Judecata
de COSTACHE IOANID(2003)
4 min lectură
Mediu
„Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată și
juecat aceasta se va face cu privire la tot ce este
ascuns, fie bine, fie rău.” (Eclesiastul 12:14)
Iată-ncepe judecata.
Domnul judecă-n Sion.
Nourul de martori vine
lângă strălucitul tron.
Stau în față acuzații :
milioane, mici și mari :
se-nfioară împărații
între hoți și cămătari.
Primul suflet vine-n față.
- Tu, de ce nu M-ai primit ?
- Eu ... aveam avere multă.
N-aveam vreme de gândit.
Și-a chemat Judecătorul
primul martor în proces.
- Avraam ! Ce-aveai în lume
când din lume te-am ales ?
- Doamne, mii de robi și roabe,
turme greu de numărat,
saci de aur și podoabe
și veșminte de-mpărat.
- Și-ai putut primi Cuvântul,
tu, bogatule Avraam ?
- De-ar fi fost al meu pământul,
totul ție îți dădeam !
Se rostește scurt sentința.
Vine-al doilea-acuzat.
- Tu, de ce-ai respins credința ?
- Eu ... eram bolnav în pat.
Și din nourul de martori
vine unul din norod.
- Cum te-aflai tu, spune Domnul,
când Mi-ai fost întâiul rod ?
- Împărate, niciodată
ceasu-acela n-oi uita :
Mă aflam atunci pe cruce
tocmai lângă crucea Ta.
Domnul judecă pe altul.
- Pentru ce-ai respins credința ?
- Doamne, pe la noi atuncea
doar doi, trei urmau credința...
La un semn apare-un martor
cu păr alb, cu alb veșmânt.
- Spune tu, cu tine-alături
câți credeau pe-ntreg pământ ?
- Doamne, când vesteam potopul
spune martorul cu greu,
nimeni nu urma credința
nimeni, Doamne, numai eu.
Și-acum vine-o acuzată.
- Tu, de ce nu Mai primit ?
- N-aveam timp. Aveam atâția
de cusut, de îngrijit.
- Tu, Tabita, pe câți oare
îngrijeai ? – Parcă ... vreo doi ...
- Ba mai mulți ! Spun zeci de glasuri.
- Și pe noi ! – Ba și pe noi !
Vine-o altă acuzată.
- Tu ? – O, Doamne Preaslăvite,
Tu știi tot. Eram frumoasă
și învinsă de ispite.
- Spune ! strigă Salvatorul,
Tu, Maria din Magdal,
cum erai ? – Eram frumoasă
și, plutind pe-al lumii val,
sufletu-mi de șapte lanțuri
era prins și ferecat.
Dar eu am venit la Tine,
și Tu toate le-ai sfărmat !
- Tu ? alt acuzat primește
fiorelnica-ntrebare.
- Doamne, eu stăteam cu casa
prea departe de-adunare.
Domnul face-un semn spre martori
- juriul marelui examen -
și se vede-un car deodată,
și din car coboară-un famen.
- Tu, spre Templul Meu, de unde
te porneai când te chemam ?
- Eu, din Africa, Stăpâne,
din Etiopia veneam !...
Se rostește iar sentința.
Este-adus alt acuzat.
- Doamne ... Tu chemai ... prostimea ...
eu eram un învățat.
Domnu-alege-acum un martor.
( unul singur e deajuns ).
- Luca, ce-ai fost tu în lume ?
- Doctor ! martoru-a răspuns.
Domnul judecă-nainte.
Vine-un prinț de mare neam.
- Tu ? De ce-ai respins credința ?
- Eram rege ! Nu puteam ...
Și ca martor o femeie:
- Tu, Estera cea frumoasă,
când riscai slujind credința
ce erai ? – Împărpteasă !...
Acuzatul se retrage.
Următorul la-ntrebare
e un avocat cu vază
- Doamne, cer o amânare !
Incidentul se respinge.
Vine-un mare proprietar.
- Doamne, vreau să vin cu martori
și cu probe la dosar.
Vreau un avocat de seamă.
Dau oricât ! Să fie-adus !
- Prea târziu ! răspunde Domnul.
Pîn-acum să țil fi pus !
Voi, copii, întreabă Domnul,
avocat v-ați pus sau nu ?
Cine v-a fost avocatul ?
Și răspunde norul: - Tu !
Domnul judecă-nainte.
Vine-un tânăr acuzat.
- Doamne, eu eram prea tânăr,
când din lume m-ai chemat.
- Ieremia, strigă Domnul,
- Eu ! răspunde el umil.
Cum erai când ți-am spus : vino !
- Eram, Doamne, un copil ...
Și, în rând cu Ieremia,
Vin din nourul cel sfânt :
Iosif cel frumos și tânăr,
de ispită neînfrânt.
Samuel, ce din pruncie
Domnul l-a împrumutat.
Iosua și Caleb ce-n țara
cea promisă au intrat.
David, cu o praștie-n mână,
un copil cu păr bălai,
Iosia, băiețașul rege
credincios lui Adonai,
Daniel, școlar de frunte
ce-ntrecea orice haldeu,
și cei trei ce-au stat în flăcări
lângă-un Fiu de Dumnezeu.
Vine dârz Botezătorul,
ce pe Domnul povestea,
vin copiii care-n templu
L-au primit cu Osana,
vine-apostolul iubirii,
tinerelul înțelep
ce și-a sprijinit, la cină,
tâmpla pe cerescul piept,
vin cei tineri ca o rouă,
cu podoabe sfinte-n zori,
vin cântâd cântare nouă
și cu glas și din viori ...
Acuzatul pleacă fruntea
și se-ntoarce lăcrimând.
Domnul judecă-nainte.
Suflete vin rând pe rând ...
*
Și-acum tu, ce azi în ceruri
încă n-ai apărător,
crezi tu că la judecată
vei sta tot nepăsător ?
nu uita, umblând în viață
din păcat în alt păcat,
că în ultima instanță
nu există avocat !