Mi-a rămas pe retină albia Râului Luminii
care-acum curge-n altă parte
după ce-a secat de la mine,
Doamna neștiută a fluturat pe bolta mea un evantai
făcut dintr-un peisaj de iarnă
și au căzut în praf astrele și protopărinții lor oameni
asfel încât nu mai văd nimic.

Când jilțul lung pe care domnește pământul
îmi va cădea în brațe,
crivățul poate-mi va îngheța gândul
că dacă nu te ZÃ-REAM
căușul zărilor nu te-ar fi stins.