Doar trupul
de Sergiu Grossu ( pseudonim Simion Cubolta)(2009)
1 min lectură
Mediu
Doar trupul suferă zăvoare
Și stă cu lanțuri la picioare,
Căci spiritul, uitând ce-i mersul,
Străbate-n iureș universul
Și-i liber spiritul să zboare.
Doar mâinile-n cătușe, supte,
Mai poartă lăncile rupte,
Căci spiritul, vrăjmaș al tinii,
Îmbracă armele luminii
Și-i liber spiritul să lupte.
Doar buzele hidos răsfrânte
Nu pot un cântec să frământe,
Căci spiritul e melodie
Și-avânt și crez și bucurie
Și-i liber spiritul să cânte.
Doar carnea-n vânătăi de joardă
Nu simte-a dragostei cocardă,
Căci spiritul, stăpânul firii,
Supus e legilor iubirii
Și-i liber spiritul să ardă...
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- An
- 2009
- Cuvinte
- 90
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Sergiu Grossu ( pseudonim Simion Cubolta). “Doar trupul.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/sergiu-grossu-pseudonim-simion-cubolta/poezie/doar-trupulIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
