poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1294 .



Tatal Vicăi
proză [ ]
-fragment -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [biaw ]

2009-12-19  |     | 



Își amintea câte a îndurat în casa si familia asta. Conducea mașina, în timp ce își promitea ca este ultima dată cănd va lăsa amintirile să o influențeze.. Era pe drumul către locul unde copilărise, dar nici măcar acum nu înțelegea ce căuta acolo. Vedea casa de la distanța. O casă bătrână, casa copilăriei ei. Nimic nu se schimbase. Același drum prafuit si aceeași copaci de-a lungul drumului, pe marginea câmpului aflat și de-o parte și de alta.
Părea totul mai neângrijit, dar nu vedea ceva schimbat, erau toate așa cum le știa . A coborât din mașină și a mers către ușa principală. Era încuiată. Și-a amintit de poarta care ducea în curte, era în partea stângă a casei. A mers și a intrat, nu era încuiată. .. Nu se auzea nimic. Doar lătratul câinilor închiși intr- un fel de țarc de sârmă. Mereu au fost în curte mulți câini, erau și acum. Ușa din spatele casei era deschisă. A intrat căutand cu privirea. Nu era nimeni. Bucătăria, prima încapere în care a intrat, era la fel cum o știa, doar dezordinea era mai mare si mirosul de gaz îi părea mai puternic. Se simțea oarecum , că nu mai era folosită ca și altădată. Ca atunci când era casa plină de copii.
-Hello! e cineva aici?
Nu se auzea nimic. A deschis ușă după ușă și a intrat pe rând în fiecare încăpere. Nu era nimeni nicăieri.
A ieșit , mergând către partea cealaltă de casă.
Acolo mai erau câteva încăperi. Camerele de vară. A intrat privind în jur, erau toate la fel. Cum or trăi oamenii ăștia fără să facă nici cea mai mica schimbare?! s-a intrebat in gând.

Intr-una din camere, pe pat, neras, îmbătrânit si cu hainele neângrijite pe el, tatăl Vicăi.
- Ce faci tată? a întrebat Vica din pragul ușii.
Bătrânul și-a ridicat capul, plictisit, către ea. Nu a schițat nici un gest, nici de mirare nici de bucurie când a vazut-o acolo. Ai fi zis ca ea nici nu plecase, ca era acolo dintotdeauna. S-a ridicat în capul oaselor.
- Ce să fac? A zis, așezându-și fesul pe cap, stau aici că pe voi nici în fund nu vă doare de mine. Măcar dacă v-ar durea, aș fi putut si eu sa spun ” Mă, uite ca doare pe cineva in fund de mine”, da nici măcar atâta lucru nu pot sa spun.
Îl privea așa cum statea în pat, neputincios, cu gulerul acela murdar si scorojit în jurul gâtului. Câte mai îndurase de la omul ăsta! Iar acum el cerea mila de la ea?
- Eu am trecut pe aici, sa văd ce mai faceți.
- Bine că ai trecut. La treabă nu vine nimeni, numai de vizite sunteți buni, a spus el artăgos.
- Ce treabă, tată?
- Treaba din curtea asta, cum ce treabă? a zis, îndârjindu-și privirea. Uite sunt vacile alea de muls, a continuat ridicand vocea. Mă-ta nu mai poate, da ce va pasă vouă? Voi va sulemeniți fața și vă credeți cucoane. Nu v-am dat eu pe spinare suficient cât ați fost in casa mea, de aia sunteți acum așa.Că dacă aveam eu putere, le arătam la prostii ăia de va țin acum. Să învețe de la mine cum să țină o femeie. Nu sulemenită și să întrebe ce treabă. Auzi, ce treabă…??!!
Atat cât îl mai țineau puterile, s-a ridicat si a apucat o mătură de coadă. A aruncat cu ea către Vica.
- Ia, treci și mătură curtea, a dracului ce ești tu, dacă tot ai venit și întrebi ce treabă.
Vica îl privea clătinând din cap. Pe fața i se citea scârba. El nu știa cine este ea acum. Nu știa ca nu i se mai poate impune nimic. Că face doar ce vrea ea.
- Ha! Ha! Ha !..s-a trezit răzand din toate puterile în timp ce râsul i se împraștia pe toata fața.Era un râs isteric, un râs batjocoritor.
- S-au dus vremurile alea, tată, a mai spus, întorcând spatele și iesind.
Bătrânul îi mai auzea înca râsul isteric. A vrut să iasă după ea sa-i mai zică câteva, dar nu a mai apucat. A mai auzit motorul pornit si zgomotul pietrelor sub apăsarea cauciucurilor.. A fost ultima dată cand a mai văzut-o pe Vica.
Legănată de mersul mașinii, Vica regreata un singur lucru. Ar fi dorit să meargă in spatele curții, să își ridice mâinile către cer, să își inchidă ochii și să se rotească, așa cum făcea în copilarie. Ar fi dorit să ducă cu ea amintirea proaspată a momentelor din fundul curții. Erau singurele momente pe care le regreta din timpul cat a stat in casa părintească.
Sperase ca va face asta. Nu înțelegea cum de putuse uita. Se lăsase dominată de întalnirea cu bătranul iar acum avea ciudă pe ea ca bătuse atâta drum fără să se aleagă cu nimic. Știa că nu va mai trece niciodată prin locurile alea. La ce bun? Nimic din ce era acolo nu făcea parte din viata ei. Totul îi era străin. Doar fundul curții era al ei, si amintirile de acolo. Dar si alea făceau parte din altă lume, până la urma. Vica de acum nu mai avea nevoie să se ascundă ca să poată savura victoria. Era femeia puternică, ce se putea ridica peste toate imprejurările din viata ei. Ea nu mai avea nevoie de fundul curții.
Peste cateva ore, trecea granița Canadei și se urca în avionul care avea să o duca în Europa..

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!