poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2391 .



Man
proză [ ]
partea I și II

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [stella1000 ]

2010-09-16  |     | 






I
Despre Man nu se poate spune că ar fi un om iresponsabil. A, nu! În nici un caz. Soarta însă, știți bine cum e!, nu ține cont dacă tu ești într-un fel sau altul. Taie în carne vie, dacă e adică de tăiat. Fixează pe tine, cu ace de gămălie, tiparul ei, trasează cu o cretă albă conturul, iar apoi te ajustează, pe ici și pe colo, pe unde consideră ea, fară să te întrebe dacă vrei sau nu. Iar tu nu poți decât să te conformezi. Întorci buzunarele pe dos, ca să se vadă că ești curat, închizi ochii și ridici mâinile deasupra capului, să facă ea ce-o vrea cu tine. Man, ca oricare dintre noi de altfel, s-a lăsat și el decupat de soartă, după care a luat o mătură și-un făraș și a strâns resturile căzute, căci era de felul lui un om simțit și nu voia să se creadă că nu are cei șapte ani de acasă.
După această intervenție chirurgicală suficient de dură a sorții asupra sa, Man s-a așezat în poziția Gânditorului de la Hamangia, binecunoscuta figurină antropomorfică din neoliticul timpuriu, mileniul 4 î. e. n., și după o îndelungă chibzuință, a putut să ia câteva hotărâri legate de ce avea să facă în continuare cu viața lui:
1. nu se va comporta ca un ratat, băgându-și piciorele în ea de viață, ci își va păstra moralul cât mai ridicat în fața vicisitudinilor, gândind pozitiv și formulând doar propoziții afirmative, la timpul prezent, de genul: "sunt fericit", "viața e frumoasă", "am tot ce-mi doresc" etc., etc., chiar dacă în realitate nu era deloc așa;
2. Va avea înțelepciunea celui care a văzut multe de când e pe lumea asta și nu se va arunca cu capul înainte ca prostul, ci va aștepta cu demnitate și cu maximum de eroism ca viața să renunțe să-l mai implice, fără nici un fel de aviz, într-un război nedrept cu soarta, război din care doar el, Man, ieșea decupat de fiecare dată;
3. să-și care crucea în cârcă atât cât va fi nevoie și cât va putea, căci era un soț și un tată responsabil.
Odată stabilite obiectivele, Man se mai liniști cât de cât și purcese de îndată să le și pună în aplicare. Își luă deci picioarele la spinare și se deplasă doar în mâini, zi după zi, lună după lună, an după an, prin praf, prin arșiță, prin ploaie sau prin ninsoare. Reuși astfel să capete niște bătături de toată frumusețea în palme, dar și să câștige câte un bănuț cinstit, pe care nu-l cheltuia aiurea, ci-l ducea familiei. Deseori îl puteai zări pe bietul Man mergând în mâini, pe colo și pe dincolo, ca să-i convingă pe unii să cumpere și pe alții să vândă: pompe, conducte, macarale, sape, mașini, clești, cuie și șurubelnițe. Munca asta cerea concentrare maximă, abilitate, creier și mult, foarte mult timp. Deși îi plăcea ce făcea, Man se simțea uneori lipsit de vlagă, ca o cârpă îmbibată cu apă și apoi stoarsă până la ultima picătură. Dar și în astfel de momente de oboseală crâncenă, Man continua să muncească și iar să muncească, până ce munca îi ieșea pe nas, sub forma unor secreții vâscoase, de culoare verzuie, iar gura i se facea o pungă, pe care, pentru siguranță, o lega cu un șnur, împletit de obicei, pentru estetică, în două culori contrastante: roșu cu alb, albastru cu portocaliu, violet cu galben. Peste toate inconvenientele amintite mai sus, Man trecea cu înțelepciune, răbdator și neprecupețind nici un efort pentru a-i vedea pe ai lui mulțumiți. Dar, ți-ai găsit! Ori de câte ori se întorcea acasă, nevastă-sa îl lua la întrebări și îl controla în buzunarele lungi până-n pamânt, pe care i le cususe de partea interioară a sacoului, și care, după ea, ar fi trebuit să fie mereu pline cu bani. Degeaba căuta. Prin buzunarele lui Man fluiera vântul, scoțând sunetele cele mai lugubre, ce fuseseră auzite vreodată de urechea umană. Numai în cazuri excepționale dădeai pe fundul buzunarelor de doi-trei gologani. În aceste seri, rarisime de altfel, Man scăpa nebătut de nevastă-sa și atunci prindea și el curajul să-și spele reputația în ochii familiei, spunând niște povești extrem de stranii despre oameni mârșavi, care una zic și alta fac, despre mafioți, care îți pun pistolul la tâmplă și te amenință că-ți iau viața sau te obligă să te învârți în cerc ore în șir, până amețești și nu mai știi pe ce lume te afli. Familia nu era însă interesată nici de ce eforturi depunea Man, nici la ce riscuri era expus zilnic și nu stătea să asculte, măcar din complezență, poveștile lui răsuflate. Acasă el avea parte doar de scandaluri, răutați, înjosiri și bătăi. Pe toate însă Man le punea la spate, cum se zice, ca să poată să meargă înainte.
