Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"plăcintă irlandeză cu mere"10686 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
P

pupila

AutorAtelier

DE CE AM IESIT DIN PLACENTA? SA VA MIROS PE VOI OAMENILOR!IN TOATA GLORIASA VOASTRA LIBERTATE.

3 poezii, 0 proze

Panait IstratiPI

Panait Istrati

AutorClasic

Scriitorul român de expresie franceză se naște la Brăila, ca fiu natural al spălătoresei Joița Istrate și al unui contrabandist grec. Crescut la Baldovinești, satul mamei sale, urmează cu greu școala primară, în 6 ani, ramînînd doi ani repetent. E ucenic într-o cîrciumă, plăcintar, vînzator ambulant, ca să-și cîștige existența. Copilul sărac începe să citească mult. Călătorește hoinar la București, Constanța, Cairo, Neapole. Este atras de sindicate și de programul socialiștilor. Vagabondează din nou prin lume (Cairo, Paris, Elveția). Viețuind în mizerie, se îndreapta spre Nisa, bolnav și singur pe lume, unde în 1921 încearcă să se sinucidă. Este salvat. Îi adresează o scrisoare lui Romain Rolland, acesta îi răspunde și, în 1923, apare povestirea “ Chira Chiralina “, cu prefața cunoscutului scriitor. În 1927, vizitează Moscova si Kievul (asistă la turnarea filmului după această povestire). În 1929 revine în U.R.S.S. și află, pe viu, adevărurile despre dictatura comunistă a lui Stalin....

6 poezii, 0 proze

G

Georgiana

AutorAtelier

traiesc ca o planta fara durere,fara vis,fara dorinta.tanara ca luna plina, copilaroasa.sunt o inchipuire,un vis o umbra a noptii zugravita cu zapada luminei de luna..sau sunt eu?

1 poezii, 0 proze

M

Marga

AutorAtelier

Mijlocul de a-ti face viata placuta este sa faci placuta viata altora......mijlocul de a le-o face placuta este sa-i faci sa creada ca-i iubesti.....mijlocul de a-i face sa sa creada ca-i iubesti este sa-i iubesti cu adevarat.....

22 poezii, 0 proze

Alexandra AproduAA

Alexandra Aprodu

AutorAtelier

Zambesc pentru voi sa va creez o atmosfera placuta, privesc pentru voi pentru a destanui o parte din mine, iubesc pentru mine pentru a ma simti implinita!

12 poezii, 0 proze

chivaran mariusCM

chivaran marius

AutorAtelier

Tata mi-a spus ca menirea unei persoane este aceea de a creste un copil si a planta un copac.Altfel acea persoana nu poate aspira la rangul de OM.Astfel incat,eu nesadind inca un pom si necrescand un copil,nu stiu cum as putea completa aceasta biografie avand inima impacata.Eu,ca si OM,inca nu exist.

9 poezii, 0 proze

Alina Marilena SandoiAS

Alina Marilena Sandoi

AutorAtelier

In anul 1995 , la Editura Cardinal din Craiova am publicat placheta "Holda de clipe",critic literar fiind domnul Tudor Nedelcea.am obtinut numeroase premii si distinctii literare precum:premiul intai la concursul de poezie organizat in tabara de creatie"Codrii de Arama"-Agafton-Botosani,de catre Ministerul Invatamantului(1994);premiul Gib Mihaescu pentru proza(1994)cu prilejul centenarului nasterii marelui scriitor.Am publicat versuri in ziarul"Cuvantul libertatii",in ziarul "Renasterea Ortodoxa "a Mitropoliei Olteniei,si in revista "Cetatea crestina"(2006).

27 poezii, 0 proze

Alina SandoiAS

Alina Sandoi

AutorAtelier

In anul 1995 , la Editura Cardinal din Craiova am publicat placheta "Holda de clipe",critic literar fiind domnul Tudor Nedelcea.am obtinut numeroase premii si distinctii literare precum:premiul intai la concursul de poezie organizat in tabara de creatie"Codrii de Arama"-Agafton-Botosani,de catre Ministerul Invatamantului(1994);premiul Gib Mihaescu pentru proza(1994)cu prilejul centenarului nasterii marelui scriitor.Am publicat versuri in ziarul"Cuvantul libertatii",in ziarul "Renasterea Ortodoxa "a Mitropoliei Olteniei,si in revista "Cetatea crestina"(2006).

