Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Portret Ibn΄ Arabi

Biografie

Ibn΄ Arabi

Ibn΄ Arabi este una din personalitățile puternice și excepționale care au marcat gândirea islamică, revigorând-o și dându-i un sens nou. Pentru a înțelege uriașa operă și a o situa într-un cadru adecvat, este necesar să se renunțe la tendința de a separa istoria filosofiei de istoria sufismului, presupunându-le antagonice căci, în cadrul islamului, este imposibil de separat atitudinea reflexivă și experiența mistică. Principalele opere al lui Ibn΄ Arabi sunt cele pe care le-a terminat de redactat în timpul ultimei perioade din viața sa petrecută la Damasc. Ne vom mărgini să cităm numai:
1. \"Cartea revelațiilor de la Mecca referitoare la misterele Regelui (Dumnezeu) și ale reginei (lumea)\", aceasta este o enciclopedie sufi de 560 capitole.
2. \"Monturi de înțelepciune sau înțelepciunea profeților\", în care exprimă principiul unității Existenței.
3. \"Comentariu la Coranul Marelui Învățător\", o sumă de exegeze având ca punct de plecare Cartea Sacră a Islamului, dar și Tradiția.
4. \"Interpretul dorințelor și al iubrii\". Folosindu-se de vers autorul explorează într-o manieră subtilă problematica iubirii.

Reperele de lectură în creația sa sunt: creația lumii, manifestarea absolutului, cunoașterea lui Dumnezeu, autocunoașterea omului și \"religia iubirii\".