Trebuie știut că Man locuia împreună cu nevastă-sa aia sâcâitoare, ce semăna cu un cub enorm, indiferent pe ce parte ai fi întors-o, și cu cele două fete ale lor, niște sclifosite, cu gărgăuni în loc de creiere, într-un copac, situat undeva pe la marginea orașului. Dis-de-dimineață, Man cobora din bătrânul lor copac încă adormit, căsca de-i trosneau fălcile, își îndrepta spinarea făcând doua-trei torsiuni abile în dreapta și-apoi în stânga, după care, înviorat puțin, pleca să-și câștige bănuțul cel de toate zilele și nu se mai întorcea decât seara târziu, obosit, înfometat și vai de capul lui. Pe alea trei, pe care le lăsase când pornise el în zori dormind buștean, le găsea acum la întoarcere tot așa, adică trăgând la aghiose, deși cât fusese ziulica de mare nu făcuseră nimic altceva decât să stea de pomană, fiecare pe câte o cracă a copacului, și să trăncănească verzi și uscate. Mai ales aia bătrână sforăia ca o scroafa în coteț. Lui Man ajunsese să-i fie lehamite de ele, dar, așa cum am mai spus, pentru el responsabilitatea era o chestiune de onoare.
Într-una din zile, când era băgat în treburi până peste cap, de nu mai știa pe unde să-și scoată cămașa, pe cap, pe o mânecă sau pe cealaltă, Man ridică întâmplător ochii spre cer și fu martorul unui miracol: un picior uriaș atârna dintre nori și se bălăbănea în aer. Man gândi că nu putea fi decât piciorul Tatălui Ceresc, căci nu de pomană ieșise și zicerea, pe care de altfel o consemnează și DEX-ul: "a apuca pe D-zeu de-un picior" cu sensul de "a izbândi în ceva", "a reuși", "a da norocul peste tine". Cu speranță, recunoștință și emoție Man reuși, după multe încercări riscante, să se prindă de piciorul divin și hotarî să nu-i mai dea drumul orice ar fi, până ce D-zeu nu avea să-i deschidă o perspectivă oarecare. Ca să scape mai repede din strânsoare, D-zeu îi indică lui Man cu vârful degetului mare de la membrul Său inferior oportunitatea, după care-și scutură și slobozi din mâinile pământeanului piciorul. Nevrând să lase norocul să treacă și de astă data pe lângă el, Man se implică total și vându fără să stea prea mult pe gânduri batrânul copac, în care-și adăpostise familia ani de zile, după care băgă toți banii în afacere. Câștigul avea să fie imens. Man își freca mâinile plin de bucurie și nu contenea să viseze cu ochii deschiși la ce-o să facă mai întâi și mai întâi cu atâta bănet, la cum o să numere lovelele și-o să le pună pe căprării și-apoi la ciorap și la saltea, ca nu cumva să ajungă la ele vreo gură hulpavă, care să-nceapă să le ronțăie pe margini ca să-și astâmpere astfel foamea. Dar ce nu-i trecea dragului de Man prin cap?! Se imagina fugind în zig-zag, ca la Hoții și vardiștii, în cazul în care l-ar fi urmărit cineva să-l fure, sau se gândea la cum ar râde pe mutește, ascuns după un paravan, pe care l-ar lua cu el peste tot, când ar auzi cum îl vorbesc invidioșii de rău pe la colțuri.
