"visul de pace care întârzie să vină" – 16763 rezultate
0.10 secundeMeilisearchAlexandru Rusu
Cred în Dumnezeul străbunilor mei daci si în mine, iar Credinta, Speranta, Vointa, Iubirea, Pacea, Constiinta, Viata si Stiinta sunt armele cu care lupt zi după zi pentru a face, prin Străbuni, punte între Pămant si Cer. Mă zbat clipă de clipă pentru o lume mai bună si sper din tot sufletul că voi apuca ziua în care să îmi văd visul împlinit, si Sfânta Patrie, întreagă din nou. În legătură cu ceea ce scriu: stiu că multi dintre voi îmi vor combate opiniile din momentul citirii. S-a mai întâmplat si nu am nimic împotrivă. Dar, vă rog, priviti doar pentru o clipă în adâncul sufletului vostru si veti întelege că noi, Oamenii, nu suntem pământ, ci pulbere stelară. Asa e de când există Universul si asa va fi mereu! Am venit însă pe lume Om, născut din femeie si bărbat, pe sfântul pământ românesc, si am datoria de a apăra destinul neamului meu, mai presus de destinele tuturor. Să învingă Viata Omenească! Asa să ne ajute Dumnezeu si Strabunii!
9 poezii, 0 proze
Alex
Sunt Alex, din Fagaras, am 18 acum impliniti. Deci, sunt din '91 Imi place arta, adica sa desenez si sa fac muzica. Chestiile astea le fac in timpul liber. Si tot ce scriu, toate povestile, sfaturile, descrierile, povestile in versuri, le pun pe bitul de hip-hop sau pe notele de muzica dance. Pana la urma muzica este facuta sa fie ascultata, si textul este facut sa fie citit de toata lumea, deci nu va fi lauda. Am pornit pe acest drum fara un studiu in muzica, tot ce stiu, am invatat de pe la prieteni, de pe web si cel mai mult am invatat singur. Imi place pe scena, la microfon, si trag tare pentru visul meu. Sa ajung cantaret. Si imi place sa cant si la chitara. Mi-a imprumutat un prieten o chitara acustica pentru un proiect de teatru... desi, nu-mi place teatrul. In fine, si mi-a lasat-o cam un an, si mi-a placut chitara si m-am invatat pe ea. Pana la urma n-am facut decat sa cred in visul meu, si rezultatele sunt superbe. Tin tot timpul sa evoluez... sa fac ceva cat de superior,...
2 poezii, 0 proze
allaavis
stiu,libera n-oi fi nicicand,prea multe bariere...dar insusi visul de-a fi ceea ce-mi doresc ma mai leaga azi de viata...
2 poezii, 0 proze
Tomița Andreea
Născută la Craiova, cu doar o lună înaintea căderii Comunismului, am fost un copil fericit, iubită fiind de părinți și soră. Am crescut într-un mediu călduros, înconjurată de o atmosferă de poveste. Să fi fost acesta izvorul imaginației mele? Dragostea pentru limbile străine m-a împins spre diferite cursuri ca într-un final să mă vad ajunsă studiind la nivel de bilingvă franceza și ca hobby multe altele. Cuvintele au inceput să mă atragă încă din școala generlă când, inspirată de lecturile de la clasa ori de cărțile ce "din întâmplare" îmi picau pe mână, am vrut să-mi testez propria capacitate de a crea. Nu m-am considerat niciodată suficient de pregătită pentru a duce la capăt o lucrare voluminioasă deși asta-mi este ținta supremă. Sunt sigură, însă, că timpul și experiența îmi vor fi tovarăși de nădejde și că visul de-a-mi vedea lucrările publicate nu va fi o simplă himeră.
6 poezii, 0 proze
Alexandra Iliescu
Nascuta la Bucuresti, de ziua independentei Statelor Unite. La 14 ani mi-am realizat visul din copilarie de a vizita acel pamint misterios si mult rivnit de peste Atlantic, insa locuind aici de 13 ani, am realizat ca mirajul ce invaluie America in mintea romanului de rind este doar atit: un miraj. Sint asistenta medicala, si cu toata ca duc un trai lejer, Romania este inca si va continua sa fie casa inimii mele.
