Cioburi de lentilă
de Efim Tarlapan(2009)
2 min lectură
Mediu
La pescuit
Văzând că nada nu animă
Ființele din baltă iar,
Am pus în loc de râmă, rimă
Și-am prins un critic literar...
Muntele Kara-Dag și marea
Cu critica, mai zis și literară,
Se-asemuiește Marea Neagră, zău-
De mii de ani îl sapă, temerară,
Ca să-l coboare la nivelul său...
Unui funcționar
Poți să fii un geniu, dragul meu,
Cum a fost Tolstoi, al lui Esenin socru,
Dacă-i mediocru șeful tău,
Ești funcționar... subMEDIOCRU.
Restructurare
Hristos a înviat!
Nu-s bucuros defel-
Îl văd restructurat
Pe Iuda lângă el...
Rugă pentru mancurții moldoveni
- Doamne, dă la astă turmă
Mintea de pe urmă, rog!
- Nu pot da mintea din urmă
Celor ce n-o au deloc...
Târgoveți cooperatiști
-Prețuri mari la tot rahatu`,
Cum de vă permite statu`?
Și-mi răspunde un băboi:
-Astăzi statul sântem noi!...
Porcul meu
Prematur și-n mod subit
L-am trecut prin gura lamei-
De marxism înrâurit,
Declarase greva foamei...
Celor ce ne impun
cultivarea tutunului
Voi ne dați de înțeles
Că tutunul e progres...
Dați-mi voie să nu tac!-
Nu-i progres unde e... \"rac\".
Tăticilor migratori
Clandestin, la-nsurătoare,
Ca la orice migratoare,
Eu le-aș pune dumnealor
Verigheta... la picior!
Campanie electorală
pe plaiul mioritic
Lupta-i gata! Deci Ovina
Las-să știe rezultatul:
Baciu-a câștigat mandatul,
Lupul s-a ales... cu stâna.
Epitaf
Într-un colț de țintirim
Doarme un scrib anonim,
Care-avu, trăind, o rară
Glorie... financiară.
Sentință modernă
\"Ce-i scris cu penița
Nu tai cu bărdița\".
În schimb, cu toporul
Poți tăia... autorul!
La mormântul unuia
Un bust aici,
în sat- vreo șapte;
Mai multe busturi
Decât... fapte!
Din însemnările unui chefliu
Soața mea-i, sută la sută,
Din cele suspicioase:
Sub pretext că mă sărută,
Mă... miroase!
Clepsidra
N-am încotro-
eu sânt unealta,
Ce cad dintr-o
extremă-n alta...
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Efim Tarlapan
- Tip
- Poezie
- An
- 2009
- Cuvinte
- 289
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 77
- Actualizat
Cum sa citezi
Efim Tarlapan. “Cioburi de lentilă.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/efim-tarlapan/poezie/cioburi-de-lentila-1832793Intrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
