Marele Imn al lui Aton
de Akhenaton (Amonophis IV)(2003)
2 min lectură
Mediu
[NOAPTEA]
Cand te retragi in orizontul vestic al cerului,
Pamantul tot ajunge-n intuneric precum mortii;
Ei dorm in camerele lor,
Au capetele-nfasurate,
Au narile-astupate,
Si nu se vad unul pe altul,
Cat timp le sunt furate lucrurile,
Sub capetele lor aflate,
Si ei n-o stiu.
Toti leii-apar acum din vizuina,
Serpii toti asemeni, ei ranesc.
Intuneric...
Lumea toata-i cufundata-n tacere,
Creatorul tuturor se odihneste-n orizontul sau.
[ZIUA SI OMUL]
Luminos pamantu-i cand te ridici la orizont.
Cand stralucesti ca Aton ziua
Alungi departe intunericul.
Cand razele-ti trimiti asupra-le
Cele doua tari (Egiptul) sarbatoresc,
Ochii se deschid si se ridica oamenii-n picioare
Ca tu le-ai dat trezirea.
Isi spala mainile, vesmintele-si imbraca,
Bratele lor ridicate slavesc ivirea ta
Si-apoi isi fac de lucru-n toata lumea.
[ZIUA SI ANIMALELE SI PLANTELE]
Vitele pasc toate linistite,
Padurile si plantele-nfloresc,
Pasarile freamata-n mlastini,
Ridicate aripile lor te slavesc.
Oile se leagana-n picioare toate,
Toate ‘naripatele zboara,
Prind viata toate cand asupra-le veghezi.
[ZIUA SI APELE]
Corabiile-aluneca-n aval si-amonte deasemeni.
Calcate-s drumurile toate cand te-arati.
Pestii sar din rau in fata ta.
Razele-ti ajung in verzi adancurile marii.
[CREAREA OMULUI]
Esti creatorul germenului din femeie,
Ai zamislit samanta din barbat,
Dand viata fiului in trupul mamei sale,
Dezmierdandu-l sa nu planga,
Ingrijindu-l chiar si-n pantec,
De-viata-Datatorule insufletind ce omul zamisleste!
Si cand din pantec iese… in ziua nasterii,
Il faci sa glasuiasca,
Si il ajuti sa creasca.
[CREAREA ANIMALELOR]
Cand puiul ciripeste-n coaja oului
Suflu-i dai sa-l tii in viata astfel.
Cand de-mplinit l-ai terminat
Ca nu mai are loc in ou,
El iese-afar’ din ou
Sa cante-n toat-a lui splendoare.
Va merge-n doua ale lui picioare
Cand va fi iesit de-acolo.
[CREATIA TOATA]
Ce variate-s faptuirile-ti!
Ne sunt ascunse intelegerii,
O Zeule unic, ale carui puteri un altul nu le are.
Dup-al tau suflet ai creat pamantul
De unul singur cand erai:
Oamenii, vitele toate, mari si mici,
Toate cele pamantesti,
Cate merg pe propriile picioare;
Toate cele din vazduh,
Zburand cu aripile proprii.
Tarile straine, Syria si Kush,
Egiptul,
Dai fiecarui om un rost al sau,
Tu porti de grija fiecaruia.
Si fiecare are-un drept al sau,
Cat zilele-i sunt numarate.
Limbile-s diverse-n glasuire,
Morfologiile asemeni si rasele-s distincte.
Tu ai facut strainii diferiti.
(translation by Axel H.Lenn)
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- An
- 2003
- Cuvinte
- 375
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 79
- Actualizat
Cum sa citezi
Akhenaton (Amonophis IV). “Marele Imn al lui Aton.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/akhenaton-amonophis-iv/poezie/marele-imn-al-lui-atonIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
