Pun inima pe foaie și transcriu,
Din ea durerea iau și încep să scriu,
Cum încă bate, nu pot să îmi explic
Și o desfac nerăbdător precum un plic.

Sunt amintiri triste, dar și clipe frumoase,
Cu oameni minunați, dar și persoane false,
Ce și-au făcut în inimă un loc,
Acum pricep c-a fost un mizerabil joc.

Un joc în care am intrat nebun,
Au profitat mai mulți, fiindcă sunt prea bun,
Dar nu îmi pare rău, deoarece am învățat,
Să renunț la omul care m-a trădat.

Nu pot uita de promisiunile făcute,
De o persoană care am aflat că minte,
Nu o judec, nici ură nu-i port,
A ales, acum, s-alerge după pot.

Am încercat mereu să-nțeleg omul,
Dar el își joacă mult prea bine rolul,
Un rol parșiv, înșelător, prea rău,
Doamne, dă-i minte fiului Tău.

Acum când inima îmi e deschisă
Și flacăra iubirii îmi e aprinsă,
Îmi iert dușmanii, dar nu îi pot uita,
Timpul întotdeauna ne va răzbuna.

Îi mulțumesc Lui Dumnezeu în fiecare noapte,
Că am o inimă bună în care le pot strânge pe toate,
Indiferent că-i soare sau furtună,
Știu acum că am o inimă bună.