despre încălzirea mâinilor
~
de Silviu Gongonea(2006)
2 min lectură
Mediu
Ar fi fost un loc unde ni se umezeau ochii
și un timp în care ne aminteam, poate era la sfârșitul anului,
nu mai știu ce lume se termina și nici n-aș ști
câți au venit să le dau.
Cred că era lângă biserica pe lângă care treceam zilnic,
unul se așezase pe o piatră, aproape plângea, vântul
ca fratele rău până și cânii
din cartoane clătina,
oameni fără adăpost fără o haină
ca lumea pe ei,
porumbeii zburau, ca niște bile
se ciocneau visele de asfaltul murdar-
poate era de Anul Nou
nu mai știu ce lume-ncepea.
Puțin mi se umeziseră genele,
treceam pe lângă biserică, mă închinam:
ajută-le, Doamne, la toți!
Priveam spre cer fulgii de zăpadă mă orbeau,
aș fi dat ca să mi se încălzească mâinile
și ultimii mei bani.
~
Scriu despre încălzirea mâinilor pentru că două ore
m-a udat ploaia într-o după-amiază de decembrie
gândindu-mă unde am să mă duc,
pentru că tot atât m-am târât pe străzile unui oraș
învelind o pungă
ca pe o soră mai mică.
Am sărbătorit într-un fel o prietenie
la care nu ar fi putut veni nimeni,
am așteptat așa noaptea
să cadă peste mine
ca peste un morman de gunoi.
În brațele mele o bucată de folie
s-a strâmbat ca o fetiță.
Căreia nu i-a mai fost nici teamă,
nici frig.