Soarta însă își băgă coada și în afacerea asta sigură, sigură, dupa ce D-zeu își eliberase piciorul din mâinile lui Man și el rămase pentru a nu știu câta oara cu buza umflată. Nu că nu era obișnuit cu chestii de genul ăsta, dar ce să mai spună și de data asta familiei?! Mai ales că de când rămăseseră fără copac, alea trei nu mai conteneau cu reproșurile: că pe ce cracă or să mai stea ele de-acum?!, că ce-o să se facă de vreme ce-au rămas sub cerul liber?!, și că dacă tot le-a adus în situația asta nenorocită, de ce nu stă el pe post de copac?!
Man rămase calm și reflectă. Nu se luă după mintea lor proastă și nici după primul impuls, care-l împingea mai curând să se spânzure decât să continue o așa viață de rahat. Rațiunea îl salvă și de astă dată. Hotărî să le lege pe alea trei cu niște sfori groase ca pe braț, pe care să le petreacă pe după grumaz și pe sub axile, ca să aibă astfel mâinile și picioarele libere să-și poată vedea mai departe de ale lui. Așa și făcu. Cu familia legată de el, Man porni spre locul de muncă. Evident, se mișca încet ca un melc din cauza celor trei pietre de moară, pe care le târa după el. Și dac-ar fi fost doar atât! Dar alea brăzdau cu fundurile ca niște pluguri șanțuri adânci în pământ ridicând colbul sub forma unui nor, care plutea exact în dreptul capului lui Man. Praful ăsta îl îneca, dându-i cumplite accese de tuse, care-i scoteau ochii din orbite și-l aduceau într-o stare că pur și simplu nu mai avea cum să raționeze limpede la ce avea de facut. Nevasta-sa aia nebună și cele doua fete ale lor nu păreau deloc impresionate de tusea lui sau că exista posibilitatea să-și scuipe la un moment dat plămânii și să moară. Ba, chiar se lăsau și mai grele, numai așa de-ale dracului, ca să-l înnebunească pe el, să-l tortureze și să-l aducă în situația de a recunoaște, renunțând la demnitatea lui de bărbat, că e vinovat și iarăși vinovat, de o mie de ori vinovat, că le-a lipsit de copacul lor. Nu bănuiau însă câtă voință și câtă forță strânsese el în el în toți acești ani cumpliți și rămaseră surprinse să constate că nu renunță în ruptul capului și că se înhamă ca boul la jug si trage la căruța vieții fără să sufle un cuvânt. Nu c-ar mai fi putut articula ceva, bietul de el! Mai mult chiar, din cauza efortului peste poate, lui Man îi ieșiseră ochii din orbite și fusese nevoit să-i înnoade între ei, de teama de a nu-i pierde la vreo zdruncinătură a drumului.
Într-o noapte câinoasă, cu ploaie torențială, cu tunete și fulgere, ud până la piele, Man refuză să mai accepte situația asta umilitoare, în care el, în patru labe, ca un animal de povară, e obligat să-și care familia, care stă bine mulțumesc și dorme înfofolită în pături moi și folii impermeabile. Acesta fu momentul revoluționar, care avea să-i schimbe definitiv viața lui Man. Scrise mai întâi un bilet de adio pentru alea trei , pe o bucățică de hârtie găsită în drum, cu degetul înmuiat în noroi. Scoase apoi cuțitul de la cingătoare, pe care-l ținea la el pentru orice eventualitate, îl ascuți de un pietroi și-apoi tăie sforile care-i încolăceau grumazul, eliberându-se de povară. Când Man săvârși trebușoara asta nu tocmai frumoasă, dar sănătoasă, alea trei nu simțiră nimic, nimicuța, pentru că, așa cum am spus deja, dormeau.
