Te-ai dus…
de Silva Kaputikian(2005)
1 min lectură
Mediu
Te-ai dus… dar sufletul meu știe:
Nu-i despărțire pentru noi.
Știu, umbra mea o să se-ație
Pe orice drum vom fi noi doi.
Eu casă-ți sunt, îți sunt și cale,
Duci chipul meu pe unde treci.
Pătrund în gândurile tale
Și alta n-are loc în veci.
Orice privire de femeie
Ar întâlni privirea ta,
Tot ochii mei or să scânteie
Și-n față pururi îți vor sta.
Oricâte voci să te-mpresoare,
Tot vocea mea vei auzi,
Voi fi în crengi dezmierdătoare
Și-n ochii nopților târzii.
Cândva, acasă, într-o seară,
Ai să te-ntorci, să-ți amintești;
Voi fi și fumul de țigară
Și raza stelei din ferești.
De-aș fi la orice depărtare,
Te-ajung și inima-ți ating.
La geamul tău sunt numai boare,
Și – vifor, geamul ți-l împing.
În clipa ta pătrund, și-n casă,
Și – vijelie – voi sufla,
Voi răscoli hârtii pe masă,
Și poate-ntreagă viața ta.
Și astfel n-ai să poți uita.