Poezie

Nostalgie

1 min lectură·12 noiembrie 2026

Mediu

Pe-o străduță mică c-un pod de lemn bătrân

Îmi este casa părintească,

În spate, sunt căpițele de fân.

Mă-nvăluie un gând ca o fantasmă:

Unde sunt, oare, copacii de salcâm?

Pe prispa casei mă aşteaptă mama

cu ochii umezi, lăcrimând,

Eu, iubitor, îi sar repede-n brațe,

Că sunt de dragoste flămând.

Plâng vremurile de demult

Când copiii se jucau pe câmp,

Îmi este dor de-al vieții tumult,

De al copilăriei cânt.

Au înflorit şi liliecii, care adesea plâng,

Când cineva îi rupe, pentru a lor miros, adânc.

Plâng și salcâmii atinși de nostalgie,

Cu a lor sevă atinsă de melancolie.

*Căpițele de fân se mucezesc jelindu-ne pe noi,

Căci nu mai stăm pe ele, când unul, când câte doi.

Străduța-mi e pustie, mulți prieteni mi-au plecat,

În cele țări străine, unde, de mine, au uitat.

Și podul care trece peste râu, începe-a se lăsa,

Căci tirurilor cu copaci tăiați, le este grea povara.

005

Eric Szabo. “Nostalgie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eric-szabo/poezie/14206843/nostalgie

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.