O dată scăpat din înlănțuirea familiei, Man își îndreptă coloana vertebrală făcând câteva genoflexiuni, podul și apoi sfoara, după care își puse balerinii și, pășind doar pe poante, se îndepărtă tiptil. Nu se uită înapoi decât târziu, după ce fu departe de alea trei, atât de departe încât și să fi vrut ele, tot n-ar mai fi avut cum să-l găsească. În acest punct îndepărtat Man putu în sfârșit să guste sentimentul libertății și să constate chiar că are dulceața mierii. Până și tusea lui de pomină dispăruse ca prin farmec. Revigorat, ușor ca un fulg, lui Man îi venea să zburde pe câmpii și chiar a făcut-o, fără să stea prea mult pe gânduri, executând mai întâi, că doar tot avea balerinii în picioare, un grațios "pas de deux". Eliberat de trecut și liniștit în sufletul lui, se avântă acum spre viitor exultând de spirit ludic, asemeni unui copil. Se tăvăli pe pământul reavăn, plin de flori multicolore, îmbătându-se cu parfumul lor, le vorbi cu afecțiune, le sărută chiar, apoi le numără petalele ca să-și afle norocul:
- Mă iubește?!, nu mă iubește?!, mă iubește?!, nu mă iubește?!, mă iubește!
De atâta fericire lui Man îi crescură și aripi și începu să exerseze zborul, mai stângaci la început, dar din ce în ce mai sigur pe măsură ce trecea timpul. Ajunse astfel aproape de nori cu aripile lui și, pentru că-i renăscuse apetitul pentru viață, visa să se înalțe, de ce nu?!, până-n al noulea cer.
Mulțumit de viața de acum, și recunoscător pentru ea în fața lui D-zeu, Man își striga deseori către Tării bucuria:
- Doamne, cât ai fost de milostiv cu mine, păcătosul! Nimeni și nimic nu mă va face vreodată să-mi pierd credința în Tine!
D-zeu îl auzi și-și notă în carnețelul Lui, ca să-l țină minte și să-l aibă în vedere pe credinciosul Său, atunci când va veni momentul. Și, veți vedea, că prilejul se va ivi foarte, foate curând.

II

Să-l lăsăm deocamdată pe Man să se bucure de libertate și să aducem în prim plan un alt personaj, pe Cris, despre care trebuie să aflați că, datorită calităților sale dovedite în repetate rânduri, a urcat pe scara ierarhică sus, sus de tot, și se situa acum într-o zonă greu accesibilă muritorilor de rând, undeva aproape de nori și de D-zeu. Dacă vă gândiți cumva să cârcotiți pe seama meritelor ei, aflați că nu aveți de ce. Chiar, nu! Cris era un om deosebit cu siguranta, demn și muncitor, motiv pentru care a și reușit performanța aproape imposibil de atins, de a fi o super-superspecialistă în domeniul finanțelor, în care deținea nu mai puțin de trei, ati auzit bine!, trei diplome universitare. Remarcând-o încă de pe când era pe băncile școlilor, pentru seriozitatea ei, D-zeu o susținuse făcându-i galerie de pe margine și apoi o angajase la biroul de sub nori, unde îi era de altfel șef direct și mentor spiritual.
Ambițioasă, pricepută peste poate și cu o capacitate de muncă de invidiat, Cris era respectată și remunerată în conformitate cu sârguința pe care o depunea, adică mult, mult de tot. Dar tocmai fiindcă lucra atât, găsea destul de greu timp și pentru viața ei privată. De aceea părea oareșicum stingheră atunci când o scoteai din mediul său contabil. Visa totuși să întâlnească la un moment dat Bărbatul, care s-o aprecieze și s-o iubească pentru ce era ea, un bărbat alături de care să-și întemeieze o familie și să scape de singurătate. Până una alta însă își cumpă o pisică, ca să-și mai omoare vremea și să aibă un suflet alături, mai ales când revenea seara acasă, după o zi de efort intens. O numi oarecum simplu și oarecum sofisticat Foxy, pentru că semana destul de bine la blăniță cu o vulpe polară. Pisica primea drept hrană doar cronțănele din gumă de mestecat, ca să nu-i miroasă urât gura. Numai când mai scăpa în grădinile de sub nori, se înfrupta și ea cu câte o vrăbiuță, rătăcită, nu se știe cum pe-acolo, lucru despre care stăpâna nu știa însă nimic, căci o considera pe Foxy a ei vegetariană.
