poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3350 .



Gog
proză [ ]
Canibalul pocăit, Dakar, 28 ianuarie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Giovanni_Papini ]

2009-09-22  |     |  Înscris în bibliotecă de Ionut Popa



BÃTRÂNUL NSUMBU, pe care l-am luat ca să-mi țină de urât, e prea melancolic. Nu credeam că un negru s-ar putea lăsa învins de remușcări până la acest punct. Atât de mult se călește, că a devenit nesuferit.
Nsumbu are șaptezeci și cinci de ani și a crescut în vremea în care în tribul său înflorea încă, fără scrupule sau restricții, obiceiul, cu faimă rea, a antropofagiei. Patruzeci de ani în șir, Nsumbu a mâncat de toate și, cât se poate de des, carne omenească, albă sau neagră, indiferent.
Dar, la sfârșitul secolului trecut, satele care țineau de tribul său au fost cuprinse într-una din noile colonii europene și canibalismul a fost reprimat crunt: cei care erau suspectați de a fi ucis, au fost uciși. Cadavre erau ca și înainte, dar n-a mai fost posibil să se hrănească nimeni cu ele.
În această epocă de reacțiune, Nsumbu n-a făcut nimic. Străinii îi luaseră de la masă cea mai bună hrană. Nsumbu deveni trist, dar, de frică, nu voi să recurgă la fraudă, ca să-și procure, în ciuda legilor, hrana sa preferată. Acestei precauții îi datorește el faptul că e încă viu și aproape celebru în acest colț al Africii, ca unul din veteranii antropofagiei. Străinii care trec pe acolo îl pun să povestească și-i dau ceva bani.
Mă gândii să-l iau cu mine, pentru a găsi, în momentele de plictiseală, o conversație mai puțin anostă ca de obicei. Oamenii care vorbesc mereu de tablouri, de baluri, de binefaceri sau de probleme industriale, mi-au devenit nesuferiți. Un om care a devorat, în patruzeci de ani de canibalism, cel puțin trei sute de semeni, ar fi trebuit să aibă o conversație infinit mai „apetisantă" decât un clergyman, un boss sau un estet. Dar a fost o dezamăgire.
Pentru mine, care în general îi detest pe oameni, chiar aspectul unui canibal e reconfortant. Uitându-mă la Nsumbu, mă gândesc cu sadică satisfacție că acea burtă încrețită de bătrân fusese mormântul unei falange de oameni egală în număr cu a eroilor de la Thermopile. Dacă fiecare din noi, în cursul vieții sale, ar consuma un număr egal de semeni, teoriile lui Malthus ar fi combătute din punct de vedere economic și practic. Trei sute de oameni reprezintă, oricum, mai bine de două sute de chintale de carne sănătoasă și gustoasă.
Nsumbu n-avea nimic de zis împotriva calității omului ca hrană.
- Nu toți oamenii, îmi spunea el, sunt la fel de digestibili, dar gustul lor e totdeauna plăcut și delicat. Putem să ne lăudăm că printre alte superiorități ale speciei umane, carnea noastră e mai bună decât a tuturor animalelor și, de asemenea, orice s-ar zice, mai hrănitoare. După ce făcusem un prânz bun dintr-un dușman fript, puteam să postesc, chiar lucrând, câteva zile. Sunt unii care preferă femeile, alții copiii. Cât despre mine, am apreciat totdeauna oamenii bine făcuți și mi-a mers excelent. Mâncând un animal, după cum știți, dobândești și calitățile lui. Ca să devii curajos, trebuie să mănânci inimi de lei; ca să fii șiret, să mănânci creieri de vulpe. Hrănindu-mă cu oameni maturi, am câștigat forță și înțelepciune și-am putut trăi până la această vârstă.
Dar, până la urmă, carnea omenească te plictisește. Bunătatea ei te dezgustă de orice altă carne, dar pe urmă devine, la rândul ei, dezgustătoare. Mereu acel gust dulceag, acele limbi care seamănă mereu cu ale noastre, acele mâini care adeseori ne-au mângâiat, acele inimi pe care le-am simțit bătând!
Și pe urmă, mai e și pericolul sufletelor. Mâncând atâția oameni, vreun suflet sfârșește prin a se instala în noi și atunci se răzbună. Eu am impresia că am în mine, acum, patru sau cinci care mă chinuiesc: când unul, când altul și câteodată toate împreună. Cel mai puternic este, cred, sufletul unui alb milostiv, care m-a torturat mulți ani în sir cu ispitele credinței. Și acum, când sânt bătrân, tocmai acel suflet a pus stăpânire pe mine. Nu pot sa-mi amintesc fără greață de veselele banchete victorioase, când în tinerețea mea tribul făcuse o vânătoare buna și erau în sat prăzi vii, ca să te saturi pentru o săptămână. În schimb, îmi vin în minte, cu remușcări care ard, unele figuri disperate de victime care așteptau moartea, legate în coliba sacrificiului, în mijlocul urletelor noastre flămânde. Misionarii au dreptate: e un păcat să-i mănânci pe semenii tăi, care au un suflet ca și noi. Carnea omenească e cea mai gustoasă din mâncăruri, dar tocmai de aceasta ai mai mult merit când te lipsești de ea. Vouă celor albi, care vă abțineți, Stăpânul Cerului v-a dat ca o răsplată stăpânirea întregului pământ.
Mă tem că Nsumbu a dat în mintea copiilor, din cauza vârstei. Spre marea mirare a bucătarului meu, nu mănâncă decât legume și fructe. Civilizația l-a stricat: l-a făcut să devină uman și vegetarian. Cred că voi fi silit să-l concediez, în cel dintâi port în care vom face escală.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!