Tolba cu licurici

Ma opresc la 2 haiku-uri care mie mi se par deosebite, mai ales daca sunt citite impreuna. Daca as fi pictor mi-as dori sa am paleta si nervul lui Kess Van Dongen, pentru a surprinde erotismul sarutului si macinarea frunzelor in dintii morilor de vant si sa redau pe o panza de mari dimensiuni:

Tandre săruturi
pe coapsele vântului –
frunzele toamna

Cel de-al diolea haiku, nu are nevoie de un pictor. El este un tablou care dezvaluie si estompaeza nostalgiile autorului/cititorului. Daca gresesc si intentio autoris nu are legatura cu intentio lectoris, cer sa mi se acorde circumstante atenuante.

Ploaie de frunze –
trotuare pictate
în stil pointillist.

Cel de-al treilea tablou care ar trebui pictat, dar nu pe panza, ci cu penita pe un rulou de matase este povestea micutului painajen. Nu-mi este clar ce lagatura este intre moartea micutei insecte si samurai. Poate daca as vizualiza un kakemono semnat Hokusai, as intelege. Pana sa inteleg sunt placut impresionata, ceea ce nu este putin.

În geamul dublu
paingu-n pânza lui, mort.
Ca un samurai.