Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"loran III"250 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
RW

Raoul Weiss

AutorAtelier

Raoul WEISS s-a născut la Saverne/Zabern, deci în Alsacia, și evenimentul respectiv a avut loc întâmplător după 1945 (în 1975, să fim preciși), deci s-a născut în Franța, deci e francez, cum arată foarte bine și numele lui. A studiat la Școala Normală Superioare din Paris (rue d'Ulm, pentru intimi) și reținut foarte puțin, slava domnului, din tot ce a auzit acolo. A fost lector de limba franceză la Universitatea Carlos III din Madrid, profesor la Universitatea Lorand Eötvös din Budapesta și bursier la Freie Universität din Berlin. Este european adevărat și trecut ca atare în evidența bolilor spirituale grave la C.I.A.. În iulie 1999 a absolvit Cursul de vară de Limba si Civilizația Română organizat de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, și de atunci a rămas acolo (sufletesc cel puțin) permanent. Este autorul -- unei traduceri franceze ale poemelor din cartea In marea trecere (Lucian Blaga), care rămâne perfect identificabilă sub stratul de praf format pe ea de când a băgat-o în...

10 poezii, 0 proze

Lora UngureanuLU

Lora Ungureanu

AutorAtelier

5 poezii, 0 proze

L

Lora

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

LB

logan belzebut

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

LC

Lorian Carsochie

AutorAtelier

Colaborator la Oglinda Literara, Publicat in trei antologii italiene(doua de poezie, una de proza)si in revistele Hebenon si Il Club degli Autori; Volume aparute:2001, Spazio a chi sa scrivere,proza,volum colectiv, Milano, Italia; 2002,Poezii, Editura Zedax, Focsani; 2003, Cele Opt Zile, proza, Editura Vremea; 2003, Racconti, Istituto Italiano di Cultura di Napoli, Italia; 2004, Nesfarsitul Anotimp al Florilor, roman, Editura Timpul

2 poezii, 0 proze

LS

Lorin Stanescu

AutorAtelier

Nu

1 poezii, 0 proze

JS

Jean-Lorin Sterian

AutorClasic

este viu si da tare

0 poezii, 0 proze

A

anamariacatargiu

AutorAtelier

Eu sunt Ana-Maria,am 17 ani.Sunt la Liceul Pedagogic,Limbi Straine,in clasa a 11-a si cam atat.

15 poezii, 0 proze

Lara StanLS

Lara Stan

AutorAtelier

4 poezii, 0 proze

Isabela Adela RózsásIR

Isabela Adela Rózsás

AutorAtelier

Biografie Isabela Adela Rozsas Name: Rózsás Adela-Isabela Nick name: Adelina Other names: Izabella / Isabelle / Della / Deline / Bella / Belle / Ella / MIRA / RAM / MAI / RIMA / Birth place: Lupeni (Lupény / Farkaslaka) Birth day: 02.IV.1976 Occupation: Reporter / Writer / Photographer Studies: University of Eötvös Loránd,Faculty of Arts (MA) Monterey Peninsula College New Yor Institute of Photography Budapest College of Business and Communications, Postgraduate Course in Public Relations (MA)(2009) Spoken languages: Hungarian (Native) Romanian (Advanced) English (Advanced) Spanish (Intermediate) Latin (Intermediate) Contact: bella.rozsas@gmail.com

3 poezii, 0 proze

Personalități sătmărene de ieri și de azi

de Aurel Pop

Lohan, Vasile (n. 25 decembrie 1876, Negrești-Oaș, jud. Satu Mare - m. 2 septembrie 1940, Lugoj, jud. Timiș) - profesor. Studii: Clasele primare în localitatea natală între anii 1882-1888; clasele...

EseuAtelier

Hamlet

de William Shakespeare

HAMLET DRAMATIS PERSONAE (PAGINA 3) ACT I SCENE III A room in Polonius\' house. [Enter LAERTES and OPHELIA] LAERTES My necessaries are embark\'d: farewell: And, sister, as the winds give benefit And...

Clasic

EgoPHobia #15

de Sorin - Mihai Grad

A aparut noul numar al revistei EgoPHobia si poate fi citit la www.egophobia.ro . Ca invitat il avem pe Jean-Lorin Sterian. EgoPHobia #15 contine: #editorial ~ Ștefan Bolea – JJ - the Trickster ~...

Atelier

EgoPHobia #23

de Sorin - Mihai Grad

Pe www.egophobia.ro puteți citi EgoPHobia #23, număr special dedicat împlinirii a cinci ani de la EgoPHobia #1, dar și memoriei lui Constantin Virgil Bănescu [1982-2009]. Invitații din numerele...

Atelier

Viva Logan!

de voiculescu daniela

Nu m-am gândit că voi termina cartea cu un eseu despre Logan, deși existența familiei mele se bazează pe evoluția lui și a fabricii care l-a creat. Soțul meu face parte din marea echipă Dacia... de...

EseuAtelier

“Fresca pseudoerotică” a romancierului Lorin Calomfirescu

de Dragoș Vișan

Treptat, din peisajul epicii românești a dispărut romanul-frescă, care are sorginte realistă și autenticistă și la Sorin Titel, Marin Preda, Fănuș Neagu, Mircea Ciobanu, Mircea Nedelciu, Doina Ruști,...

ArticolAtelier

Merge de-acum cu Logan-ul

de ADRIAN ANGHELESCU

Am văzut cum șarlatanul Merge de-acum cu Logan-ul Nu mai vrea cu Mercedes-ul Fiindcă n-are interesul Să nu se zică-n popor Cum c-ar fi cheltuitor Deși știm că pișicherul Mergea cu elicopterul Când...

PoezieAtelier

BUTOIUL de TULBELE din BALAMENTUL LOMÂN

de Adrian Firica

Sunt un nesimțit. Îmi permit asta, printre multe alte lucruri - toate fiind plasate dincolo de absorbția fondurilor comunitare. Îmi permit tot soiul de lucruri, precum și fapte ce-mi fac bine: fumez,...

ArticolAtelier

La sediul din garajul de Logan

de ADRIAN ANGHELESCU

Eu mai speram cumva să fi greșit Când afirmam că ne-a vândut la toți Acest cameleon afurisit Înconjurat de banda lui de hoți Dar mi-am dat seama că-i adevărat Când un oficial american Întâi și-ntâi...

PoezieAtelier

„Senina noapte”, un florilegiu liric încântător

de Cristian Petru Balan

Poeta Lora Rucan s-a lansat, de la bun început, cu vocația tinereții maturizate prea devreme, însușire care nu numai că nu o deranjează, dar experiențele ei multiple și contrastante de pe două spații...

ArticolAtelier