"zmeul pe cer" – 3038 rezultate
0.02 secundeMeilisearchHermes Mercurius Trismegistus
Hermes Trismegistus Etimologia: Hermes – zeu grec, Thoth la egipteni, Mercur la romani. Din secolul al IV-lea î.e.n, grecii îl desemnau pe zeul egiptean Thoth cu numele atât de sugestiv și plin de semnificații, de Hermes Mercurius Trismegistus. Se credea că el se află la originea a tot ceea ce zămislește mintea omenească. Epitetul Trismegistus ( cel de trei ori mare) atribuit lui Hermes, este de origine relativ târzie și nu se întâlnește la niciun autor anterior celui de-al doilea secol creștin. Hermes a făcut ca învățăturile sale să fie gravate în semne emblematice pe table sau coloane de piatră, pe care apoi le-a răspândit în toată țara. E considerat inventatorul hieroglifelor. Ideile sale extrem de profunde sunt tratate de învățătură teosofică. El se ocupă de natura și ordinele ființelor cerești, de multitudinea elementelor și enunță toate noțiunile cabalistice ce vor fi utilizate de rosacrucieni. El ordonează astrologia într-un adevărat sistem; scrie tratate de medicină, detaliază...
2 poezii, 0 proze
zmeul zmeilor
2 poezii, 0 proze
Adrian Țion
născut în 16 octombrie 1949 la Turda studii gimnaziale la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Cluj, studii liceale la Liceul nr. 10 din Cluj, studii filologice tot la Cluj, terminate în 1974 în prezent profesor de limba română la Școala Finișel, jud. Cluj cenaclist (sporadic) la unele cenacluri literare din Cluj debut publicistic în 1968 în revista „Tribuna” cu poezia „Tablou” poezii în antologii ale Casei Creației Populare Cluj: Vărstă în sărbătoare (1966), În muguri cântă primăvara (1969), Constelații (1970). volume publicate: debut editorial cu volumul de proză scurtă Un apel disperat, Editura Nona, Piatra Neamț, 1998 urmează Exerciții de toleranță – tot proză scurtă – apărut în 2000 la Editura Hanyana News din Cluj-Napoca, în tandem cu Gabriela Leoveanu Zeul Video – proză scurtă – Editura Tinivar Cluj-Napoca, 2005 Flash-back teatral – cronici dramatice – Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2006 Prezent literar – cronici literare – Editura Contrafort, Craiova, 2006 Iesirea in decor, roman, Ed....
11 poezii, 0 proze
zmeul pe cer
de stefan ovidiu
El se misca deasupra ei Apropiindu-se si departandu-se Urcand si coborand Ca un zmeu zgaltait de vant Ea isi misca degetele deasupra lui Ridicandu-le si coborandu-le Ca si cum prin mainile ei Un fir...
facerea în mii de bucăți
de Ancuța Mihaela Georgia
o să-ți ung corpul cu uleiuri bio presate la rece din florile culese de pe traversele căilor ferate înțelege că toate cuvintele senzuale stau mai frumos pe tine decât în depouri te iau de mână și-ți...
Crezul inexistenței mele
de Ioana Camelia Sîrbu
Lângă ochii mei răsare apusul unei viziuni: Că voi mai iubi vreodată Așa cum te-am iubit. În săgeți zburatoare fără țintă Se prefac zmeii ideilor mele Fără tine Am fost sclava păgânelor mele dorințe,...
ghem
de Alina Mihai
ei și-n timp ce degetele mele atingeau cerul acolo unde om nu ajunsese ai zâmbit așa întunecându-ți ochii de ce nu vii mai aproape la fereastră draga mea as vrea să-ți citesc în palmă soo loong...
Impresie II
de Gabi Schuster-Cărărușă
Mă tem de lumină dacă dau rădăcini soarele ia umbra în buzunar uite, se rotește nestingherit trecătorii trec își fac cruce apoi uită de ce târziu, seara ne rugăm în cor înainte de cină ceasul pe umăr...
Ceasul lui Radu Șuiu
de Ioan-Mircea Popovici
Spune tu acum, când toate le-ai trăit ca un copil, Cum e între două clipe, bucurându-te iubind Cum făcuși să zboare Corbul împăcat cu Inorogul? Face mânzul meu cărare prin hăţişul nesfârşit Începând...
Zmeul
de Nicoleta Stefanescu
Dintr-un carton lucios pe-o față Zâmbește fioros Cu bețe multe, albe, negre, Proptele de prisos, Un zmeu-dragon portocaliu Cu coadă curcubeu Crescută din lâneturi mici Și noul tău maieu. Era comoara...
zmeul nordic
de Dely Cristian Marian
ascultă: îmi tatuez câte un vers pe fiece coastă o melodie pe care s-o uiți deși tu ai putea să-mi umpli pieptul cu mii de rime crezând că scheletul va folosi noile articulații să pună în mișcare...
zmeul închipuit
de Costel Stancu
hai la marginea orașului să înălțăm zmeul fără sfoară, doar cu ochii să-l plimbăm pe cer apoi cînd se va face noapte și nu-l mai vedem el să rămînă deasupra noastră - stea ocrotitoare de ce te miri?...
ELEVATOR (fragment) 2 - Zmeul
de Ioan Dan
ELEVATOR (fragment)2 - Zmeul ... Închise ochii, o amintire veche explodă pe retină ca un flash dureros. Avea nouă ani, toamna aceea ca o vară întârziată îi invitase la joacă pe câmpul din spatele...
Când intru în Ora Poetului
de Ioan-Mircea Popovici
Ard steluțele pe cer a legendă și-a mister. Cortina scenei cu personaje se ridică acum ca atunci când pe șevalet pânza ta albă aștepta paleta culorilor vii… Cad Frunze din vis în poveștile cu Motanul...
atunci nu eram și acum nu mai sunt
de ștefan ciobanu
era pe vremea când soarele era o acadea pe care o luam de pe cer ori de câte ori voiam să schimb cerul gurii pe vremea când în fiecare fulg de nea era o lume unde mă aștepta câte o bunică să îmi...
ne
de Petru Teodor
o singură fereastră cu mâinile albe strivite de geam și norii strânși pe cer ca niște pumni între linii drepte, reflectări răzlețe depărtarea virgula aceea ce arată între atâtea calcule precise cea...
Final cu piruetă
de Eugen Fulea
Ne-am întâlnit în prag de seară Pe drumul ce intra în vară, Un simplu drum spre nicăieri Pierdut pe harta unei veri. Te-am întrebat de unde vii Și mi-ai răspuns că nu prea știi, Dar știi că vrei să...
Greieri de toamnă
de voiculescu daniela
am recitit poemul tău. începutul și sfârșitul sunt la fel. când gândește luna... oare simți? sunt argint în ploaie, pe-o margine de dor, unde stau suspinele flăcărilor gemene, luminând urmele lăsate...
m-am întrebat de o mie de ori de ce îmi plac sînii tăi
de Leonard Ancuta
de ce doar ai tăi și nu sînii ăleia care erau mai mari de ce ai tăi și nu ai aceleia de i-au pus panglică miss univers de ce sînii tăi reci și nu elemenții unui calorifer cald de ce sînii tăi și nu o...
Regi(i)zorii de vise
de Sosea Anda
3. Simți o durere puternică în piept, aerul umed se lipi ca o mască sufocantă de fața lui, își plimbă palma uscată pe frunte, pe obraji, încercând să se curețe de mirosul și de praful de oase...
