Impusă de vremuri grele, născută din fum de tun,
a mușcat din vatra noastră în miezul unui veac nebun
utopia purpurie, chintesența teoriei traiului comun.
Ideal și-nflăcărare, fără legi de stimulare,
cu lacune-n promovare, cu frâne în dezvoltare,
a cuprins și a impus vrerea - dictaturii proletare.
Nimic n-a fost mai rău, v-o spun plin de cinism,
ca trăirea complicată, comunism în comunism,
o ciudată imbricare a celulei sociale, familism.
Comun cât este țara, comun proptit în casă,
o matrioșka importată, rumenă și fin lucrată,
ce zîmbește și arată aceeași față replicată.
Comunul mic, duzini de frați, familia-ntregită,
trăită-n lipsuri și nevoi, a aderat într-o clipită
la visul traiului egal cu împliniri și viață fericită.
Ce poate fi mai lesne de crezut în rangul de frăție,
uniunea ideală, traiul fără griji privat de garanție,
de buni tovarăși, egali în pierderi și în avuție.
Păcala utopică, transpusă-n loc de sărăcie
cu oameni slabi, nepregătiți, dispuși la josnicie,
a arătat dezastrul, viața plină de lipsuri, viața sălcie.
Atunci, s-au pornit frații să schimbe-a lumii față,
au dărâmat munți, muncind plini de speranță,
dar au sfârșit în ură, balamuc și s-au luat la harță.
Că unul cam chiulește, că altul șterpelește,
că nu se face planul, că producția se măsluiește,
că pute-a nepotism, că balta nu mai are pește!
Minciuna e patroană, ea cizelează și ne aduce-n dar
o specie aparte, omul supraviețuirii, omul duplicitar,
el sflederește-n toate, familia și Sfatul Popular.
El pune-n față vorba-lungă în cea mai dulce miere
și trece-n spate bunuri, le-nlocuie cu multă fiere,
întrece nesătuii la-nfulecat, vrea sporuri la avere.
Când nu ești copt la minte, credul, plin de vigoare,
îți sare-n spate Vulpea, hrăpăreață din născare,
ea-ți vrea venitul muncii, casa și tot ce ai sub soare.
Adoră comunismul, dar nu-l vrea în bârlog,
îl vrea în restul lumii, îl vrea de sfânt zălog,
să-mpartă ea comunul, vulpește, s-ajungi al ei milog.
Nu are mamă, tată, nici frați în oarba ei pornire,
vrea multu-ndestulării și a arginților sclipire,
se vâră-n toate, dictează, se scaldă-n nesimțire.
Își toarnă-n cap cenușă, se vaietă și umblă ponosită,
să vaz-ai ei și lumea toată că-n trai e oropsită,
că o topește munca, grija obștii și de noroc e ocolită.
Adună firiscoasa averi, bombăne și-ntruna mârâie,
mult pe mult nu strică, numai scărpinoasa râie,
asta îi e deviza vieții când pofta și-o mângâie.
Însă, nu are timp cumătra s-o dea pe bucurii,
doar cinci minute face tumbe, aleargă pe câmpii
să-și limpezească mintea plină de șmecherii.
Și-adoră progenitura, odorul, vulpița răsfățată,
o-nvață trucuri multe, să muște, să țină la harță,
să aibă-ntâietate și cum s-ajungă-o mare hoață.
Căci vrea șireata, cu orie preț, să-i lase moștenire
arta disimulării, vicleșugului, a lumii stăpînire,
să fie împărăteasă și-o veșnic-amintire.
Din fragedă pruncie citește Viclenescu Șterpelici,
îndrumarul însușirii, ghidul marelui Păcălici,
căci numai cartea te învață să ai labă cu lipici.
Comunul mic continuu străbate a lumii existență,
numai Lenin a dezvoltat și-a expandat a sa prezență,
l-a prins în legi, învățături, morală și i-a dat potență.
Uff, cum n-ai știut maestre social că tona ta de-nvățătură,
va deveni lozincă, un bibelou utopic, o jalnică maculatură,
deliciul genelor vulpești ajunse-n marea ta adunătură -
Comunism, mândră bravură!