Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Civilizatia elenistica - mic fragment

de Mihai Gramatopol(2003)

2 min lectură

Mediu
„În vremea elenismului (323 î.e.n. – 221 î.e.n, după unii autori, sau, după Droysen, 280 î.e.n. – 221 î.e.n. – n.n.), estetica și critica literară cedează pasul unor preocupări legate mai mult de practica limbii ca atare și de reproducerea, în condiții cât mai corecte și mai conforme cu originalul, a textelor literare. Preocupările filozofice în domeniul limbajului se grupează mai toate în jurul celor două doctrine opuse, a ANALOGIEI și a ANOMALIEI.
Ieșită din mediu stoic, teoria anomaliei susținea iregularitatea limbajului pe care limba vorbită o mărește și o consfințește.. Avantajul acestei concepții asupra analogiei (cu regulile ei fixe și tiparele imuabile) era acceptarea limbajului ca atare; cu alte cuvinte, mult susținuta dispută între cele două concepții se reducea la a alege între limbajul ca fenomen natural sau ca sistem convențional, alternative deja discutate în dialogul platonic „Cratilos”.
Analogiștii erau puriști, dușmani ai barbarismelor și ai cuvintelor de formație recentă, pe când anomaliștii vedeau în aceste creații manifestarea esenței însăși a fenomenului limbajului, spontaneitatea și vitalitatea lui.
Gramaticii alexandrini, Aristofan din Bizanț, Aristarh și Dionysos Thrax erau analogiști, pe când școala de la Pergam în frunte cu Crates din Malos, era anomalistă ca și toți stoicii care s-au ocupat de chestiunile limbii (Hrisip a scris o lucrare în patru cărți „Despre anomalie”)”
„Civilizația elenistică”, M. Gramatopol, Editura Enciclopedică Română, București, 1974

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
An
Cuvinte
222
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Mihai Gramatopol. “Civilizatia elenistica - mic fragment.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/mihai-gramatopol/proza/civilizatia-elenistica-mic-fragment

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.