Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"postnatală"36 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
22 rezultate
Aileen HavaaAH

Aileen Havaa

AutorAtelier

Când lumea se cutremura, eu vroiam să mă nasc...când pămîntul nesătul îngurgita trupuri, eu mă bălăceam în lichidul amniotic, bucurându-mă încă de găzduirea în uterul de 5 stele, all inclusiv. De atunci tot merg împotriva curentului...mi-am trăit adolescența la 7 ani, maturitatea și mai devreme, iar acum mă hrănesc din câteva fărâme de copilărie. La 3 ani, pe când tăiam cu foarfecele ombilicul fratelui născut sub privirile mele, brusc m-am trezit din toropeala postnatală. Hormonii colcăind prin trup, mi-au lăsat liberă mintea, care a decis să trăiască în altă ordine.

5 poezii, 0 proze

postnatală

de iulian poetrycă

pe culoarul maternității tata aștepta plin de condens la tâmple în sală mama împingea doctorii trăgeau iar eu propteam. zice unu`: “cezar- -iană!” altu`: haide dom`le, fii serios” și mă trase de cap...

PoezieAtelier

Sfântul Ilie

de Cucu Constantin

Astăzi este se pare mare zi de mare sărbătoare ecumenică, împlinindu-se peste 2700 de ani, restul zile, de la terminarea mandatului pământean al celui pe care evreii îl numesc Elijah, arabii Eilas,...

Atelier

sweet memories

de Victor Potra

ea însărcinată în ultimul hal eu dedicat până la demență nu mai aveam timp să trăim ea absurd de biberonizată eu contabilizând scutece nu mai aveam timp ea veșnic post-natală eu zilnic mediu-mahmur...

PoezieAtelier

Greața serială

de elena morar

tablou greu și înspicat noapte tânără sâni dezacordați și neștiutori „când te saturi de vorbă, o să poți umbla și după cai verzi slavă domnului, o oră două cât vă întâlniți este destul” sub...

PoezieAtelier

abisul din privirea ta revoluta

de bazil rotaru

nu mai ajungeam să îmbătrânesc dar expectoram lumânări întregi de seu ca pe niște mireni grăbiți am stat cu capul pe placa de granit căptușit cu fier magnetic până s-a instalat îndrăgostită în...

PoezieAtelier

jurnal 21

de viorel gongu

Stau acasă și nici nu știu ce zi mai este. Mihai arată din ce în ce mai încordat. Neliniștea i se ghicește pe chip și se simte și când doarme.Nici pescuitul și nici poezia nu îl remontează.Pasiuniole...

ProzăAtelier

Sugarul mizantrop

de Geronimo Trascau

Apariția fiecăruia pe acest pământ, sau nașterea – cum este îndeobște numit acest proces – este văzută ca o afacere personală, o chestiune intimă. În realitate nu este deloc așa. Alții hotărăsc unde...

PoezieAtelier

Holbura

de Paul Pietraru

HOLBURA Această povestire este o operă de ficţiune. Orice asemănare cu persoane sau instituţii reale este cu totul întâmplătoare. I Anastasia nu avea să se bucure prea mult timp de pruncul pe care şi...

ProzăAtelier

Destinația finală (4)

de Helia Rimoga

CAPITOLUL 4 FEMEIE MÃRITATÃ 15 iulie 1988 În Aula Magna a Rectoratului Politehncii bucureștene, absolvenții anului V ai tuturor facultăților de automatică din țară erau adunați pentru cea mai...

ProzăAtelier

Singurătatea poate fi numită cu o mie de cuvinte

de Burlacu Ioan

Nimic nu se poate numi mai greu cu atât de multe cuvinte. Numind, trebuie doar să-i descrii cele o mie de fețe prin câte un singur cuvânt. Abia atunci e destulă depărtare, abia atunci e destulă...

Atelier

Cavalerii societății mamelar dezvoltate

de Cucu Constantin

Constat că, în disprețul contribuabilului, dar mai ales al contribuabilelor, Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu decontează, de ani de zile, sumele de bani necesare operațiilor de mărire a...

Atelier
Comentariude iulian poetrycă8 mai 38666

facand o modificare, din motive de somnolentza am apasat butonul cu \"sterge\". crima comisa prin imprudentza nu e chiar asa mare, pentru ca in fatza mea erau numai 2 autori, totusi cer scuze editoril...

la postnatală de iulian poetrycă

Comentariude Andu Moldovan17 mai 38666

Acestui poem, plin de seva ca un arbore de cauciuc, nu ii pot reprosa decat un singur lucru: titlul. Nu cred ca era cazul, suna a atac la persoana. OK, l-am recitit si nu am mai luat in considerare ti...

la postnatală de iulian poetrycă

Comentariude iulian poetrycă27 ian. 38667

nu este nicidecum atac la persoana. ca cititor fidel al lui ionut caragea (la fel cum este si el cititor fidel al meu) intru des pe pagina lui. az`noapte, cand i-am vazut poza, am avut o viziune cu el...

la postnatală de iulian poetrycă

Comentariude Dan Cârlea28 apr. 38667

frate Poetryca, e mistoc tecsxtul, dar te rog eu sa schimbi titlul, fa-o pentru pretenu tau DAn din salajan ;) Daca tii neaparat la idee, poti sa scrii la subtitlul ca e dedicat cui vrei tu, mai putin...

la postnatală de iulian poetrycă

Comentariude iulian poetrycă3 oct. 38667

am modificat titlul deci va rog daca se poate scoate-ti-l din pagina de autor caci este un tecst prea bengos ca sa ramana acolo

la postnatală de iulian poetrycă

Comentariude Andu Moldovan3 dec. 38667

...cu noul titlu, merge bine de tot. Si inca ceva... bengos de tot: imi place pana si ambiguitatea de tip miller din versurile: \" mai apoi, în timp ce sugeam iar tata mustăcea de bucurie că are băiat...

la postnatală de iulian poetrycă

Comentariude Ioana Florea8 iul. 38668

oh da...acum este un text superb, nu? dar permite-mi domnule, fara nici o nuanta de ironie, ce v-ati permis sa utilizati numele respectabilului domn caragea? aici am ghicit un cutit prin spate! este s...

la postnatală de iulian poetrycă

Comentariude iulian poetrycă6 aug. 38668

cei care scriu sub imboldul pasiunii (cum sunt eu, bunăoară) se confruntă frecvent cu irepresibilul. ai vrea să taci, însă ceva mai puternic pune stăpânire pe tine și te îndeamnă să faci întocmai după...

la postnatală de iulian poetrycă