Poezie de dragoste pentru poeții contemporani

Deși mă simt, oarecum, nevrednic să comentez orice text scris de Părintele Savatie, îmi permit, totuși, un scurt comentariu pe marginea acestui poem deosebit la care am meditat o vreme până am reușit să îi deslușesc morala și să îi pătrund adâncul înțeles. Mai trebuie sa precizez că, între timp, adică între prima citire a acestui poem și momentul înțelegerii lui, am citit și eseul "Omul chip al lui Dumnezeu si chip al animalului" al Părintelui Savatie care a avut darul de a îmi lămuri pe deplin nedumerirea inițială legată de acest poem în care am ajuns să văd acum o veritabilă artă poetică. Iată și concluzia la care am ajuns! Adevărata dragoste și anume dragostea curată, iubirea de Dumnezeu nu cunoaște mâhnirea și întristarea, decepția și dezamăgirea, atribute specifice doar iubirii pătimașe, robite păcatului și sortite pieirii. Prin extensie, această diferență s-ar putea face și între poezia religioasă, creștină, o poezie a desăvârșirii întru îndumnezeire și poezia laică sau profană, ca să nu zic păgână care, oricâte calități literare ar avea, își răpește singură șansa desăvârșirii prin nepăsare și renunțarea la Dumnezeu, între poetul chip al lui Dumnezeu, si poetul chip al animalului, un animal rănit și trist care, de multe ori, nu realizează cauza tristeții și depresiei sale care e, de fapt, îndepărtarea de Dumnezeu.