Geambașii
de Ion Pribeagu(2010)
2 min lectură
Mediu
Într-un sat din Tătărași,
Doi geambași, Ion și Guță,
Stau de vorba cum vă spun,
Și pe masă-i o sticluță,
Cu vin bun.
Măi, a zis Ion din greu,
Iți vînd ție calul meu!
Și căruța poți s-o iei,
Și-mi dai două mii de lei.
Vrei?
Uite banii, s-a făcut!
A răspuns Guță degrabă,
Și Ion, iabraș
a mai dat,
Înc-o sticluță, aldămaș.
Mă Ioane-ntreabă Guță,
Calul ce mi l-ai vîndut,
Ãla sur . . .
Spune-mi, n-are vreun cusur?
Ce cusur să aibă frate,
E un cal și jumatate!
Sînge pur . . .
Da’ la deal?
Spune-mi, urcă dealu’ domnu’
cal?
Urcă, însă dealu-i deal!
’Nalt și drept.
D’aia-i bine, dragă Guță,
Să te dai jos din căruță,
Și ținîndu-l de dîrloagă,
Urcă dealul ziua-ntreagă . . .
Da’ la vale? Fuge?
Sboară, zise Ion privind afară.
Și d’aia-i bine, dragă Guță,
Să te dai jos din căruță,
Să-i apuci tu sfoarele,
Să nu vie căruța, să-i rupă picioarele.
Dar la șes?
E-o grozăvie!
Aleargă ca o stafie.
Și de-aia-i bine, dragă Guță,
Să te dai jos din căruță,
Și cu grăunțele-n desagă,
Uța-uța, vin după tine și calul și căruța.
Văd că nu ne-am înțeles,
Zise melancolic Guță.
Păi dacă e vorba,
Să mă dau jos din căruță,
Și la deal, Și la vale,
Dar și mai ales la șes,
Atunci pentru Dumnezeu!
În căruță cînd stau eu?
Ești un mare găgăuță,
A răspuns Ion degrabă,
Păi cînd stă calu-n grajd, măi Guță,
Tu te așezi în căruță,
Și cum nu ai altă treabă,
Poți să stai o zi întreagă,
Guță dragă!