Invocație continuă
( vara și iarna )
de Valeriu Bârgău(2009)
1 min lectură
Mediu
Mă tot rog ținuturilor sterpe să nu-mi pătrundă în carne
să nu mă obosească iarna cu privirile
jupuind înțelesurile cuvintelor.
În așternutul cald tremur
Vara și iarna cuvintelor e fără sfârșit
Cine schimbă aceste priveliști pântecoase
cu sfinți murdari ce-și șterg noroiul de fețele noastre?
Ascultăm o simfonie nesfârșită despre voința naturii
în carafele albe licoarea
și deasupra vorbele rănind teritoriile.
Ajunge să mă chemi noaptea pe câmpiile negre ale imaginației
să mă desfășor și să încânt cu acrobații mulțimea
mâinile mele vor coborî de pe stâlpii afumați
sufletul eroului țintuit de amarnica vreme.
Invoc țărmii care n-au ajuns privirilor
Vederile stând ascunse pe fundul pâraielor
aerul străvechi se lovește ca de o tobă în plămânii peșterilor
ecoul ne reproduce în mărime naturală
pe scările imaginației ce urcă în viitor.
( Din antologia „Alfabetul straniu”, Ed. Cartea Românească, 2005.)