Când trandafirii înfloresc
de COSTACHE IOANID(2003)
1 min lectură
Mediu
Când trandafirii înfloresc,
o mare taină-n ei s-arată...
Când trandafirii înfloresc
toti cei ce-așteaptă și iubesc,
aud un susur îngeresc
din primăvara neuitată...
Era o zi cu cer senin,
cu-aceleași flori si ramuri ninse,
era o zi cu cer senin,
când de pe-acest pământ străin,
se inălța atât de lin
Isus cu brațele întinse.
Erau si-atuncea flori de nea,
și flori de sânge și de soare.
Erau si-atuncea flori de nea,
când Cel căzut sub crucea grea,
atât de liniștit urca
spre galaxii nepieritoare.
Se inălța spre nepătruns,
spre scânteierile gigante,
se inălța spre nepătruns...
Iar când pe boltă a ajuns,
un abur palid L-a ascuns,
ca un reflex de diamante.
Si-atunci o șoaptă se-auzi,
un glas de înger în grădină.
Și-atunci o șoaptă se-auzi:
„Acest Isus va reveni
la fel cum în această zi
s-a înălțat către lumină”.
De-aceea an de an privesc
- și gând cu gând mereu se-ntreabă -,
de-aceea an de an privesc
și-aș vrea să strig, dar nu-ndrăsnesc,
...când trandafirii înfloresc...
„o, vino, Doamne, mai degrabă !”