"trilingv" – 45 rezultate
0.01 secundeMeilisearchAmelia Rosselli
S-a născut la Paris în 1930, fiind fiica lui Carlo Rosselli (exilat antifascist asasinat în 1937 împreună cu fratele său Nello Rosselli) și a unei englezoaice. Trăind mult timp în Franța, Anglia, Statele Unite, s-a stabilit la Roma după război, făcând studii literare, filosofice și muzicale. Fiind trilingvă a achiziționat complexitatea lingvistică și culturală specifică unei asemenea formații. A scris în engleză, franceză și italiană cu aceeași naturalețe. A lucrat ca muziciană, traducătoare și a colaborat la reviste precum „Civilità delle macchine”, „Nuovi Argomenti”, „il verri”, „Art and Literature”. A fost prezentată de Pasolini ca poetă în revista „Menabò” din 1963. În Italia a publicat volumele: Variazioni Belliche (Garzanti, 1964, unde autoarea introduce și o importantă autoanaliză tehnică a versurilor sub titlul „Spazi metrici”), Serie Ospedaliera (Il Saggiatore, 1969), Documento (Garzanti, 1976), Primi Scritti (Guanda, 1980), Impromptu (Genova, San Marco dei...
1 poezii, 0 proze
Doru Ciucescu
E-mail: ciucescud5@yahoo.com Blog: www.carturaria.com Doru Ciucescu s-a născut pe 30 aprilie 1946 la Bacău. Este profesor asociat la Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău. A scris nouăsprezece cărți cu profil didactic, precum și douăsprezece de proză ("Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca", "Peste Prut și mai departe ...", "Străluciri diamantine în Israel", "Grecia năbădăiosului înamorat, Zeus", "Destine din spațiul saharo-siberian", "Gulagul din umbra palmierilor", "De-ale cărturăriei de odinioară", "Scrisorile unui nistro-tisean", "Bătrânul și Cuba", "Vietnam, mumia comunistă reîncarnată în dragon capitalist", "File din istoria șoptită a românilor", "Cambodgia supraviețuitorilor din comunismul maximalist al khmerilor roșii"), două de poezie ("Declamații de la tribuna timpului", "Poezii patriotice trilingve * Poèmes patriotiques trilingues * Patriotic Trilingual Poems") și două de publicistică ("De ce fugi tu, tinere?", "Cu ochii peste gard"). Lui Doru Ciucescu i-au...
244 poezii, 0 proze
Wieseltier Leon
Leon Wieseltier (n. 1952, Brooklyn), absolvent al Universității Columbia din New York, a preferat unei cariere academice activitatea publicistică, devenind director literar la The New Republic, unul dintre cele mai vechi săptămânale din Statele Unite. În anii urm„tori, a construit în jurul său un adevărat mit: Leon Wieseltier este un jurnalist controversat, capricios, provocator, dar și un analist lucid și un eseist rafinat, cu preocupări multiple, de la politică, la filosofie și literatură. Dovadă, dincolo de mulțimea articolelor sale, studiile Nuclear War, Nuclear Peace (1983), Two Concepts of Secularism (1991), volumul de eseistică Against Identity (New York, 1996†; versiunea românească, Polirom, Iași, 1997), Îngrijirea volumului Lionel Trilling, The Moral Obligation to Be Intelligent (New York, 2000), proiectul tratatului Despre suspin, dar și monumentala operă Kaddish (New York, 1998).
0 poezii, 0 proze
trilingv
de Daniel Gherasim
uite ce râs galben aiurea am poate e de la tine sau am vărsat soarele în palme...cine știe inima mea a luat dimensiuni mari parcă e o minge prea umflată e noapte și citesc o revistă en français becul...
debut la 67 ani
de gheorghe Sarbu
buna ziua, am onoarea sa va anunt ca, pina la sfirsitul saptaminii acesteia, imi va apare prima carte – Cardinalul alb – trilingv. intru semnal, cartea se gaseste si pe pagina web: www.sarbu.ro . va...
copilul carte
de Vali Nițu
întro seară de septembrie din anul par fecund aștept la aeroport să vină de peste ocean al patrulea copil și nu știu ce să fac să râd să plâng… surâd și-mi adun gând după gând rememorez un vers și...
Poezia ca punte de comunicare
de Adriana Weimer
Volumul de poeme “Ierusalim-Jerusalem” semnat de Veronica Balaj, în variantă trilingvă (română, engleză – traducere Antuza Genescu – și ebraică – traducere Menachem Faklek) cu o prefață scrisă...
