Tânguire
de James Wright(2006)
1 min lectură
Mediu
Ea s-a dus. Era dragostea mea, luna mea și chiar mai mult
Alunga puii și spăla podelele,
Strângea oasele și cojile de alune după petreceri
Și plesnea copiii când săreau ca niște mici sălbăticiuni,
Acum băieții mâhniți n-au nici un rost,
Iar fetele trag la mașina de cusut o rochie după alta,
În care să-și legene trupul mlădios
Și să plămădească copii cu chipul necunoscut,
Furnizându-mi nepoți, cârlionțați, desigur,
Zbenguindu-se și hârjonondu-se cu vântul și fetițele ciufulite,
Cine-o să mai măture, cine o să mai pună
Laptele la răcit în zăpadă?
Și cine-o să mai arunce gunoiul, cine o să mai hrănească purceii?
Cine o să mai strângă oasele de pui pentru câinii flămânzi?
A pierit vrăjitoarea mea care, fără o vorbă, îndeplinea toate corvezile
Nașteri, colocvii nocturne și ploaia.
Zăpada cade peste chipul și mâinile
Celei ce-a fost luna mea, și chiar mai mult.