1 poezii, 0 proze
Balaban Georgiana
M-am nascut la Bucuresti in 1987. Mi-a placut intotdeauna sa citesc, insa nu am reusit niciodata sa citesc "la comanda; am citit ce am vrut, nu ceea ce mi-a fost impus (lista de lecturi suplimentare)! In clasa a 7-a am participat la un concurs de creatie literara, am luat premiul al 3-lea, iar in clasa a 8-a am reusit sa iau premiul al doilea cu "Visul unei nopti de vara!" Acum sunt eleva a Colegiului National de Informatica "Tudor Vianu", clasa a XI-a B!
1 poezii, 0 proze
Oana Tudor
De ce scriu? Pentru ca ma cheama visul. Cine sunt? Speranta zilelor innegurate, si lumina diminetilor albe.
26 poezii, 0 proze
Petrisor Ciprian
Scriu de 3 ani de zile, sunt student la F.E.G in IASI, iar visul meu e sa-mi public poeziile pe care le scriu.
12 poezii, 0 proze
Radulescu George
data de nastere:28.11.1983. Am inceput sa scriu in 1999. Visul meu a fost sa dau lumii o parte din sufletul meu.Sper ca prin intermediul poeziilor mele sa pot realiza acest lucru.Poeziile sunt simple si usor de inteles. Uneori asi putea spune ca sunt prea simple. Cam atat am avut de spus; restul nici eu nu-l cunosc.
4 poezii, 0 proze
Damian Florin
Iubirea si viata sunt de neatins ... visul e nemuritor si speranta vesnica!!!
3 poezii, 0 proze
visul de pace care întârzie să vină
de FLOARE PETROV
timpul gonește haotic nu îi pot pune frână, am îmbătrânit și nu mai am putere, număr bucurii pe degetele de la mână, viața-i împânzită cu taine și mistere. începe iar cu iluzii noua săptămână, mă...
Te iubesc - Iuby !
de Mihai Iorga
ce mai faci iuby?....imi este dor de tine....abia astept sa vb la tel...sa fie ca inainte... Draga mea, te-am intalnit atunci cand nu mai speram sa-mi deschid sufletul in fata cuiva ,cand imi era...
Labirintul toamnei - I -
de Maria-Gabriela Dobrescu
Cumpărase casa aceea dintr-un capriciu. Venea foarte rar acolo. Doar o dată sau cel mult de două ori pe an. Prefera să vină toamna. Nicăieri amurgul toamnei nu i se păruse așa de straniu. Probabil că...
Povestea vânătorului
de Bogdan Ion
În casa vânătorului, lucrurile n-au stat niciodată prea roz. Nevasta lui, își petrecea aproape tot timpul singură, iar el era mai mult plecat. Asta, pentru că vânătoria e o artă, care iți cere și o...
viul meu
de Monica - Nicoleta Făgețean
întânirile cu tine îmi par bărci pneumatice, denivelate de zile, mai puțin de nopți am o fobie cu nopțile care nu se întâmplă. există un trup între noi care se usucă. timpi vii, timpi morți. înfuleci...
Am învățat II
de Serban Stanescu
Printre primele lucruri pe care le-am învățat la liceu, a fost acela că băieților le place să se laude cu ce le-ar place să facă, fără însă să fi făcut acele lucruri, iar fetelor le place să...
aspecte neconventionale ale integrarii europene
de constantinescu darie codrut
Aspecte neconventionale al integrarii comunitare Invazia dulce si convingătoare a Occidentului determină o sincronizare adecvată cu practicile lui. Dacă este mai greu sa reformezi justiția,...
Blues de guler alb(astru) [2]
de Realdo Tokacs
L-am lăsat pe Realdo în pasajul de la Unirea, cu căștile în urechi și cu Bono strigând în ele: Hello, hello / We’re at a place called Vertigo.. Merge încet cu mulțimea turbionară, pe lângă zidul...
O zi de scoala
de Elena Enache
O zi de scoala Noaptea impleteste vise de nemurire in timpul somnului meu. Animale fantastice se lasa invinse de taisul sabiei mele. Prieteni salvati imi cad la picioare in eterna recunostiinta. Fara...
Noapte cu vin...
de Speranta Dragomirescu
Seară... Din nou singură…la gară…Zi bună, noapte cruntă…Nu cruntă, doar dureroasă…când toate grijile de peste zi s-au terminat, când nu mă mai preocupă lucruri de nimic care te seacă…rămân eu cu mine...
