-sa. Păcat că n-am camera la mine, să-i fac o poză”. Înciudat, arhitectul observă că uitase să-și ia și telefonul mobil în buzunar. “Dacă mă caută careva pentru o lucrare! Sau scriitorul ăla ...” își reprosă el, dar își aduse aminte că deja avea un angajament, chiar serios și pe termen lung, și se liniști.
Pufăind fum alb, semn că se înecase, motorul mașinii porni în cele din urmă și Dorin defilă din nou pe străzile aproape pustii ale orașului. Fu nevoit să acorde prioritate unui autobuz al RTL, un 10, și din nou se miră de unde mai scoseseră ăștia un Roman 112, de zeci de ani nu mai văzuse un astfel de autobuz prin oraș.
Tovarășa Vasile privi, cu un aer ușor nemulțumit, schițele. Puse cȃteva întrebări dovedind că nu avea nici cea mai mică idee despre arhitectură sau construcții, dar strȃmbă din nas la toate răspunsurile lui Dorin.
- Tovarășe arhitect, sediul cel nou va trebui să fie la cele mai înalte standarde de progres și civilizație. Panglica va fi tăiată de însuși tovarășul secretar general, sediul trebuie să arate perfect.
- Nu aveți nici o grijă, doamnă ...
- Tovarășă! Vă rog!
Ținȃndu-și, cu greu, cumpătul, Dorin reluă:
- Deci, tovarășa Vasile, dacă voi primi sprijinul la care mă aștept de la constructori, vom ajunge la un rezultat perfect La dracu, ar fi mulțumit pȃnă și boul ăla de Ceaușescu, fir-ar el ...
Nu apucă să termine fraza; în birou năvăliră un cetățean cu geacă de piele și un milițian – arhitectul nici nu avu timp să vadă că uniforma nu e de polițist actual, pentru că cei doi îi răsuciră mȃinile la spate și îl traseră, fără menajamente pe ușă afară.
Arhitectul își trase, zgomotos, nasul. Tentativa lui de a scoate batista fu inutilă, pentru că ambele mȃini erau legate cu sȃrmă de țeava rece a caloriferului. Întoarse capul. La o jumătate de metru în stȃnga lui, un milițian își masa, liniștit, degetele de la mȃna dreaptă. În spatele acestuia, civilul pe care și-l amintea vag, din biroul nebunei, scria ceva, aplecat deasupra unei mese grosolane.
- Așa, deci, tovarășe arhitect, tu îți permiți să adresezi cuvinte lipsite de respect la adresa coducătorului nostru iubit, iar apoi, în loc să regreți fapta, continui să folosești injurii la adresa patriei și partidului.
- Nu înțeleg ... ce cuv ... n-am injurat pe nimeni, decȃt pe Ceașcă ... AUU!
Milițianul rȃnjea, masȃndu-și mȃna stȃngă. Civilul ridica din umeri, iar ecoul strigătului lui Dorin părea să traverseze pereții, revenindu-i, în mod repetat, în urechi. Il durea tot corpul, iar ficatul părea că explodează. Trase, reflex, mȃinile, să se apere de lovitura următoare, pe care o ghicea, dar sȃrma subțire, de fier, care îl tinea legat de calorifer, îi provocă o tăietură adȃncă.
Aplecată deasupra planului, ciudata beneficiară continua să pună întrebări aiurea. O interesau treptele pȃnă la intrarea monumentală, suporturile pentru drapele, suprafața holului de la parter ...
Dorin își pipăi coastele și ficatul. Bizar, nu-l durea nimic, deși cu cȃteva secunde mai devreme primise acea lovitură nimicitoare. Nici tăietura de la încheieturie ȃinilor nu-l durea, ba nici măcar nu se vedea. Visase? Era pentru prima dată cȃnd avea halucinații în timpul unei discuții de specialitate cu un beneficiar, trebuia să meargă la doctor ...
Mulțumită de răspunsurie prompte ale arhitectului, tovarășa Vasile se așeză pe scaun și ridică receptorul tefonului negru, model vechi, de pe birou.
- Tovarășe Solomon, vreți să veniți un pic?
După cȃteva zeci de secunde, în birou pătrunse un domn la vreo 30 de ani, îmbrăcat într-un costum gri, cu haina încheiată pȃnă sus. Dorin tresări, tȃnărul i se părea cunoscut, parcă îl văzuse prin cartierul lui, conducȃnd un Audi A 6 ... Dar, nu, ăla cu Audi o fi taică-său, era mult mai în vȃrstă ... da, stătea într-o vilă cu două etaje, se zicea că are o fabrică de biciclete într-un orășel vecin.
Noul venit și “tovarășa”, fără a-l băga în seamă pe arhitect, ținură o scurtă ședință operativă, întorcȃnd planurile pe toate părțile. La final, Solomon îi întinse mȃna lui Dorin și se prezentă:
- Vasile Solomon, secretarul organizației de tineret. Tovarășe Sorescu, eu voi fi directorul șantierului. Vom colabora la executarea și depășirea planului în construcție. Succes, tovarășe!
Dorin îi răspunse la strȃngerea de mȃnă, compătimindu-l pentru țicneala la o vȃrstă atȃt de fragedă. Ieșiră împreună din birou, și tot împreună se deplasară la locul unde, încă se afla o clădire veche și igrasioasă, pe care Dorin o credea demolată cu mulți ani înainte.
