Prinsa in toamna


Pe’o fasie nesfarsita de turcuaz
Stau atarnate cateva lacrimi senine,
Gata sa se desprida,sa cada pe al naturii obraz,
De suspans si licar bland....pline.

Vantul tandru ultimul copac goleste,
Plimbandu-se agale printre morminte de flori,
Din adancul inimii s’aud doar tunete,
O, tu, natura, oare mori ?


Plange de a trecerii vreme,
Inclinata spre apus,
Salcia batrana ce in tacere geme,
Nu mai are nimic de spus?

In tablou de toamna prinsa,
Pe o alee ruginita si pustie,
De fulgii arami ninsa,
Astept in nestire stropii de ploaie.

Incet coboara bland apusul,
Varsand peste lume lacrimi aramii,
Poate fi inceputul sau poate sfarsitul,
Unei dimineti de toamna tarzii.

Pastelul innorat ce plange deasupra-mi
Cazand falnic pe asfaltul inghetat,
Oh, ce minune, tainca poveste, spune-mi,
De cine e acest mirific tablou pictat?