În fiecare dimineață, după ce ea și Foxy își luau împreună micul dejun, Cris mergea la biroul de sub nori. Aici își chema mai întâi subalternii și le dădea ordine precise legate de felul cum trebuie să numere banii instituției și să-i depoziteze în seif. Se apuca apoi de o groază de adunări, de scăderi, de înmulțiri și împărțiri, nu se știe bine de ce, dar Șeful ei o lăsa să facă ce credea ea de cuviință, pentru că avea totală încredere în priceperea angajatei Sale. La orele 14, obosită de atâtea socoteli făcute pe calculator, Cris își lua o scurtă pauză, ca să-și mai limpezească mințile după o așa concentrare intelectuală maximă și atunci se plimba prin grădinile de sub nori. Într-o bună zi, când se afla într-un astfel de moment de relaxare binemeritată, Cris îl întâlni pe o alee, întâmplător sau poate nu tocmai întâmplător, pe Man. Acesta zburase pentru prima oară atât de sus și se uita și el curios și desigur încântat de ce vedea, în dreapta și în stânga. De îndată ce li s-au întâlnit privirile, între Cris și Man s-a produs un fel de..., un fel de scurtcircuitare, semn trimis desigur de D-zeu ca să le arate protejaților Săi că sunt făcuți unul pentru celălalt. Man rămase ca trăsnit locului, cu picioarele tremurându-i ca varga și fără să poată articula vreun cuvânt, căci era convins că în fața lui stă un înger. Când își mai reveni nițel din extaz, putu citi și inscripționarea de pe frutea lui Cris despre valoarea ei în lingouri. În clipa aceea Man fu conștient, mai conștient ca oricând, că aceasta e Femeia, cea după care tânjise el în secret de când se știa pe lumea asta. La rândul ei, Cris se îndrăgosti instantaneu și iremediabil de ochii înnodați și oarecum caraghioși ai bărbatului. Când cei doi se prezentară și-și atinseră mâinile, se produse o a doua scurtcircuitare. Înțelegând mesajul Tatălui, Cris își spuse că Man e "Man", diferit de toți masculii cu care avusese ea de-a face până atunci și care fuseseră niște bădărani primitivi și insensibili și în plus și niște scorpioni. Hotărî de aceea să-i dea un +, și să-și ia de urgență un concediu, pe care să-l petreacă alaturi de Man, în exoticele insule Tenerife, din constelația Peștilor. Așa și făcu. La câteva ore de la întâlnirea aceasta incredibilă, Cris se îmbarca deja împreună cu Man într-un avion, care-i duse în insule.
Odată ajunși sub umbra palmierilor și cocotierilor, îndrăgostiții își aruncară veșmintele de pe ei și rămaseră în pieile goale, cu scopul de a reface simbolic cuplul primordial Adam și Eva. Pentru a fi în ton cu tema, Cris mușcă dintr-un măr verde, plin de vitamine, pe care i-l întinse apoi și lui Man, să facă la fel. În clipa asta de emoție romantică maximă, cei doi își jurară credință veșnică și-și pecetluiră iubirea înnodându-și degetele inelare de la mâinile stângi. Clipa sublimă fu marcată de a treia și ultima scurtcircuitare și amândoi știură că nu se pot opune voinței divine și că trebuie să uite definitiv trecutul și să plece ținându-se de mână pe cărarea vieții.