Salutat cu respect de către portar, arhitectul își conduse Dacia crem spre baraca șefului de șantier. Purtȃnd veșnicul său costum gri încheiat pȃnă la gȃt, Vasile Solomon ședea la birou și citea Scȃnteia Tineretului. “Cum dracu de i-au dat ăia de la bibliotecă un ziar vechi în afara sălii de lectură”, se miră Dorin. “O avea pile, că mie niciodată nu mi-au dat voie nici să le scanez acolo ...”
Forfota șantierului îl făcu să uite de ziar. Clădirea era la nivelul al doilea “cȃnd au ajuns așa sus?!”, macaraua turn se rotea disperată, ridicȃnd și coborȃnd bena de beton. “Ce viteză au ăștia, de o mie de ani n-am mai văzut așa ritm pe un șantier ...” Dorin nu înțelegea nimic. Nu-și amintea cȃnd și cum evoluase șantierul, parcă un văl negru îi ascunsese o parte a realității. De abia văzuse locul, că deja se trezea la nivelul doi, iar ochii lui recunoșteau și apreciau calitatea lucrării. Clar, avea pierderi de memorie, vizita la doctor era imperativă.
Solomon împături ziarul și se ridică.
- Facem un tur prin clădire, tovarășe arhitect? rosti el, scoțȃndu-și haina gri pentru a o înlocui cu o geacă din piele. Își puseră amȃnoi cȃștile albe, din plastic, apoi intrară în construcție, în timp ce Dorin nu-și putea explica de ce i se pare cunscut omul îmbrăcat cu geaca de piele.
Dintr-o dată, își aminti. Era securistul care îl ancheta cu cȃteva minute mai devreme, cȃnd visase că l-a înjurat pe Ceaușescu. Aprecie caraghioslȃcul coincidenței, promitȃndu-și, încă o dată, să-l viziteze pe doctorul Dinu.
De la etajul 4 al noii clădiri, Dorin privea orașul. Același trafic redus pe care îl remarcase și venind la șantier … chiar, de abia intrase într-o clădire în construcție și se pomenea într-una nouă, gata pentru a fi dată în folosință? Oare a fost la doctor, iar avea blankuri? Ia uite, bulevardul 15 Noiembrie era pustiu, doar în depărtare se vedeau niște mașini negre, care păreau să ocupe toată lățimea carosabilului, îndreptȃndu-se spre locul unde se afla el.
Chemȃndu-l, cu un gest, spre fereastră pe Vasile Solomon, Dorin înjură cu năduf:
- Ia uitați-vă la ăia, numai Ceaușescu obișnuia să umble în felul ăsta prin orase, fir-ar el al dracu cu comuniștii lui!
Mai avut timp să vadă cum Solomon, împreună cu același milițian din visul lui, se repede la el și îi răsucește mȃinile la spate.
- Ai stat degeaba toată ziua? Te rugasem și eu să repari broasca de la dormitor ... bine că măcar ai dat cu aspiratorul prin hol.
Aruncȃnd, speriat, ziarul cu anunțuri publicitare, Dorin sări în picioare. Flori, lȃngă el, continua să se lamenteze.
- Am avut o zi așa de grea ... Au venit ăia de la Inspectoratul pentru muncă și asigurări sociale, dacă nu ne-au bătut la cap ... mai ales inspectoarea șefă din minister, una Dida Vasile, parcă era nebună. Bine c-au plecat; am iesit bine, slavă Domnului.
- Vasile? Una țeapănă, ca un soldat, care pare bătrȃnă la 35 de ani?
- Ba e bătrȃnă cȃt lumea, are cel puțin 70 -75, e nebună de nu se poate. Te miri cum de-o mai țin ăștia ... Dar de unde o cunoști, că nu cred că ai avut ocazia s-o întȃlnești?
Bărbatul deschise gura să povestească ce visase peste zi, dar, temȃndu-se că Flori ar putea rȃde de el, se abținu.
- Cred că am văzut-o la televizor.
Flori dădu din mȃnă a lehamite și urcă la etaj să se schimbe.
Se șeză în fotoliu să continue bifarea anunțurilor, cȃnd începu săi sune celularul.
- George Manea vă deranjează, domnule arhitect. Aș dori să vă mulțumesc pentru colaborare, mi-ați fost de foarte mare folos. Vă rog să îmi dați un număr de cont, aș vrea să vă trimit plata pentru munca dumneavoastră.
- Cu plăcere , dar ... nu înțeleg nimic. Care muncă?
- Domnu’ Sorescu, cum să nu înțelegeți? Azi ați muncit din greu și foarte eficient, adică mi-am scris nuvela aproape fără să șterg, în sfȃrșit, în afară de un mic fragment, era să devansez evenimentele. Dacă îmi dați o adresă de e.mail, vă trimit textul în stadiul actual, aș fi bucuros să aflu ce părere aveți. Iar personajul dumneavoastră e foarte bine conturat. Ãăă ... îmi cer iertare dacă v-am provocat și niște mici neplăceri, ați văzut, am șters acel care risca să vă facă rău ...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!