Fara
Pentru Hilda
de Stefan Bolea(2006)
2 min lectură
Mediu
tacerea ta s-a spart în mine
si ca un bloc de gheata ma înfior
înteleg acum toate poemele de dragoste-moarte pe care le-am citit
mi-as fi dorit sa nu le fi scris
sunt în umbra lui Dumnezeu
El si-a retras lumina
fara gratia lui sunt un simplu sobolan care musina prin gunoaie
si ce-i mai trist ca nu exista Diavol
Diavolul suntem noi, din cauza asta nu-i simtim prezenta
am devenit imuni la aura pe care o iradiem atât de intens
dupa tine viata se va împarte între mine si mine
cu simpla mentiune ca sufletul meu va fi mort
ce nostim, un omulet arogant, cu un zâmbet pictat pe masca, cu planuri si sperante inventate
care arde în propria-i flacara, un omulet mort
tacerea adânca ca vidul produs de cortina razanta
ma umple de o falsa siguranta, de o falsa încredere în mine
vreau s-o înlocuiesc cu sunetul surparii, sa aud cum pârâie zidurile
vreau mai bine sunetul uraganului, dislocarea ce susura ca o avalansa
în centrul lumii mele singur încorsetat în apocalipsa generala
cu un rânjet demonic pe fata, schimonosit ca un înger idiot sau ca un monstru negru
m-ai aruncat într-un iad lipsit de orice semnificatie
caruia îi dau semnificatia urii de sine ca sa supravietuiesc
am sa-mi gasesc alta autenticitate decât iubirea
sunt condamnat la auto-sfâsiere
atunci când îti întorci privirea, mor