La întoarcerea din vacanță, Cris era deja însărcinată, fără să știe. La fel și Foxy, care rămasă de capul ei, pe străzi, deci în companii neverificate, se ținuse de făcut prostii. În ce o privea pe Foxy insa, Cris nu avea absolut nici un dubiu că aceasta va făta în curând. O trăda pe de o parte burta imensă, cu care atingea în mers podelele, iar pe de altă parte, nervozitatea excesivă și inexplicabilă față de Man. Practică, stăpâna se gândi că n-ar fi rău să profite de situația în care se afla pisica și să șteargă cu ea pe post de mop dușumelele. Își fixă cu dibăcie piciorul pe spinarea animalului și curăță bine peste tot, mai ales prin colțurile camerei, pe unde se strânsese foarte mult praf. După o astfel de întrebuințare, care o irită în oarecare măsură pe Foxy, deoarece îi submina prestigiul, aceasta nu mai fu dispusă să-l suporte pe Man sub același acoperiș. Se răzbună fără să stea prea mult pe gânduri pe el probabil și pentru că era singura ființă de sex masculin aflată prin preajmă, deci vinovată de toate suferințele prin care trecea ea. Îl atacă deci prin surpridere, cu ghiarele ca niște cuțite ascuțite, astfel că Man fu nevoit să ia o atitudine cât mai defensivă, ascunzându-se după mobile sau agitându-și brațele în toate părțile, ca să scape de bestia dezlănțuită. Bietul om fu obligat chiar să-și cumpere foarte curând un scut, pentru a se putea apăra mai bine, scut cu care se și acoperea atunci când voia să tragă un pui de somn. Contrariat și mâhnit în sufletul lui că nu se mai înțelegea cu Foxy, Man era uneori pus în situația de a-i aplica pisicii isterizate, dar asta numai când Cris nu era de față, un șut direct în pântecele rotund ca o minge, astfel că o proiecta pe adversara lui cât colo și-o făcea să miaune ca o apucată și să nu amuțească decât atunci când ateriza pe podele, cu botul pe labe și limba atârnând ciudat afară din gură. Când își revenea din nesimțire, Foxy relua cu și mai mare îndârjire asaltul, în loc să taie și ea frunză la câini, așa cum făcea în vremurile bune, când era în armonie cu toată familia, fără să recurgă la astfel de discriminari.
Cum lucrurile ieșiseră de sub control și nici nu păreau să revină la normal prea curând, Cris luă, după o lungă și matură chibzuință, hotărârea definitivă de a o excomunica pe Foxy cea nesăbuită. În plus, pisica avea să fete peste câteva zile și casa s-ar fi umplut de mici feline înfuriate. Prin urmare, Cris o apucă pe Foxy de ceafă și o scoase afară din casă, redându-i astfel libertatea:
- Vai ție, Foxy! Nu te mai recunosc. Altădata mă iubeai curat și necondiționat... Rușine, Foxy! Ai întrecut orice măsură și acum nu mai ești demnă de noi. Fugi departe de-aici, Foxy! Să nu respecți tu pe cel mai nobil bărbat din viața mea, pe bunul Man?! Fugi departe, Foxy, căci mă compromiți! D-zeu să te aibă în paza Lui!
Cu moralul la pământ pentru că fusese alungată, Foxy dispăru pentru totdeauna în natura măreață din parcurile de sub nori. În urma ei fosta stăpână, ușor cuprinsă de regrete, stoarse două lacrimi egale ca mărime.
Cam la trei luni după acest eveniment, Cris observă cu surprindere că și abdomenul ei, altadată plat, începe să se umfle așa, inexplicabil, ca un aluat pus la dospit. Își spuse totuși că n-are sens să-și bată capul cu asta, că poate s-a îngrășat și că pentru ce, la urma urmei atâtea întrebari?! Mai trecură astfel alte câteva luni bune. Nici lui Man, Cris nu consideră că ar trebui să-i vorbească despre bănuiala ei că în propriul corp i-ar crește "ceva", care până la urmă ar putea fi... "nimic". Cu trecerea timpului însă Cris se simți din ce în ce mai jenată de forma oarecum inestetică a trupului, așa că se așeza întotdeauna în poziții avantajoase, ba chiar se încingea în fiecare dimineață cu un corset, care-i strângea exact zona cu probleme. În cele din urmă, Cris își luă inima-n dinți și purcese demnă, dar și puțin tulbure, pentru că nu știa ce să mai creadă, spre o clinică privată, cu scopul de a consulta un medic. Aici fu extrem, dar extrem de surprinsă să afle că e însărcinată. Emoționată, dar fără să-și piardă prea mult timp cu sentimentalismele, Cris luă câteva decizii mărețe:
1. să cumpere în cel mai scurt timp posibil o locuință nouă, mult mai spațioasă, pentru ea, copilaș și iubitul Man, pe care s-o mobileze de la Mobexpert, singura firmă care-ar fi putut să probeze statutul social al locatarilor;
2. să-l atenționeze pe Man că trebuie să-și pună o dată pentru totdeauna ordine în viață și să nu mai aruce șosetele în baie, cămașa mototol sub pat, un pantof pe hol și altul în dormitor, iar pantalonii pe post de abajur pentru veioză;
3. să ceară rapid o mărire de salariu Șefului ei ierarhic, care era singurul responsabil pentru aducerea pe lume a unei noi vieți.
