Parabola
de Ioana Dorobantu(2005)
1 min lectură
Mediu
In aparenta
omul nu mai avea nimic de spus.
Si-a luat, amarat,
cainele in spinare
si,
fara zbucium a pornit la dreapta...
(Pasamite, la stanga era coada.)
In dreptul unui ram s-a oprit,
prin mintea goala trecandu-i,
ca o unitara cometa,
un vers...
si curand l-a uitat.
Totusi a zambit,
a cules un mar
pentru cainele lui,
desi ii era foarte foame,
si, mangaindu-se pe burta a paguba,
a plecat spre apus,
caci toate in jur incepusera sa devina
purpurii,
de parca ar fi stat sa ploua.
Fara de veste,
s-a trezit dincolo de gard, unde,
in loc de iedera,
se zvarcoleau flacari tipatoare la cer.
Apropo de cer...
omul mangaie cainele pe cap,
iar animalul dand din coada,
se inalta in vazduh
si-ncepu sa miroasa a aripi de inger.
Omul freca din palme multumit
si, rasucindu-se o data pe loc,
pe calcaie,
praful s-a ales de el.
o eventuala biografie se poate?
multumesc