Străluciri diamantine în Israel (29)
de Doru Ciucescu
În cadrul excursiei efectuate între 6 și 13 aprilie 2007 în Þara Sfântă, am avut ca obiectiv, printre altele, să particip alături de diaspora română din Ierusalim la sărbătoarea Sfântului Paști, dar,...
Olivier Peraldi, Alex Horeaux & Puiu Manu - «Le corbeau d’Arcimboldo/Corbul lui Arcimboldo» & «Jackie la pie/Coțofana Jackie»
de Marina Nicolaev
LE CORBEAU D\'ARCIMBOLDO Corbul lui Arcimboldo Bilingue français-roumain Olivier Peraldi Traduction de Alex Horeaux, illustrations de Puiu Manu Illustré en couleur ISBN : 978-2-296-07039-4 • janvier...
Zilele Municipiului Rosiorii de Vede
de Argeseanu Gabriel
Teleormanul conntinua sa fie imbracat in straie de sarbatoare. Dupa „Zilele Alexandriei”, care au fost considerate unanim ca o reusita, in perioada 4 – 8 septembrie se desfasoara „Zilele municipiului...
Prima antologie de poezie românească tradusă în coreeană
de Adina Ungur
Prima antologie de poezie românească tradusă în limba coreeană și engleză a apărut de curând în Coreea de Sud, la Suwon, oraș înfrățit în iunie 1999 cu municipiul Cluj-Napoca. „Voices of Contemporary...
Împovărată de propria culoare
de Serban Codrin
Un haiku este mai mult decât un poem cu totul special, cu o structură complexă, rafinată, labirintică. Lasă impresia unei aparente simple, lineare, limpezi. Nimic mai înșelător decât să te lansezi...
Fug de țarcurile vieții literare, în orice parte a lumii aș fi
de Gabriel Dragnea
Anul IV, Nr. 1.011, Vineri, 23 Iulie 2004, ziarul INDEPENDENT Fug de țarcurile vieții literare, în orice parte a lumii aș fi Interviu cu Doina Uricariu, poet și critic literar - Doamnă Doina...
O nouă carte de micropoeme în stil haiku
de Maria Tirenescu
În urmă cu trei săptămâni, am primit de la poetul Ioan Găbudean cea mai recentă carte pe care a publicat-o. Este vorba de o antologie cu titlul TÃCERI, carte care a apărut la Editura Lyra din...
Eveniment: Lansarea Revistei Romania - Turism ... si...
de angela furtuna
COMUNICAT DE PRESÃ La Suceava, luni, 10 august, ora 12, va fi lansat numărul 2 al revistei ROMÂNIA...TURISM..ȘI... , dedicat județelor Suceava și Neamț, două ținuturi cu un potențial excepțional și...
Despre unele coincidențe calendaristice
de radu-ilarion munteanu
DESPRE UNELE COINCIDENÞE CALENDARISTICE crisului Știrea morții lui Slobo(dan Miloseviè) a explodat când mă gândeam dacă să scriu despre Proclamația de la Timișoara și atentatul din gara Atocha,...
Despre unele coincidențe calendaristice
de radu-ilarion munteanu
Știrea morții lui Slobo (Dan Miloseviè) a explodat când mă gândeam dacă să scriu despre Proclamația de la Timișoara și atentatul din gara Atocha, petrecute în aceeași zi de 11 martie, la 14 ani...
Pelerinaj la braț cu poezia: poeți clujeni în Slovacia.
de Adina Ungur
Poeții clujeni Mircea Petean, Adina Ungur, Ion Cristofor, Francois Bréda si Dinu Virgil se vor deplasa în Slovacia la Velky Meder și Nenice, unde între 24 și 30 iulie vor participa la un colocviu...
"Nunta cuvintelor", de Nicolae N. Negulescu, o carte care poate schimba impresia britanicilor despre valoarea culturii românești
de Cristian Petru Balan
"Nunta cuvintelor", de Nicolae N. Negulescu, o carte care poate schimba impresia britanicilor despre valoarea culturii românești În fluviul vertiginos al scrierilor românești contemporane, care curge...
Invitație
de gheorghe Sarbu
Am onoarea să vă invit luni, 11 iunie 2007, ora 12:00 AM la lansarea cărții de debut Cardinalul alb –trilingual, care are loc la Biblioteca « N.Iorga » Ploiești, bdul Republicii, nr.2. Pentru...