5 poezii, 0 proze

AS

Andrei Sibisan

AutorAtelier

Pai ce sa zic mai am inceput sa scriu poezi din dragoste pentru o persoana speciala...altfel sunt planta:))

1 poezii, 0 proze

AR

Anamaria Radu

AutorAtelier

Jurnalista plafonata, cu ambitii de a-si gasi o slujba serioasa si bine platita. Am facut facultate, masterate, si in acest moment singurul rost pe care il vad in ele e faptul ca mi-au mancat timpul in care puteam citi. Citesc cu placere si cu o dulce invidie si, pana acum, n-am spus si n-am scris nimic memorabil.

1 poezii, 0 proze

plăcintă irlandeză cu mere

de Dorina Șișu

acum e cum nu țin minte să-mi fii fost în copilăria mea, în casa țigăncii Leana ori pe lângă biserica satului când mă rugam așa: Doamne ajută-mă să cresc mare și ajută-mă să nu fiu ca mama. săraca de...

PoezieAtelier

Atrași de nada pământului natal

de Camelia Tripon

Atrași de nada pământului natal În „Le Monde diplomatique” doamna Anne-Marie Thiesse scria: „Spre deosebire de monarhii și imperii națiunile nu pot invoca dreptul la cucerire. Ele pot revendica un...

EseuAtelier

Sindicatul Somnului

de Octavian G. Mustafa

Motto: “- Oh, s-a mirat, dar este evident. Nevasta este Rusia. Iar bărbatul – Partidul. Sunt zile când se cuvine să recunoști că femeia a greșit.” N. Mailer, Strigoiul lui Harlot Războiul purtat de...

ProzăAtelier

Negociere

de Alan Brownjohn

In aceeasi zi, Batranul Vulpoi primeste Instiintarea ca si-a depasit contul in banca, Si nota de plata la gaze de 3,69 lire. Zece zile mai tarziu, Intreprinderea de Gaze ii scrie din nou, cu rosu:...

PoezieClasic

Sambetele pustiului

de Octavian G. Mustafa

Sâmbetele puștiului Motto: “- Chiar acum am văzut unul. - Ce anume, puișor? - Un pește-banană. - Dumnezeule, nu mai spune! exclamă tânărul. Și avea banane în gură? - Da, spuse Sybil, șase.” J.D....

ProzăAtelier

Modelul islandez

de Cucu Constantin

Majoritatea oamenilor pe care îi cunosc își imaginează că sistemul bancar funcționează în modul următor: băncile acumulează bani de la oamenii care își depun economiile și, din acești bani, împrumută...

Atelier

aventurile ielevului miluță

de emilian valeriu pal

Cum meam petrecut Crăciunul – compunere de ielev Miluță aka dozator În loc de pesee Una la mână două puncte Textul ista e rezultatul unui breinstormig după ora de bio, când profa’ nea zis că o plantă...

ProzăAtelier

Lumea aceasta

de Ciprian I. Mihail

În ziua de azi viața a căpătat o formă „ciudată”. Viața astăzi înseamnă totală neînțelegere. Și dacă cu ceva timp în urmă „neînțelegerea” nu era o problemă din moment ce gândeau alții pentru tine,...

EseuAtelier

Progresul tehnic și globalizarea

de Nicolae Diaconescu

Titlul unei astfel de articol pare prețios și comportă multe aspecte. De la bun început putem enunța ca pe o axiomă : Progresul tehnic, într-un anumit stadiu, generează globalizare! Fiind vorba de o...

ArticolAtelier

TROY

de Virgil Titarenco

Dragoste neîngăduită, eroism și viclenie, ambiții masculine și curaj feminin, luptă și fatalitate religioasă, sînge și nisip, zeul soare, zeița iubirii și zeul războiului, fascinația nemuririi și...

ArticolAtelier