O dată planul conceput, Cris era decisă să nu se abată de la cele stabilite nici măcar un milimetru. Și când Cris e hotărâtă, apoi trebuie să se știe că e hotărâtă! Nimeni nu mișcă după capul lui pe frontul condus de ea. Asta nu-nseamnă că ar putea fi bănuită măcar o clipă de agresivitate. În nici un caz! Cris nu țipă, nu vorbește urât, nu sare la bătaie. Ni-cio-da-tă! Ea dă un ordin o singură dată, pe tonul cel mai calm, dar și cel mai ferm, și toți se grăbesc să-l execute, pentru că nu pot rezista șarmului ei incontestabil.
Așadar Cris cumpără din banii personali, fără nici un fel de ajutor din partea altcuiva, să fie cât se poate de clar!, o colivie cu totul și cu totul de aur. Îl puse apoi pe Man să mai dea cu bidineaua, să mai îndrepte pe ici pe colo câte o gratie, să mai șurubărească, mă rog!, tot felul de chestii de genul ăsta, necesar a fi făcute înainte de orice mutare. Ea plecă la birou și cum ajunse se și înscrise în audiență pentru a solicita mărirea de salariu, deoarece mai rămăsese foarte puțin timp pâna la fericitul eveniment.
Când totul fu la locul lui, Cris se duse la maternitatea de lux din constelația Carul Mare și născu. Se întoarse apoi în colivia de aur, cu un copil de aur, și-i ceru lui Man să aibă grijă de el, adică să-i schimbe scutecele, să-l alăpteze printr-un furtun special care cobora direct din Calea Lactee la ei în casă, să-l spele, să-l culce etc. Ușurată că are cine să se ocupe de copilaș, Cris plecă în mare grabă la biroul de sub nori.
În ce-l privea pe odorul scump, care abia venise pe lume, Cris visa deja să-l învețe, când va fi mare, două lucruri majore:
1. credința nestrămutată în D-zeu;
2. cum să facă mulți, mulți bani, pentru că banii pot să-ți cumpere fericirea.
Despre Man trebuie spus că la început s-a cam bosumflat că trebuie să stea așa mult timp închis în colivia de aur ca să îngrijească copilul, dar că, până la urmă, acceptă acest mic inconvenient, mai ales că iubita lui Cris îi aducea în fiecare seară o gură de oxigen proaspăt, pe care i-o servea, ca semn al dragostei ei imense, într-o frumoasă ceașcă din porțelanul cel mai fin. Și pe urmă două lucruri erau cât se poate de clare pentru el:
1. nici o altă femeie, în afară de Cris, nu l-ar fi ținut la ușa ei fără să nu-l trimită la muncă;
2. perspectiva sumbră de a ajunge în stradă, nevoit să-și câștige cu greu existența, dacă îi trece prin cap să nu facă ce are de făcut.
Asta fiind situația, Man era cuminte, cuminte, și-și vedea în liniște de ale lui.
Așa cum se poate observa totul mergea ca pe roate în familia lui Cris și a lui Man și în aceiasi termeni avea să se desfășoare și de acum încolo, până la final, în situația în care ar fi putut exista un final, lucru destul de îndoielnic de altfel, dat fiind condițiile excepționale în care trăiau ei, cu ozon la discreție, hrană de calitate, numai bio, concedii în alte galaxii, doar la hoteluri de cinci stele, all inclusive, ceea ce-ți ridică vitalitatea la maximum, astfel că procesul firesc de îmbătrânire încetează și se activează cel de reîntinerire.

Sfârșit


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!